sâmbătă, 25 iunie 2011
Un pleonasm la modă: ,, proiecte de viitor”
Este cunoscut faptul că frecventa utilizare a unor structuri greşite duce la fixarea lor în subconştientul nostru, astfel încât adesea suntem pe punctul de a le folosi, dacă nu cumva chiar le ,,comitem”, oricât de mult am fi documentaţi în domeniu. Nu întâmplător se spune că persoanele publice au în responsabilitatea lor, între altele, şi ,,prietenia” cu limba în care se exprimă. Ei contribuie de multe ori, prin autoritatea pe care imaginea publică le-o creează, la generalizarea unor erori de exprimare.
În ultima vreme, auzim exasperant de frecvent ( !):
,, Am multe proiecte de viitor.”
Nu putem avea ,, proiecte”, ,,planuri”, intenţii”, pentru că ni se pare prea puţin spus! Toţi aceşti termeni includ sensul unei acţiuni ce urmează să se desfăşoare, deci nu e cazul să le întărim semnificaţia prin asocierea cu lexemul ,,viitor”.
Corect:
,,Am multe proiecte.”
Pentru conformitate, să urmărim sensurile cuvântului ,,proiect”:
PROIÉCT, proiecte, s.n. 1. Plan sau intenție de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmează să fie discutat și aprobat pentru a primi un caracter oficial și a fi pus în aplicare. ♢ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmează să fie supus dezbaterii organului legiuitor (și opiniei publice). 3. Lucrare tehnică întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucțiunile etc. necesare executării unei construcții, unei mașini etc. ♢ Proiect de diplomă = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza căreia studenții institutelor politehnice, institutelor de arhitectură etc. obțin diploma la sfârșitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.
Sursa: http://www.webdex.ro/online/dictionar/proiect
Să aşteptăm să treacă ,,moda” ,,proiectelor de viitor” sau să încercăm să ne tratăm, fiind atenţi la conţinutul celor spuse???
P.S. Nici nu-mi imaginam aseară când am scris acest articol câte rezultate pot apărea pe google pentru expresia ,,proiecte de viitor"!!! Încercaţi! Veţi crede că eu sunt cea care greşeşte, deşi tocmai aţi văzut care e explicaţia... Ei, ei, ce-i de făcut???
În ultima vreme, auzim exasperant de frecvent ( !):
,, Am multe proiecte de viitor.”
Nu putem avea ,, proiecte”, ,,planuri”, intenţii”, pentru că ni se pare prea puţin spus! Toţi aceşti termeni includ sensul unei acţiuni ce urmează să se desfăşoare, deci nu e cazul să le întărim semnificaţia prin asocierea cu lexemul ,,viitor”.
Corect:
,,Am multe proiecte.”
Pentru conformitate, să urmărim sensurile cuvântului ,,proiect”:
PROIÉCT, proiecte, s.n. 1. Plan sau intenție de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima formă a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmează să fie discutat și aprobat pentru a primi un caracter oficial și a fi pus în aplicare. ♢ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmează să fie supus dezbaterii organului legiuitor (și opiniei publice). 3. Lucrare tehnică întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instrucțiunile etc. necesare executării unei construcții, unei mașini etc. ♢ Proiect de diplomă = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza căreia studenții institutelor politehnice, institutelor de arhitectură etc. obțin diploma la sfârșitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.
Sursa: http://www.webdex.ro/online/dictionar/proiect
Să aşteptăm să treacă ,,moda” ,,proiectelor de viitor” sau să încercăm să ne tratăm, fiind atenţi la conţinutul celor spuse???
P.S. Nici nu-mi imaginam aseară când am scris acest articol câte rezultate pot apărea pe google pentru expresia ,,proiecte de viitor"!!! Încercaţi! Veţi crede că eu sunt cea care greşeşte, deşi tocmai aţi văzut care e explicaţia... Ei, ei, ce-i de făcut???
marți, 21 iunie 2011
Bibliografie pentru clasa a XI-a la limba şi literatura română
2011- 2012
Clasa a XI-a
Bibliografie pentru studiul la clasă
1.Marin Sorescu, Iona , Paracliserul, Matca, Răceala ( teatru), Poezii
2. Vasile Voiculescu, Poezii ( Ultimele sonete…)
3. Miron Costin, Viaţa lumii, Letopiseţul, De neamul moldovenilor
4.I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută,O noapte furtunoasă, Năpasta
5.Vasile Alecsandri, Poezii, Chiriţa în Iaşi, Chiriţa în provincie, Despot-Vodă
6.Lucian Blaga, Poezii (vol. Poemele luminii, Paşii profetului, În marea trecere, Laudă somnului), Teatru-Meşterul Manole
7.George Bacovia, Poezii ( vol. Plumb, Scântei galbene)
8.Barbu Ştefănescu Delavrancea, Apus de soare
9.Ion Neculce, O samă de cuvinte, Letopiseţul...
