Fiodor Mihailovici Dostoievski, ,,Idiotul"

 




Note de lectură: Admin, 4 iulie 2009

F. M.Dostoievski (1821- 1881) este unul dintre cei mai mari prozatori ruşi.  Creaţiile sale au influenţat o parte din literatura secolului XX prin profunzimea analizei psihologice şi prin problematica morală zguduitoare pe care o propun. A debutat cu romanul "Oameni sărmani"-1846. A frecventat cercul literar al lui M. Petraşevski, a fost arestat şi condamnat la moarte sub acuzaţia de complot împotriva ordinii legale, sentinţă comutată în deportare. În Siberia ( 1850-1854), a traversat o criză religioasă, cu consecinţe pentru ideologia lui literară. Experienţa siberiană e ilustrată în operele Amintiri din casa morţilor şi Însemnări din subterană. Opera de maturitate se caracterizează prin realism social, cu accente mistice, vizionare şi moralizatoare, favorizate de boală (epilepsie) şi de patima pentru jocurile de hazard. Romanele sale au intrat în universalitate prin structura polifonică, tipologia personajelor, tensiunea dramatică a oscilaţiilor dintre bine şi rău, raţional şi iraţional, soluţia creştină a mântuirii prin iubire, umilinţă şi jertfă. ( Crimă şi pedeapsă-1866, Idiotul-1868, Demonii-1872, Fraţii Karamazov -1880) (Sursa: Dicţionar Enciclopedic, Cartier, 2001)
Idiotul (1868)  este romanul al cărui motto (dacă ar fi să alegem unul) ar fi, din punctul meu de vedere, ideea centrală a cărţii, cea care îl urmăreşte pe prinţul Lev Nikolaevici Mîşchin: "Frumuseţea salvează lumea".
Cine e "idiotul"?  E un iluzionat, un naiv, un însetat de frumuseţe şi armonie în lume, de ideea creştină legată de pământul rusesc ( prin extrapolare, de pământul patriei ), de iubire, oscilând între curaj şi laşitate, între a vorbi şi a tăcea, între exaltare şi retragere în sine, între două iubiri neclare... În esenţă, "idiotul" e oricare dintre noi care ne lăsăm purtaţi de sinceritate, naivitate într-o lume meschină pentru care doar faţada contează.
Dacă vreţi o carte cu final fericit, lăsaţi-vă păgubaşi! Dacă vreţi să pătrundeţi în zonele abisale ale fiinţei căutând împreună cu prinţul Mîşkin explicaţii pentru iraţionalitatea propriei fiinţe, dacă vreţi să citiţi o tulburătoare poveste de dragoste izvorâtă din incertitudini, desfăşurată pe fundalul societăţii ruseşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dezvăluind noi feţe ale eternului omenesc....căutaţi cartea şi citiţi-o!
Citate
" Un lucru e totuşi adevărat: nu-mi place să am de-a face cu adulţii, cu oamenii maturi, şi de mult am băgat de seamă-  nu-mi place pentru că nu ştiu să mă port cu ei. Orice mi-ar vorbi, oricât de bine s-ar purta cu mine, totuşi cu ei, nu ştiu de ce nu mă simt în apele mele, cu ei mă simt  stingher; de aceea pentru mine nu există fericire mai mare decât să mă pot refugia cât mai des la tovarăşii  mei, iar aceştia au fost întotdeauna copiii; şi nu pentru că eu însumi aş fi un copil, ci pentru că mă simt pur şi simplu atras de ei."
"Mi-am propus însă pentru început să fiu sincer şi prevenitor cu toţi; mai mult cred că n-o să-mi pretindă nimeni. Poate că şi aici mă vor privi ca pe un copil- n-au decât! Şi încă ceva: toţi mă iau, nu ştiu de ce, drept un idiot; e adevărat că am fost într-o vreme bolnav, ajunsesem într-o stare atât de gravă, încât păream cu adevărat un idiot. Dar ce fel de idiot e acela care îşi dă prea bine seama că lumea îl consideră idiot? Intru într-o casă, să zicem, şi mă gândesc: Oamenii ăştia mă iau drept idiot, şi de fapt eu sunt cu mintea clară, iar ei nu-şi dau seama de asta..."
"- E greu de judecat frumuseţea. Nu sunt încă în măsură s-o fac. Frumuseţea e o enigmă."
Portretul Nastasiei Fillipovna  din perspectiva prinţului Mîşkin:"Ar fi vrut poate să descifreze acel ceva neobişnuit care îl tulburase adineauri, când a zărit în treacăt portretul la general. Prima impresie a fost atât de puternică, încât nu-l părăsise o clipă, şi acum se grăbea să şi-o verifice. Chipul acesta de o frumuseţe rară, tăinuia în el ceva ce i s-a părut acum şi mai tulburător. O mândrie fără margini, amestecată cu dispreţ şi cu ură poate, părea să exprime această faţă, şi în acelaşi timp câtă bunătate, încredere şi sinceritate iradiau din ea! Contrastul acesta era atât de izbitor şi neaşteptat la asemenea trăsături, încât trezea un dureros sentiment de milă. Această frumuseţe răpitoare era aproape de nesuportat, atât de bizară apărea cu faţa aceea palidă, obrajii uşor supţi şi ochii arzători. Stranie frumuseţe!"
"- Să-mi recunosc greşeala?...Şi cum de mi-a venit adineauri să te socot un idiot? Dumneata observi ceea ce alţii n-ar fi în stare nici să-şi închipuie, necum să vadă vreodată. Cu dumneata e bine să stea omul mai mult de vorbă, dar...mai bine nu trebuie".
"Compasiunea este principala, poate chiar unica lege a existenţei pentru întreaga umanitate."
"- De altfel, adăugă Kolea, nici nu se cuvine, e indecent ca nişte oameni din înalta socitetate să manifeste atâta interes pentru literatură. (...) Nu, e mai onorabil să te preocupe docarul galben cu roţi roşii."

"Ticăloşii iubesc oamenii cinstiţi"