Arthur Rimbaud, "Une saison en enfer"

Note de lectură: Admin, 29 iunie 2009

Arthur Rimbaud,une saison en enfer/un anotimp în infern ,Editura Paralela 45, Colecţia Gemini, Piteşti 2008

 Ce este colecţia "Gemini"?
       Editura "Paralela 45" publică în colecţia "Gemini" creaţiile unor poeţi români şi străini în ediţie bilingvă. Ieri am primit cartea lui Arthur Rimbaud şi m-am bucurat ca un copil. Nu ştiam de această colecţie. Uluitor câte ne scapă în viaţă. M-am bucurat pentru că e foarte interesant să ai alături versiunea în română şi textul original în franceză. Şi pentru că orice poet poate fi apreciat numai când e citit în limba în care a creat. Orice traducere presupune un nou act de creaţie: al traducătorului. Am urmărit lista cu celelalte titluri publicate până acum . Vă recomand câteva: Vasile Voiculescu, Ultimele sonete ale lui Shakeaspeare în traducere imaginară..., Paul Verlaine, Poeme erotice, Jacques Prevert, Poeme etc.
Cine este Arthur Rimbaud?
         Arthur Rimbaud este un poet  francez care a trăit între 1854- 1891, considerat copilul teribil al simbolismului , iluminatul. Cariera sa poetică  fulgerătoare a fost întreruptă la 20 de ani de o tăcere şi de o rătăcire fără întoarcere. Volumul său cel mai cunoscut este Iluminări. Ceea ce aduce nou Rimbaud în lirica modernă este încercarea de a exprima inefabilul, de a nota ceea ce nu putea fi exprimat. Poetul scria: Afirm că trebuie să fii vizionar, să te faci vizionar. Poetul devine vizionar, printr-o lungă, imensă şi dificilă dereglare a tuturor simţurilor. Toate formele de dragoste, de suferinţă, de nebunie; el caută în sine însuşi, epuizează într-însul toate otrăvurile, pentru a nu păstra decât chintesenţa lor.
       Pentru Rimbaud, a-ţi cultiva sufletul înseamnă a te elibera de anumite deprinderi intelectualiste, pentru a căuta puritatea şi sinceritatea absolută- ceea ce va duce  la adevărate "iluminări".
Ce este "une saison en enfer"?
  "un anotimp în infern" e un poem în proză scris în aprilie-august 1873  şi publicat "deîndată la Bruxelles; este şi ultima lui creaţie literară, în afara câtorva poeme, cuprinse ulterior în volumul "Illuminations" (Dicţionar de scriitori francezi, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag.256)
   În această carte, poetul nu scrie pentru  un cititor pe care îl are în vedere, ci pentru sine , pentru a se exprima pe sine. E rodul unor frământări interioare explozive, al unor incertitudini existenţiale majore determinate de experienţa la limita tragicului a prieteniei sale cu poetul Paul Verlaine. E o mărturisire cu efect autocathartic, un strigăt de eliberare, de dezmărginire, de asumare a eşecului.
Citate( traducere: Mihail Nemeş)
  ,,Cândva, de-mi amintesc eu bine, viaţa îmi era un ospăţ la care se deschideau toate inimile şi curgeau toate visurile.
  Într-o seară, mi-am pus pe genunchi Frumuseţea. - Şi mi-a părut că-i amară. -Şi am înjurat-o.
  M-am înarmat contra justiţiei.
  Am fugit. Ah! vrăjitoarelor, ah! mizerie, ah! ură, vouă v-a fost încredinţată comoara mea"

Alchimia verbului:,, E rândul meu. Povestea uneia dintre nebuniile mele.
   De multă vreme mă lăudam că stăpânesc toate peisajele posibile şi consideram derizorii celebrităţile picturii şi ale poeziei moderne.(...)
Am inventat culoarea vocalelor!-A negru, E alb, I roşu, O albastru, U verde. - Am orânduit forma şi mişcarea fiecărei consoane şi, slujindu-mă de ritmuri instinctive, îmi făceam iluzii că am inventat un verb poetic accesibil, într-o zi sau alta, tuturor simţurilor. Îmi rezervam dreptul de a-l tălmăci eu.
Mai întâi a fost un studiu. Scriam despre tăceri, despre nopţi, notam inexprimabilul. Fixam vertijuri."
    "Am fost nevoit să călătoresc, pentru a mă descotorosi de vrăjile îngrămădite peste creierul meu. Deasupra mării, pe care o iubeam ca şi cum ar fi trebuit să mă spele de o întreagă murdărie, zăream cum se înalţă crucea consolatoare. Fusesem blestemat de curcubeu. Da, Fericirea îmi era ursita, remuşcarea, viermele meu: pururea viaţa mi-ar fi prea imensă pentru a fi închinată forţei şi frumuseţii.
O, răstimpuri, o, castele!
   Oare-i suflet fără rele?

    Magic, studiul fericirii
   L-am făcut, cum dat e firii.
 .....................................
   Toate acestea au trecut. Astăzi ştiu să salut frumuseţea.(....)
Adio: ,, A şi sosit toamna! - Dar la ce bun să regretăm un soare etern, dacă am pornit în căutarea luminii divine- departe de oamenii care mor între anotimpuri? (...)
     Şi mă tem de iarnă pentru că e anotimpul confortului.
     -Câteodată zăresc pe cer nesfârşite plaje acoperite de albe naţiuni cuprinse de bucurie. O mare navă de aur, deasupra mea, îşi agită pavilioanele multicolore în brizele dimineţii. Toate sărbătorile, toate triumfurile, toate dramele sunt creaţia mea. Am încercat să născocesc flori noi, aştri noi, cărnuri noi, graiuri noi. Am crezut că dobândesc puteri supranaturale. Ei bine, mă văd nevoit să-mi îngrop imaginaţia şi amintirile! O frumoasă glorie de artist şi de povestitor s-a prăbuşit!"
În loc de concluzie: nu căutaţi povestea, e doar un poem al unei existenţe arse la cote maxime în numele unui fluviu interior care-şi cere dreptul la expresie. Dar cum să dai glas şi coerenţă,  inexprimabilului? Simboliştii caută doar sugestia unor stări vagi, inefabilul...........
Mai mult: Arthur Rimbaud a folosit- printre cei dintâi- versul liber. A scris sonetul Vocalele, considerat un text fundamental pentru estetica simbolistă, în care principiul sinesteziei ( tablou de senzaţii asociate) este împins până la ultimele limite ale celei mai personale, mai subiective, mai arbitrare interpretări:
"A negru, E alb, I roşu, U verde, O de-azur,
Latentele obârşii vi le voi spune-ndată:
A, golf de umbră, chingă păroasă-ntunecată
A muştelor lipite de-un hoit jur-împrejur..." (...)