10.Miron Costin, Letopiseţul, De neamul moldovenilor, Viaţa lumii
11. Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea
12.Titu Maiorescu, Comediile d-lui Caragiale, O cercetare critică a poeziei de la 1867
13.Eugen Lovinescu, Istoria literaturii contemporane
14. Camil Petrescu, Teatru, ( Jocul ielelor )
15. Mihai Eminescu, Poezii, Proză ( Sărmanul Dionis, Cezara, Geniu pustiu
16. Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada
17. Mateiu Caragiale, Craii de Curtea- Veche
Lectură suplimentară
1.Eschil, Prometeu încătuşat, Orestia
2.Sofocle, Antigona, Oedip rege
3.Horaţiu, Arta poetică
4.Ovidiu, Ponticele
5.Petrarca, Sonete
6.Shakespeare, Regele Lear, Hamlet, Macbeth, Othello, Sonete
7. Moliere, Preţioasele ridicole, Bolnavul închipuit, Avarul
8.Goethe, Faust
9. Victor Hugo,Mizerabilii
10.Gogol, Revizorul, Suflete moarte
11. Eugen Ionesco, Nu , Englezeşte fără Profesor ( Cântăreaţa cheală)
12.Balzac, Comedia umană - Eugenie Grandet
13. Gustave Flaubert, Madame Bovary
14. Stendhal, Roşu şi Negru, Mănăstirea din Parma
15. Lev Nikolaevici Tolstoi, Război şi pace, Anna Karenina
16. Anton Pavlovici Cehov, Pescăruşul, Unchiul Vania
17. Feodor Mihailovici Dostoievski, Amintiri din casa morţilor, Crimă şi pedeapsă, Fraţii Karamazov, Demonii
18.Henrik Ibsen, Strigoii, Stâlpii societăţii
19. Ion Minulescu, Într-un bazar sentimental
20. Alexandru Macedonski, Poezii - Nopţile, Poema rondelurilor
21. Camil Petrescu, Patul lui Procust
22. Anton Holban, Ioana, Jocurile Daniei
23. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor
24. Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach
25. Kafka, Procesul
26. Gib Mihăescu, Rusoaica
27. Garabet Ibrăileanu, Adela
28. Mircea Eliade, Noaptea deSânziene, Maitreyi, Nuntă în cer, Memorii
29. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş
30. Constantin Noica, Jurnalul filozofic
31. Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Lacrimi şi sfinţi
32.Aleksandr Soljeniţân, Pavilionul canceroşilor
33.Blaise Pascal, Scrisori provinciale
34.Garcia Marquez, Un veac de singurătate, Toamna patriarhului
Intraţi şi pe următorul site şi vedeţi ce mai citesc tinerii ( care au terminat şcoala! ):
http://www.bookblog.ro/
Clasa a XI-a
Bibliografie pentru studiul la clasă
1.Marin Sorescu, Iona , Paracliserul, Matca, Răceala ( teatru), Poezii
2. Vasile Voiculescu, Poezii ( Ultimele sonete…)
3. Miron Costin, Viaţa lumii, Letopiseţul, De neamul moldovenilor
4.I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută,O noapte furtunoasă, Năpasta
5.Vasile Alecsandri, Poezii, Chiriţa în Iaşi, Chiriţa în provincie, Despot-Vodă
6.Lucian Blaga, Poezii (vol. Poemele luminii, Paşii profetului, În marea trecere, Laudă somnului), Teatru-Meşterul Manole
7.George Bacovia, Poezii ( vol. Plumb, Scântei galbene)
8.Barbu Ştefănescu Delavrancea, Apus de soare
9.Ion Neculce, O samă de cuvinte, Letopiseţul...
