Jurnalul meu de lectură sau ,,Ţara Silviei"

,,Timpul e ca şi împrumutul de la bancă: ţi se oferă doar atunci când ai atât de mult, încât nu-i mai simţi nevoia." ( John Braine)

5 iulie 2010. Lumea mea îşi are rădăcinile undeva, în satul de pe malul stâng al Oltului, pe dealurile împădurite unde am învăţat de la copaci să privesc cerul , să mă simt legată de pământul care m-a zămislit şi să am curajul să privesc spre ilimitat fără complexe. Mult mai târziu, lecturile nu au venit decât să mă ajute să descopăr lucrurile deja asimilate acolo în liniştea imperială a pârâului susurând printre pietre şi oglindind cerul... Să descopăr  că imaginea bunicii pe care o zăream uneori privind cu mâinile înălţate spre cer, rugându-se unui Dumnezeu care ştia să o asculte fără ,,intermediari" îşi are originea în convingerile PANTEISTE. Acolo, în faţa părului  cu pere ,,mălăieţe", ea repeta zilnic un gest ancestral. Ea, care a trecut prin Răscoala din 1907 (era originară din comuna Doamna de lângă Piatra Neamţ), prin două războaie mondiale şi o revoluţie- nu părea afectată de dezechilibrele lumii. Ea ştia unde se află Adevărul suprem.

Azi am citit  Turgheniev, ,,Părinţi si copii"(1862). Mi-am amintit de ce mi-a placut mereu literatura rusă. Atmosferă patriarhală, eroi în căutare de sine, conflict între generaţii, dragoste, viaţă, moarte, nostalgia vieţii patriarhale. Cred că e o legătură între această lectură şi amintirea bunicii. Ruşii sunt mari povestitori, de la Tolstoi, Turgheniev, Dostoievski până la Soljeniţân. Descrierile conacelor familiei Kirsanov, Bazarov sau al Annei Sergheevna m-au dus cu gândul la tărâmul meu. Cred că Mircea Eliade avea dreptate când spunea că ,,locul naşterii este centrul fiinţei". Toate revoltele lui Bazarov se sting într-o retragere la ,,cuib", ,,nihilismul" său e condamnat la moarte chiar înainte ca el însuşi să fie doborât de tifosul  contractat în urma autopsiei pe care o realizează din interes ştiinţific. Citind (sau   recitind? ) ,,Părinţi şi copii", înţeleg acum mai bine drumul de la perioada romantică dominată de vis şi tendinţa de cugetare filosofică la interesul pentru ştiinţele pozitive- biologie, chimie, fizică, medicină etc. Bazarov crede că  pentru a înţelege Omul e suficient să-l cunoşti bine pe unul, pentru că toţi sunt croiţi la fel, nu e nicio diferenţă, nu e niciun mister ascuns în fiecare, mai mult,disecând broaşte, poate înţelege cum e făcut omul. Nu crede în iubire pe care o vede ca pe o desuetudine romantică. Îşi face din Arkadi Kirsanov un ,,ucenic"  al noii atitudini prin care ,,bătrânii" trebuie toleraţi, dar nu urmaţi, ci loviţi în fundamentele existenţei lor: credinţă, principii, familie. Dragostea pentru Anna Sergheevna îl  ameţeşte, dar nu-l determină să lupte pentru ea, ci să o ocolească după primul impuls. Microbul însă aduce suferinţă şi dărâmarea succesivă a fiecărei table de legi prin care Zeus, aşa cum îl descoperă cu uimire Arkadi, dorea să schimbe faţa Rusiei eliminând iubirea, sentimentalismul şi punând în locul lor raţiunea rece. Un roman realist, cu unele efuziuni romantice ale scriiturii, căci la un moment dat naratorul nota că nu ştiau nici ei cât de adânci le sunt trăirile, ,,cu atât mai mult eu, autorul n-am de unde să ştiu." (intervenţia la persoana I) Apoi, autorul realizează şi un epilog în care prezintă destinul personajelor după încheierea acţiunii romanului.

