Jerome K. Jerome, ,,Trei într-o barcă"

Jerome K. Jerome, ,,Trei într-o barcă", Colecţiile Cotidianul, Editura Univers, Bucureşti, 2009

Note de lectură: Admin, 23 iulie 2009
Despre autor
Jerome K. Jerome (1859- 1927) este un scriitor  considerat unul dintre cei mai  talentaţi reprezentanţi ai umorului tipic englezesc: ,, Pentru umoriştii secolului XX, Trei într-o barcă e ca Mantaua lui Gogol pentru prozatorii ruşi. Toţi se trag de acolo, chiar şi cei care nu ştiu şi, mai ales, cei care nu recunosc. Călătoria pe Tamisa a celor trei amici, Jerome, George şi Harris, fără a mai socoti şi câinele, care vor să scape bărbăteşte de starea jalnică a sănătăţii lor, e în acelaşi timp o inegalabilă expediţie în dificila artă de a stârni râsul cu toată seriozitatea. O carte după a cărei apariţie umorul englezesc a devenit sinonim cu numele lui Jerome K. Jerome, iar ,,Trei într-o barcă", supranumele autorului însuşi." (Notă de prezentare pe coperta IV a ediţiei citate).
Despre carte
Publicată în 1889, cartea analizată e considerată capodopera de necontestat a creaţiei lui Jerome K. Jerome. Cartea înfăţişează o călătorie cu barca pe Tamisa organizată de cei trei prieteni , avându-l cu ei şi pe Montmorency, câinele lui Jerome. Naraţiunea e realizată la persoana I, din perspectiva personajului-narator Jerome. Incipitul dezvăluie teama patologică a acestuia că e grav bolnav dusă până-ntr-acolo, încât , consultând o carte spre a afla mai multe despre o uşoară alergie, ajunge să considere că e nefericitul posesor al tuturor bolilor descrise, cu excepţia artritei. Merge la medicul său cu lunga listă de boli şi îi cere un tratament. Acesta îi dă o reţetă, dar farmacistul nu o poate onora, motivând că el nu are magazin alimentar. Citind reţeta, Jerome constată că medicul său îi prescrisese friptură şi băutură, îi urmează sfatul şi descoperă că se simte foarte bine. Ipohondria lui şi a celor doi amici îşi vor găsi un şi mai bun leac: navigarea pe Tamisa într-o barcă cu pânze.
Firul narativ e presărat cu numeroase pasaje descriptive ce surprind măreţia fluviului la răsăritul ori apusul soarelui, în lumina lunii, dar şi atmosfera depresivă a zilelor cu ploi mărunte ce păreau că nu vor înceta niciodată. O astfel de ploaie îi va face să întrerupă călătoria cu două zile mai devreme. Sunt prezente numeroase detalii de ordin istoric pentru oraşele de pe malurile fluviului. Naraţiunea prezentă e întreruptă aproape în fiecare capitol de micronaraţiuni în care se povestesc întâmplări din alte călătorii trăite de Jerome, povestite de Harris sau George ori auzite de la alţii. Sunt numeroase pasaje de un umor exploziv, cum ar fi încercarea lor de a-şi îmbunătăţi cina cu ananas eşuată, pentru că nu reuşesc să deschidă cutia. Alta ar fi când admiră un păstrăv uriaş într-un restaurant şi ascultă cu stupefacţie mărturisirile succesive a cinci ,,pescari" cum că fiecare a prins peştele, în împrejurări diferite. E suficient ca George să se împiedice, să dea jos acvariul şi...........peştele să se facă ţăndări. Era din alabastru!
 Pare o lectură dificilă, te cam plictisesc pasajele descriptive, îţi vine să renunţi şi.......tocmai atunci intervine o ceartă între prieteni, o situaţie grotescă, te pufneşte râsul şi continui să citeşti în căutarea altor pasaje similare. Dar, pentru conformitate, redau mai jos o altă secvenţă din prezentarea Alinei Purcaru :
,, După ce romanul a apărut în Anglia, nu numai că a ajuns imediat subiectul numărul 1 în discuţiile literare din Londra, dar în primii 20 de ani după publicare s-a vândut peste tot în lume într-un milion de exemplare, ceea ce, pentru piaţa de carte a acelor ani, este impresionant. Mai mult, dacă e să dăm crezare poveştilor care leagă acest roman de timpurile lui, seduşi de voiajul pe Tamisa ( prilej pentru o şarjă de replici scăpărător-ilariante), cititorii au lăsat cartea şi au crescut simţitor traficul pe celebrul fluviu londonez."
Câteva citate
,,Nu! Ceea ce era supărător în cazul lui era că un om căruia nu-i pasă de sculpturile din stejar avea un salon astfel tapetat, în timp ce aceia cărora le pasă trebuie să plătească preţuri enorme ca să şi le procure. E parcă o lege a acestei lumi. Ai ceea ce nu doreşti să ai, iar alţii au ceea ce ţi-ar trebui ţie.
Oamenii căsătoriţi au soţii şi par să nu şi le dorească, iar tinerii neînsuraţi se vaită că nu au parte de ele. Oamenii săraci, care de-abia izbutesc să-şi ducă traiul de la o zi la alta, au câte opt copii, în timp ce perechile bătrâne şi bogate nu au cui să-şi lase banii şi mor fără moştenitori.
  Sau fetele care au iubiţi spun că ar prefera să nu-i aibă, că le plictisesc de moarte şi că respectivii ar face mai bine să se îndrăgostească de domnişoara Smith şi de domnişoara Brown, care sunt urâte şi bătrâne şi cărora nu le face nimeni curte. Ele însele nu au nevoie de curte şi de curtezani. Nu au de gând să se căsătorească niciodată."
,,Întotdeauna mi se pare că muncesc mai mult decât s-ar cuveni. Nu că aş avea obiecţii împotriva muncii, ferit-a sfântul!
Munca mă fascinează: sunt în stare să stau ceasuri întregi şi să mă uit la cei ce robotesc. Mi-e dragă munca şi gândul de-a scăpa de ea îmi frânge inima."