10.Miron Costin, Letopiseţul, De neamul moldovenilor, Viaţa lumii
11. Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea
12.Titu Maiorescu, Comediile d-lui Caragiale, O cercetare critică a poeziei de la 1867
13.Eugen Lovinescu, Istoria literaturii contemporane
14. Camil Petrescu, Teatru, ( Jocul ielelor )
15. Mihai Eminescu, Poezii, Proză ( Sărmanul Dionis, Cezara, Geniu pustiu
16. Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada
17. Mateiu Caragiale, Craii de Curtea- Veche
Lectură suplimentară
1.Eschil, Prometeu încătuşat, Orestia
2.Sofocle, Antigona, Oedip rege
3.Horaţiu, Arta poetică
4.Ovidiu, Ponticele
5.Petrarca, Sonete
6.Shakespeare, Regele Lear, Hamlet, Macbeth, Othello, Sonete
7. Moliere, Preţioasele ridicole, Bolnavul închipuit, Avarul
8.Goethe, Faust
9. Victor Hugo,Mizerabilii
10.Gogol, Revizorul, Suflete moarte
11. Eugen Ionesco, Nu , Englezeşte fără Profesor ( Cântăreaţa cheală)
12.Balzac, Comedia umană - Eugenie Grandet
13. Gustave Flaubert, Madame Bovary
14. Stendhal, Roşu şi Negru, Mănăstirea din Parma
15. Lev Nikolaevici Tolstoi, Război şi pace, Anna Karenina
16. Anton Pavlovici Cehov, Pescăruşul, Unchiul Vania
17. Feodor Mihailovici Dostoievski, Amintiri din casa morţilor, Crimă şi pedeapsă, Fraţii Karamazov, Demonii
18.Henrik Ibsen, Strigoii, Stâlpii societăţii
19. Ion Minulescu, Într-un bazar sentimental
20. Alexandru Macedonski, Poezii - Nopţile, Poema rondelurilor
21. Camil Petrescu, Patul lui Procust
22. Anton Holban, Ioana, Jocurile Daniei
23. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor
24. Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach
25. Kafka, Procesul
26. Gib Mihăescu, Rusoaica
27. Garabet Ibrăileanu, Adela
28. Mircea Eliade, Noaptea deSânziene, Maitreyi, Nuntă în cer, Memorii
29. Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş
30. Constantin Noica, Jurnalul filozofic
31. Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Lacrimi şi sfinţi
32.Aleksandr Soljeniţân, Pavilionul canceroşilor
33.Blaise Pascal, Scrisori provinciale
34.Garcia Marquez, Un veac de singurătate, Toamna patriarhului
Intraţi şi pe următorul site şi vedeţi ce mai citesc tinerii ( care au terminat şcoala! ):
http://www.bookblog.ro/
vineri, 17 iunie 2011
,,Sfânta Duminică" - fragmente din Teodor Bălăşel, ,,Poveşti morale- Manuscris", volumul III, pag.203
Între manuscrisele de la Ştefăneşti, am găsit şi o poveste moralizatoare cu evident izvor folcloric, dar purtând ceva din stilul moralizator al preotului care, prin predicile sale, încerca să vindece viciile enoriaşilor săi. Lenea- un viciu ce aduce necaz oamenilor- e înfierată şi în povestirea ,, Sfânta Duminică", din care am preluat doar câteva fragmente.
,,Cică acum o sută de ani, era într-un sat o muiere pricepută şi bogată nevoie mare. De multă glagorie ce avea în cap, când mergea pe drum, da în gropi ziua-n amiaza mare; de bărbată ce era, dormea cu pisica pe vatră, cu capul pe cenuşe şi cu gura plină de muşiţe; încaltea de iute era piper, nu altceva: se apuca la întrecere cu ţăstul şi mai- mai să-l întreacă."
Lenea atrage după sine sărăcia şi mizeria, iar sărăcia şi mizeria atrag, la rândul lor, urâtul. Bărbatul merge la preot să-i citească de urât, dar acesta îi explică unde se află izvoarele stării sale.
Nici baba vrăjitoare n-are ce-i face, căci:
,, (...) nevasta lui o ducea tot într-o sărbătoare, tot dormind şi hodinind cu ochii la foc, prăjindu-se când pe-o parte, când pe alta.
