J.M.G. Le Clezio, ,,Diego & Frida"

Note de lectură: Admin, 9 iulie 2009

Jean-Marie Gustave  Le Clezio, Diego & Frida, Traducere de Nicolae Constantinescu, Ed. a 2-a, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008
Cine e Le Clezio?
 E un scriitor francez, născut în 1940,  care în anul 2008 a primit Premiul Nobel pentru literatură, acordat pentru întreaga sa operă ce însumeză peste 50 de volume. A devenit cunoscut încă din 1963 când cartea sa de debut , Proces-verbal, a primit premiul Renaudot.De un real succes s-au bucurat şi romanele sale ulterioare dintre care în română s-au tradus: Procesul-verbal, Plopul, Căutătorul de aur, Primăvara şi alte anotimpuri, Steaua rătăcitoare, Diego şi Frida, Raga. Pentru detalii bio- bibliografice suplimentare  căutaţi pe google ( nu ştiu să pun accentul ascuţit pe e din Clezio).
Despre carte
Cartea Diego şi Frida a  văzut lumina tiparului  pentru prima dată în Franţa în 1993, iar la noi a fost tradusă de Nicolae Constantinescu şi publicată la Editura Paralela 45 în 2004 (prima ediţie). Titlul cărţii face trimitere la un cuplu celebru de pictori mexicani, Diego Rivera( 1886- 1957) şi Frida Kahlo( 1907- 1953). Observaţi că evit termenul roman, pentru că mie mi se pare mai degrabă  o carte-document, un eseu în care autorul dezvăluie influenţele artei asupra vieţii social-politice şi invers,  legăturile intelectualităţii din prima jumătate a secolului al XX-lea cu marile schimbări din istoria omenirii, dar şi schimbul de idei între suprarealiştii şi cubiştii francezi  şi pictorii care s-au implicat în revoluţia culturală din Mexic, precum şi legăturile lui Diego Rivera şi ale Fridei Kahlo cu Troţki, exilat în Mexic, interferenţele culturale dintre SUA şi Mexic etc.
Dincolo de toate aceste aspecte generale, impresionează povestea de dragoste, trădare şi de creaţie a celor care au format cel mai cunoscut cuplu din istoria picturii mexicane. Destinul Fridei Kahlo are două coordonate: suferinţa fizică şi sufletească, la care se adaugă IUBIREA cea mare pentru mai vârstnicul pictor Diego Rivera, care îi va fi :
,,Diego, începutul,

Diego, costructorul,

Diego, copilul meu,

Diego, logodnicul meu,

Diego, pictorul,

Diego, iubitul meu,

Diego, soţul meu,

Diego, prietenul meu,

Diego, mama mea,

Diego, tatăl meu,

Diego, fiul meu,

Diego, eul meu,

Diego, universul meu,

Diversitate în unitate

Dar de ce spun Diego al meu?

El nu va fi niciodată al meu. El nu este decât al lui. ", aşa cum nota în jurnalul ei.

N-aş vrea să intru în detalii biografice. Eu citisem mai demult romanul Frida al Barbarei Mujica şi ştiu că am fost impresionată de dramele din viaţa Fridei, dar mai ales de modul în care ea a reuşit să le înfrângă, pictând şi când era imobilizată în urma unui grav accident de autobuz( la 18 ani). Nu cred că mi-a fost dat să văd în jurul meu atâta forţă. Atunci m-am gândit că e şi ficţiune. E drept că biografiile de pe wikipedia susţin asta, dar una e să citeşti o biografie seacă şi alta e să citeşti descrierea diverselor stări interioare pe care le are o personalitate devenită personaj literar. În cartea lui Le Clezio, se prezintă aproape obiectiv când perspectiva lui Diego Rivera, când a Fridei Kahlo. Sunt inserate fragmente din jurnalele lor, precum şi din scrisori sau din alte cărţi închinate vieţii lor. Mărturisesc că nu ştiam de existenţa acestor mari pictori, dar cele două cărţi citite m-au făcut să caut pe google picturi de-ale lor şi am găsit câteva. Poate încercaţi şi voi.
Citate
Şi, deodată, Diego a înţeles. Fata fragilă, sub masca ei de fetiţă cu o copilărie dificilă, era o artistă adevărată, având înlăuntrul ei, asemena lui, un demon misterios, care o împingea spre pictură. Pentru el descoperirea era extraordinară şi nu ştia în ce măsură era şi definitivă.
"El, căpcăunul, mincinosul, gigantul picturii moderne,care a trăit deja două vieţi, care povestea retragerea din Rusia a lui Napoleon I ca şi cum ar fi fost acolo, el care a văzut revoluţia şi războiul, care i-a întâlnit pe Picasso, Rodin, Modigliani, iată că se îndrăgosti pe neaşteptate de o fată care nu cunoscuse nimic în afara vieţii din Coyoacan şi de la Şcoala Pregătitoare, care nu pictase decât pritenii din jurul ei şi propria sa imagine, aşa cum se reflecta în oglinda de deasupra patului."
" Părinţii mei, va scrie mai târziu Frida, nu erau de acord, pentru că Diego era comunist şi pentru că, spuneau ei, semăna cu Brueghel foarte gras. Spuneau că ar fi ca o căsătorie între un elefant şi o porumbiţă."
,, Niciun alt cuplu nu va fi fost mai unit decât ei în creaţie. Pictura lui Diego exprima geniul lui- forţa misterioasă, imperioasă care făcea să apară sub penel formele, umbrele, mişcarea mai ales, contrastul maselor, precipitarea corpurilor. Geniul lui este Frida, privirea, voinţa, clarviziunea ei. Ca şi în prima clipă, când ea spiona pe ascuns sala amfiteatrului Bolivar, unde pictorul se mişca pe schele ca un uriaş echilibrist, Frida va ajunge la Diego prin pictura şi creaţia operei sale. Ea vedea prin ochii lui, simţea prin simţurile lui, ghicea prin mintea lui, ea era Diego, şi Diego se afla în ea , ca şi cum l-ar fi purtat în trupul său."

 Restul........dacă veţi citi cartea! Merită! Recunosc că, pe alocuri, lectura e dificilă, întrucât în descrierea unor evenimente autorul menţionează numele multor participanţi la ele, fie oameni politici, fie artişti implicaţi în viaţa politică, sunt menţionate date exacte, se revine asupra unor evenimente  prezentate în alt context, în sfârşit , aşa cum am spus-o deja, e mai degrabă un eseu, dar unul devenit pe alocuri poem al iubirii, poem al picturii!