6 iulie 2010. ,,Drumul spre înalta societate" (1957) Azi am călătorit în Anglia, cu un secol mai târziu, la jumătatea secolului al XX-lea alături de Joe Lampton şi de creatorul său, scriitorul John Braine (1922-1986). Începusem cartea mai demult, dar alte lecturi ( ,,Pivniţele Vaticanului" a lui Andre Gide, ,,Climate" a lui Andre Maurois, ,,Amantul doamnei Chaterley" a lui D.H.Lawrence şi, evident, ,,Părinţi şi copii" a lui Turgheniev) m-au purtat prin lumile lor. Azi ,,am biruit-o" în doar câteva ore, pentru că nu m-a mai întrerupt nimeni. Imediat după lectură constat că e foarte greu să-mi adun impresiile, ele sunt foarte adânci, nu mă aşteptam să descopăr un Joe Lampton aşa de complicat. Titlul, primele pagini m-au pus pe o pistă greşită. Mi-am zis că e un banal parvenit, în descendenţa lui Julien Sorel al lui Stendhal, cu unele apropieri de Ion al lui Rebreanu ( păstrând toate proporţiile şi diferenţele de epocă, mediu, mentalitate...). În fond, problemele omului sunt aceleaşi. Şi totuşi câte diferenţe! Roman subiectiv, de analiză psihologică tratând problematica parvenirii cu mijloacele psihanalizei pe alocuri, relaţia individului cu locul naşterii văzut ca o piedică în intenţia de a urca treptele ierarhiei sociale, dar păstrând undeva în tainiţele sufletului imaginea casei părinteşti distruse de o bombă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi gustul amar al zilelor când Joe nu are în buzunar câţiva şilingi. Vocea tatălui, laburist convins, spunând că atunci când urmăreşti succesul trebuie să fii atent la preţul pe care trebuie să-l plăteşti, căci s-ar putea să fie mult prea mare şi să nu merite. Căsuţa mătuşii cu tot disconfortul ei nu poate să-l mai lege de locul formării, dimpotrivă îl determină să parcurgă cu hotărâre ,,drumul spre înalta societate" care, însă, nu înseamnă şi drumul spre fericire. Interesantă e legătura cu oraşul Warley, tărâmul marii făgăduinţe. În momentele de cumpănă, îl vezi pe Joe Lampton privind oraşul de pe coline, învăluindu-l cu o privire îndrăgostită, aşa cum Ion al Glanetaşului sărută pământul ca pe o ibovnică. Numai că la Ion asta venea din adâncul ancestral al fiinţei sale, în vreme ce la Joe Warley-ul îi devine tovarăş prin adopţie şi n-aş putea spune cu precizie dacă oraşul l-a adoptat cu reţinerea specifică englezilor conservatori sau frumuseţea, tinereţea şi abilitatea funcţionarului de la Primărie au învins în lupta surdă dintre ,,veneticul ambiţios" şi membrii de vază ai comunităţii ori cercul  de relaţii statornicite s-a deschis pentru o clipă prin voinţa lui Abe Brown care decide să-i acorde mâna fiicei sale Susan şi să-l angajeze în fabricile sale. Şocantă mi s-a părut dedublarea lui Joe dinspre finalul romanului, atunci când iubirea pentru mai vârstnica Alice pune stăpânire pe el, dar nu poate renunţa nici la ispita locului în societate oferit de căsătoria cu Susan Brown.

 ,,Nu-mi plăcea Joe Lampton. Era un tânăr contabil foarte calculat, purtând un costum bleumarin bine călcat şi cu un guler alb, apretat. Totdeauna făcea şi spunea numai ce se cuvine şi niciodată nu punea pe nimeni în încurcătură, etalându-şi indecent sentimentele. Izbutise să valorifice până şi o întâlnire cu o fetişcană drăguţă pe care o răsturnase într-o căpiţă cu fân, transformând-o în dividende. Îl uram pe Joe Lampton, dar el arăta şi vorbea foarte sigur de sine, stând la masa mea, în propria mea piele, şi Joe Lampton venise aici nu pentru o vizită scurtă, venise să se instaleze în mine definitiv." Sunt reflecţiile naratorului-personaj despre sine însuşi ca despre o persoană străină, care îl ,,locuieşte" şi pe care nu-l mai poate alunga, căci ,,avea să pună iar stăpânire pe mine. Joe Lampton, marfă de export, categoria întâi, garantat, fără praf, fără defecte, crăpături sau compasiuni."
E clar că mi-a plăcut foarte mult cartea, dacă aş folosi notaţia lui Pierre Bayard, i-aş acorda+++. Acum mă grăbesc să citesc şi romanul continuare ,,Viaţa în înalta societate".
7 iulie 2010, ora 0,32. ,,Viaţa în înalta societate" (1962) Am biruit. L-am urmărit pe Joe Lampton în lupta cu sine insuşi, cu Abe Brown, cu Susan, hrănindu-se din singura iubire capabilă să treacă peste orice oprelişti, cea pentru copiii săi, Harry şi Barbara. 1o ani separă acţiunea din al doilea roman de finalul primului. Descoperă că are tot ce visase cândva, dar nu are libertate, nu e fericit, nu poate să uite de frământările sale decât prin băutură. Realizează că şi-a mobilat locuinţa aşa cum i-ar fi plăcut lui Alice, o priveşte  pe Susan şi se întreabă, după 9 ani de căsnicie, cine o fi străina aceea care stă dezbrăcată în patul lui. Singurătate absolută şi chinuitoare. E înşelat în propria locuinţă, înşală, la rândul lui, fuge şi revine în Capua, aşa cum numeşte acum simbolic oraşul Warley, martor al ascensiunii şi al măcinării interioare. Interesant la acest personaj e că nu se dezumanizează, că nu ajunge un ins lipsit de orice scrupule. Un personaj complex.

---