Vorba cântecului: Luni nu lucrez că sunt lunile şi sfânta Luni e cu cheile Raiului. Marţi e mărţişorul şi a urzit Dumnezeu pământul. Miercuri sunt Miercurelele şi e şi Miercurea strâmbă. Joi e joia iepelor. Vineri s-au strâns douăsprezece vineri şi e rău de orbeală. Sâmbătă se face pomană-n sat, să nu mă duc ar fi păcat; apoi,... Duminica a lăsat-o Dumnezeu să mă odihnesc şi eu."
cenuşe, corect: cenuşă
hodinind, regionalism; corect- odihnind
Glagore, substantiv feminin (regional)
Sinonime: glagorie; minte, pricepere, iscusinţă, înţelepciune, deşteptăciune, inteligenţă.
ȚÉST ~uri n. 1) Capac în forma de clopot, cu care se acoperă pâinea pusă la copt pe vatra încinsă. 2) pop. (la broaștele-țestoase, raci etc.) Înveliș dur, format din tegumente osoase care protejează corpul; carapace; țeastă. /
MÚȘIȚĂ, mușițe, s.f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica.
Dicţionar: DEX '98
Sursa: http://www.webdex.ro/online/dictionar/
,,Cică acum o sută de ani, era într-un sat o muiere pricepută şi bogată nevoie mare. De multă glagorie ce avea în cap, când mergea pe drum, da în gropi ziua-n amiaza mare; de bărbată ce era, dormea cu pisica pe vatră, cu capul pe cenuşe şi cu gura plină de muşiţe; încaltea de iute era piper, nu altceva: se apuca la întrecere cu ţăstul şi mai- mai să-l întreacă."
Lenea atrage după sine sărăcia şi mizeria, iar sărăcia şi mizeria atrag, la rândul lor, urâtul. Bărbatul merge la preot să-i citească de urât, dar acesta îi explică unde se află izvoarele stării sale.
Nici baba vrăjitoare n-are ce-i face, căci:
,, (...) nevasta lui o ducea tot într-o sărbătoare, tot dormind şi hodinind cu ochii la foc, prăjindu-se când pe-o parte, când pe alta.
Vorba cântecului: Luni nu lucrez că sunt lunile şi sfânta Luni e cu cheile Raiului. Marţi e mărţişorul şi a urzit Dumnezeu pământul. Miercuri sunt Miercurelele şi e şi Miercurea strâmbă. Joi e joia iepelor. Vineri s-au strâns douăsprezece vineri şi e rău de orbeală. Sâmbătă se face pomană-n sat, să nu mă duc ar fi păcat; apoi,... Duminica a lăsat-o Dumnezeu să mă odihnesc şi eu."
cenuşe, corect: cenuşă
hodinind, regionalism; corect- odihnind
Glagore, substantiv feminin (regional)
Sinonime: glagorie; minte, pricepere, iscusinţă, înţelepciune, deşteptăciune, inteligenţă.
ȚÉST ~uri n. 1) Capac în forma de clopot, cu care se acoperă pâinea pusă la copt pe vatra încinsă. 2) pop. (la broaștele-țestoase, raci etc.) Înveliș dur, format din tegumente osoase care protejează corpul; carapace; țeastă. /
MÚȘIȚĂ, mușițe, s.f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica.
Dicţionar: DEX '98
Sursa: http://www.webdex.ro/online/dictionar/
joi, 16 iunie 2011
Lucian Blaga, ,,Suflete, prund de păcate”
Suflete, prund de păcate,
eşti nimic şi eşti de toate.
Roata stelelor e-n tine
şi o lume de jivine.
Eşti nimic şi eşti de toate:
aer, păsări călătoare,
fum şi vatră, vremi trecute
si pământuri viitoare.
Drumul tău nu e-n afară,
căile-s în tine însuţi.
Iară cerul tau se naşte
ca o lacrimă din plânsu-ţi.
În urmă cu peste trei ani, am rugat-o pe o elevă a mea să comenteze versurile acestea ale lui Blaga, fără să ţină seama de criterii teoretice, de terminologia care ,,distruge” dorinţa de a citi în rândul elevilor. Ea mi-a trimis comentariul de mai jos. Mi-am amintit de versuri şi de comentariu, recitind manuscrisul omului de cultură care a fost Teodor Bălăşel.
