joi, 28 octombrie 2010

,,Frankenstein", Mary Shelley

Note de lectură: Admin, 24 iunie 2009
200px-RothwellMaryShelley.jpg
Mary Shelley, Frankenstein.Un Prometeu modern, Colecţiile Cotidianul,Literatura, Editura Univers, Bucureşti, 2009
 Iată un roman fascinant. Unul dintre acelea care se citesc cu sufletul la gură. Curios că l-am citit ca şi cum nu aş fi ştiut nimic despre miturile ţesute în jurul personajului prin filmele realizate pe baza lui. Sunt identificabile aici mai toate  trăsăturile romantismului, de la spiritul însetat de cunoaştere în absolut ( pedepsit pentru asta!), la ştiinţele oculte, personaje excepţionale în situaţii excepţionale, călătoria ca explorare a unor vaste ţinuturi,de la  vis, coşmar, nocturn, grotesc până la imagini angelice, prietenia ca aspiraţie umană firească etc. Într-un cuvânt, tot ceea ce înseamnă romantism. Autoarea, trecută aproape în uitare, căci numele personajului a determinat o mitologie în ale cărei hăţişuri nu a mai contat prea mult numele ei, avea 18 ani când a scris cartea. Aflaţi mai multe pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Mary_Shelly
  Tema centrală este a relaţiei dintre creator şi operă sau, altfel spus, a omului însetat de a ajunge la misterele ultime ale existenţei, trecând de la elixirul vieţii căutat de alchimişti la misterul creării vieţii pe baza descoperirilor ştiinţifice. Personajul principal este creat în spiritul secolului Luminilor. El caută CUNOAŞTEREA, dar cunoaşterea îi va aduce distrugerea. Vrea să creeze viaţă, dar acesta e un act blasfemic. Deci va crea un MONSTRU. Fără să se gândească la consecinţe. Uită de viaţa sa şi de a celor dragi sprea a crea în laborator o viaţă. Dar creaţia îşi va devora creatorul.
Cine e Frankenstein? Ce caută el? Ce obţine? Ce pierde? Are cineva dreptul să se substituie creatorului numai din orgoliul de a cunoaşte?
  Posibile răspunsuri găsiţi în carte. Trebuie spus că autoarea e considerată precursoarea literaturii SF. Asta mă pune pe gânduri: eu nu sunt pasionată de cărţile SF, dar această operă m-a impresionat profund, chiar dacă am citit-o şi cu ochiul unui lector oarecum avizat ( DEFORMAT de teoria literară!).
"Ţăranul neinstruit vede elementele din jurul lui şi le cunoaşte foloasele practice.Cel mai învăţat filozof ştia puţin mai mult. El descoperise parţial faţa naturii, dar domeniile sale nemuritoare erau încă o minune şi un mister pentru el. El putea să disece, să studieze anatomia şi să dea nume, dar nu putea să vorbească despre un ţel final(...)."
"Mă întrebam adesea de unde provine viaţa, care este principiul ei. Era o întrebare îndrăzneaţă, viaţa fusese considerată întotdeauna un mister; totuşi, câte lucruri nu ar fi descoperite dacă laşitatea şi nepăsarea nu ne-ar limta cercetările!"
"O fiinţă umană perfectă ar trebui să-şi păstreze întotdeauna o minte calmă şi paşnică şi să nu permită niciodată pasiunii sau unei dorinţe trecătoare să-i distrugă echilibrul. Nu cred că preocuparea pentru cunoaştere este exceptată de la această regulă. Dacă studiile pe care le urmezi cu silinţă au tendinţa de a-ţi slăbi afecţiunea şi de a-ţi distruge gustul pentru acele plăceri simple, în care niciun aliaj nu se poate amesteca, atunci acele studii sunt cu siguranţă ilegale, adică nepotrivite minţii omeneşti."
" Mi-am dorit acest lucru cu o pasiune care a depăşit cu mult cumpătarea, dar acum, când am terminat, frumuseţea visului a dispărut şi oroarea şi dezgustul mi-au umplut inima."
"Şi ce eram eu? Despre creaţia şi creatorul meu nu ştiam nimic, dar ştiam că nu am bani, nu am prieteni şi niciun fel de proprietate. În afară de asta, eram înzestrat cu o figură hidos de deformată şi de scârboasă; nu eram nici de aceeaşi natură cu omul.(...) Când am privit în jurul meu, nu am văzut şi nu am auzit pe nimeni ca mine. Eram eu un monstru, un rebut pe pământ, de care toţi oamenii fugeau şi pe care toţi îl negau?"
"Oh, ce ciudată este cunoaşterea! Ţi se agaţă de minte, odată ce a pus stăpânire pe ea, ca un lichen de o piatră."
"Am descoperit că sunt identic şi totuşi ciudat de diferit de fiinţele despre care am citit şi la a căror discuţie am fost atent."
  "Spui Frankenstein şi te gândeşti la un monstru care face să-ţi îngheţe sângele în vene, când, de fapt, creatura nefericită imaginată de Mary Shelley pe când avea doar 18 ani e o fiinţă pocită dintr-o inevitabilă eroare, care nu vrea decât un strop de căldură şi afecţiune. (...) Mai mult un reper al tuturor însinguraţilor, neadaptaţilor şi  excluşilor decât un personaj de filme horror, Frankenstein adevăratul nu poate fi descoperit decât măturând vraful de producţii hollywoodiene care i-au alterat povestea şi întorcându-te la carte." (Alina Purcaru, notă de prezentare la ediţia menţionată mai sus)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.