Numele prietenei care a realizat ,,compunerea” este Andreea Carianopol, promoţia 2008. Acum e pe cale să finalizeze studiile Facultăţii de Psihologie din Cluj.
Poezia este un manifest al poetului privind condiţia umană .
Regăsesc aici problematica spirituală a omului universal . ,,Sufletul, prund de păcate” îmi sugerează universul persoanei cu întreaga povară a reuşitelor şi a nereuşitelor acţiunilor sale, sugerată de ,,prundul de păcate” . Sufletul este ,,aer şi fum” şi, în ciuda imaterialităţii sale, aici îşi găsesc locul suferinţe, dezamăgiri şi tristeţi , gânduri grele şi poveri nevăzute. Toate se reunesc în ceea ce nu se vede, dar constituie conţinutul ezoteric al sufletului; aici se contopesc bucurii şi tristeţi, grandori şi căderi, nuanţe de lumină şi întuneric ale sufletului. Perisabilitatea fiinţei umane, precum şi multitudinea universurilor omului o regăsesc în versul , care îmi place atât de mult: ,,Eşti nimic şi eşti de toate” . Nimicnicia fiinţei umane, nesemnificativă ca parte a universului fizic, este accentuată şi de cuvântul ,,nimic” ce sugerează mult mai mult decât desemnează cuvântul în sine; mă gândesc la ipostaze ale existenţei care te fac să te simţi fără importanţă sau să simţi că poţi atât de puţin faţă de nevoia momentului. Mi se pare înălţătoare metafora plină de adevăr ,,Roata cerului e-n tine” (!);poate că acest vers ar trebui să fie crezul fiecărui om .Dacă am gândi cu adevărat astfel, desigur că am fi mai puternici în faţa probelor vieţii; înălţarea pe care ne-o dă această convingere ne-ar apropia mai mult de seninătatea cerului care în sufletul omenesc se regăseşte în linişte, calm, răbdare, pace şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi. Perfecţiunea pe care ne-o sugerează ,,roata cerului” este greu de realizat atunci când eşti încercat de suferinţă şi ai nevoie de cei din jur, ca să te ajute să te înalţi cu adevărat.
Din nefericire, în acelaşi suflet omenesc se regăseşte şi ,,lumea de jivine” pe care nu o lăsăm la vedere, dar ne marchează existenţa în anumite momente ale vieţii, ne face sufletul greu şi devine o povară care ne trage în jos ori de câte ori vrem să ne înălţăm. Omul este totul, este ,,aer şi fum, vremi trecute şi pământuri viitoare”; entitatea spirituală, cea care dă adevărata valoare omului, adică gândirea şi, mai ales, simţirea sa îşi are originea în trecut, în experienţele sale şi asigură construirea viitorului cu toate cele învăţate, cunoscute şi necunoscute. ,,Păsările călătoare” îmi sugerează gândurile care sunt într-un continuu zbor. ,,Vatra” este locul rădăcinilor, al întoarcerilor la origini, la ceea ce este durabil. Drumul devenirii omului este în el însuşi aşa cum puterea sa se află înlăuntrul său: ,,Drumul tău nu e-n afară, /Căile-s în tine însuţi”. Suferinţa umană este sursa înălţării spirituale, după modelul cristic; cerul omului se naşte ca o lacrimă din plânsul suferinţelor. Spiritualitatea înaltă, superioară vieţii comune, confortabile, îşi are originea în suferinţă; îmi explic astfel conservarea spiritului înalt în cazul personalităţilor care au traversat perioade grele de detenţie în puşcării şi lagăre de concentrare (Petre Ţuţea, Corneliu Coposu şi alţii).
Andreea Carianopol, 2008
eşti nimic şi eşti de toate.
Roata stelelor e-n tine
şi o lume de jivine.
Eşti nimic şi eşti de toate:
aer, păsări călătoare,
fum şi vatră, vremi trecute
si pământuri viitoare.
Drumul tău nu e-n afară,
căile-s în tine însuţi.
Iară cerul tau se naşte
ca o lacrimă din plânsu-ţi.
În urmă cu peste trei ani, am rugat-o pe o elevă a mea să comenteze versurile acestea ale lui Blaga, fără să ţină seama de criterii teoretice, de terminologia care ,,distruge” dorinţa de a citi în rândul elevilor. Ea mi-a trimis comentariul de mai jos. Mi-am amintit de versuri şi de comentariu, recitind manuscrisul omului de cultură care a fost Teodor Bălăşel.
Numele prietenei care a realizat ,,compunerea” este Andreea Carianopol, promoţia 2008. Acum e pe cale să finalizeze studiile Facultăţii de Psihologie din Cluj.
Poezia este un manifest al poetului privind condiţia umană .
Regăsesc aici problematica spirituală a omului universal . ,,Sufletul, prund de păcate” îmi sugerează universul persoanei cu întreaga povară a reuşitelor şi a nereuşitelor acţiunilor sale, sugerată de ,,prundul de păcate” . Sufletul este ,,aer şi fum” şi, în ciuda imaterialităţii sale, aici îşi găsesc locul suferinţe, dezamăgiri şi tristeţi , gânduri grele şi poveri nevăzute. Toate se reunesc în ceea ce nu se vede, dar constituie conţinutul ezoteric al sufletului; aici se contopesc bucurii şi tristeţi, grandori şi căderi, nuanţe de lumină şi întuneric ale sufletului. Perisabilitatea fiinţei umane, precum şi multitudinea universurilor omului o regăsesc în versul , care îmi place atât de mult: ,,Eşti nimic şi eşti de toate” . Nimicnicia fiinţei umane, nesemnificativă ca parte a universului fizic, este accentuată şi de cuvântul ,,nimic” ce sugerează mult mai mult decât desemnează cuvântul în sine; mă gândesc la ipostaze ale existenţei care te fac să te simţi fără importanţă sau să simţi că poţi atât de puţin faţă de nevoia momentului. Mi se pare înălţătoare metafora plină de adevăr ,,Roata cerului e-n tine” (!);poate că acest vers ar trebui să fie crezul fiecărui om .Dacă am gândi cu adevărat astfel, desigur că am fi mai puternici în faţa probelor vieţii; înălţarea pe care ne-o dă această convingere ne-ar apropia mai mult de seninătatea cerului care în sufletul omenesc se regăseşte în linişte, calm, răbdare, pace şi împăcare cu sine şi cu ceilalţi. Perfecţiunea pe care ne-o sugerează ,,roata cerului” este greu de realizat atunci când eşti încercat de suferinţă şi ai nevoie de cei din jur, ca să te ajute să te înalţi cu adevărat.
Din nefericire, în acelaşi suflet omenesc se regăseşte şi ,,lumea de jivine” pe care nu o lăsăm la vedere, dar ne marchează existenţa în anumite momente ale vieţii, ne face sufletul greu şi devine o povară care ne trage în jos ori de câte ori vrem să ne înălţăm. Omul este totul, este ,,aer şi fum, vremi trecute şi pământuri viitoare”; entitatea spirituală, cea care dă adevărata valoare omului, adică gândirea şi, mai ales, simţirea sa îşi are originea în trecut, în experienţele sale şi asigură construirea viitorului cu toate cele învăţate, cunoscute şi necunoscute. ,,Păsările călătoare” îmi sugerează gândurile care sunt într-un continuu zbor. ,,Vatra” este locul rădăcinilor, al întoarcerilor la origini, la ceea ce este durabil. Drumul devenirii omului este în el însuşi aşa cum puterea sa se află înlăuntrul său: ,,Drumul tău nu e-n afară, /Căile-s în tine însuţi”. Suferinţa umană este sursa înălţării spirituale, după modelul cristic; cerul omului se naşte ca o lacrimă din plânsul suferinţelor. Spiritualitatea înaltă, superioară vieţii comune, confortabile, îşi are originea în suferinţă; îmi explic astfel conservarea spiritului înalt în cazul personalităţilor care au traversat perioade grele de detenţie în puşcării şi lagăre de concentrare (Petre Ţuţea, Corneliu Coposu şi alţii).
Andreea Carianopol, 2008
Etimologia substantivelor care denumesc zilele în limba română
Etimologia substantivelor care denumesc zilele în limba română
Interesant e de constatat că dacă numele lunilor sunt împrumuturi vechi din slavă în majoritatea lor, pe de altă parte, numele zilelor sunt, cu excepţia numelui celei de-a şasea ( sâmbătă), moştenite din latină.
LUNI s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]).
MARȚI1, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți1 (1); în ziua de marți1. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți1 (1). – Lat. martis [dies].
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].
JOI s. f. Ziua a patra a săptămânii, care urmează după miercuri. ◊ (Pop.) Joia Mare = ultima joi din postul3 Paștilor. ◊ Expr. De joi până mai (de-)apoi = la nesfârșit, mereu; niciodată. Din joi în Paști = din când în când, foarte rar. ♦ (Adverbial, în forma joia) = în cursul zilei de joi, în fiecare zi de joi. – Lat. [dies] Jovis.
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În credința creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștilor, în care creștinii țin post sever. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].
SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.
DUMÍNICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.
Sursa: http://dexonline.ro/
Interesant e de constatat că dacă numele lunilor sunt împrumuturi vechi din slavă în majoritatea lor, pe de altă parte, numele zilelor sunt, cu excepţia numelui celei de-a şasea ( sâmbătă), moştenite din latină.
LUNI s. f. Prima zi a săptămânii, care urmează după duminică. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. *lunis (= lunae [dies]).
MARȚI1, (1) marți, s. f., (2) adv. 1. S. f. Ziua a doua a săptămânii, care urmează după luni. 2. Adv. În cursul zilei de marți1 (1); în ziua de marți1. ♦ (În forma marțea) În fiecare marți1 (1). – Lat. martis [dies].
MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. – Lat. mercuris [dies].
JOI s. f. Ziua a patra a săptămânii, care urmează după miercuri. ◊ (Pop.) Joia Mare = ultima joi din postul3 Paștilor. ◊ Expr. De joi până mai (de-)apoi = la nesfârșit, mereu; niciodată. Din joi în Paști = din când în când, foarte rar. ♦ (Adverbial, în forma joia) = în cursul zilei de joi, în fiecare zi de joi. – Lat. [dies] Jovis.
VÍNERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În credința creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștilor, în care creștinii țin post sever. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].
SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota.
DUMÍNICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.
Sursa: http://dexonline.ro/
Şi ne mai trebuie lumină! Fragment dintr-un articol al primului folclorist vâlcean, preotul Teodor Bălăşel
Azi mi-am amintit de lucrarea mea de licenţă care a avut ca subiect ,,Teodor Bălăşel, primul folclorist vâlcean”. Căutând-o, am descoperit o pagină pe care mi-au dăruit-o fiica şi ginerele preotului din Ştefăneşti, Vâlcea, care aveau grijă de casa unde se păstrau prin 1985 numeroase manuscrise ale unui adevărat om al ,,luminii”.
M-a izbit adevărul profund al textului datat 1905! Oare nouă nu ne mai trebuie LUMINĂ? De ce trebuie să lupte cineva să ne convingă să citim, să ne cultivăm ? De ce aşteptăm mereu de la alţii LUMINAREA, când nu e nicio altă cale decât personală de descoperire a LUMINII?
Manuscrisul aparţine, probabil, unui urmaş al omului de cultură Teodor Bălăşel, concluzie la care am ajuns comparând textul citat din revista ,,Cuvântul Adevărului" cu nota din josul paginii. Se observă o diferenţă de registru stilistic care marchează drumul de la exprimarea deschisă a convingerilor într-un limbaj cu parfum arhaic autentic către ,,limbajul de lemn" al epocii comuniste.
Redau mai jos transcrierea parţială a paginii de manuscris scanate.
Din revista ,,Cuvântul Adevărului” 5 aprilie 1905
şi reprodus- artic. în ,,Polemici şi Cronici la pag. 267
1912, R. Vîlcea
,, Şi ne mai trebuie lumină- lumină multă înainte de toate, căci, luminaţi fiind, vom şti noi să ne luăm ceiace ne trebuie şi ce ni se cuvine.
Dacă vom sta în întuneric, puteţi să ne daţi prin legi toate drepturile şi toate bunurile din lumea asta şi tot alţii mai şmecheri se vor folosi de ele şi noi tot ticăloşi şi nenorociţi vom rămâne.
Şi până să ne luminăm, vă rugăm să ne trataţi şi pe noi ca oameni, să ne daţi dreptul nostru, de care avem nevoe – ca să creştem şi să ne desvoltăm, să avem dreptate ca oamenii- iar nu să fim priviţi şi trataţi ca vitele necuvântătoare.
Drept aceea, acel bărbat de stat se va numi mare şi binefăcătorul nostru, care ne va da şcoli multe şi bune şi care va tăia toate piedicile ce ni se pun în cale, de a nu ne putea lumina.”
T. Bălăşel - polemist
şi revoluţionar-
Am păstrat grafia originală. În limba română contemporană, corecte sunt formele:
ceiace – ceea ce
desvoltăm - dezvoltăm
nevoe - nevoie
Etimologia substantivelor nume de luni
Etimologia este o disciplină lingvistică având ca obiect studierea originii cuvintelor dintr-o anumită limbă şi a evoluţiei lor formale şi semantice până în perioada actuală.
E un domeniu complex şi interesant care are ca domenii învecinate istoria, sociologia, geografia şi tot ceea ce ţine de analiza evoluţiei spirituale a unui popor. Uneori e foarte greu de stabilit originea unui cuvânt într-o anumită limbă.
Analizând etimologia substantivelor care numesc lunile în limba română, observăm că toate aparţin fondului vechi, fiind moştenite din latină ori împrumuturi vechi din slavă sau din neogreacă.
Conform DEX 98, moştenite din latină sunt ,,februarie, august”, cu posibilă dublă etimologie latină ori slavă ,,mai”, iar ,,decembrie” din latină, eventual prin filieră franceză. Împrumuturi vechi din slavă sunt: ,,ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie, octombrie şi noiembrie.” Singurul împrumut vechi din limba neogreacă e ,,septembrie”.
IANUÁRIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s. m.] – Din sl. ijanuarij.
FEBRUÁRIE s. m. A doua lună a anului; faur1, făurar1. [Pr.: -bru-a-. – Var.: (înv.) február s. m.] – Din lat. februarius.
MÁRTIE s. m. invar. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț2. [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m. invar.] – Din sl. martiĩ.
APRÍLIE s. m. invar. A patra lună a anului; prier. [Var.: apríl s. m. invar.] – Din sl. aprilĩ.
MAI4 s. m. invar. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĩ.
IÚNIE s. m. invar. A șasea lună a anului; cireșar. – Din sl. Ijunĩ.
IÚLIE s. m. invar. A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Din sl. Ijulĩ.
ÁUGUST1 s. m. invar. A opta lună a anului; gustar. – Din lat. augustus.
SEPTÉMBRIE s. m. Numele lunii a noua a anului; răpciune. [Var.: septémvrie s. m.] – Din ngr. septémvrios.
OCTÓMBRIE s. m. A zecea lună a anului, care urmează după septembrie; brumar, brumărel. [Var.: octómvrie, (pop.) octómvre s. m.] – Din sl. oktovrii.
NOIÉMBRIE s. m. A unsprezecea lună a anului, care urmează după octombrie; brumar. [Pr.: no-iem-. – Var.: noiémvrie, (înv. și reg.) novémbre s. m. invar.] – Din sl. nojenbrĩ, nojemvri.
DECÉMBRIE s. m. A douăsprezecea lună a anului; îndrea. [Var.: decémvrie, (înv.) dechémbrie, dechémvrie s. m.] – Din lat. december, -bris, fr. décembre.
Sursa: http://dexonline.ro/
E un domeniu complex şi interesant care are ca domenii învecinate istoria, sociologia, geografia şi tot ceea ce ţine de analiza evoluţiei spirituale a unui popor. Uneori e foarte greu de stabilit originea unui cuvânt într-o anumită limbă.
Analizând etimologia substantivelor care numesc lunile în limba română, observăm că toate aparţin fondului vechi, fiind moştenite din latină ori împrumuturi vechi din slavă sau din neogreacă.
Conform DEX 98, moştenite din latină sunt ,,februarie, august”, cu posibilă dublă etimologie latină ori slavă ,,mai”, iar ,,decembrie” din latină, eventual prin filieră franceză. Împrumuturi vechi din slavă sunt: ,,ianuarie, martie, aprilie, iunie, iulie, octombrie şi noiembrie.” Singurul împrumut vechi din limba neogreacă e ,,septembrie”.
IANUÁRIE s. m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s. m.] – Din sl. ijanuarij.
FEBRUÁRIE s. m. A doua lună a anului; faur1, făurar1. [Pr.: -bru-a-. – Var.: (înv.) február s. m.] – Din lat. februarius.
MÁRTIE s. m. invar. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț2. [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m. invar.] – Din sl. martiĩ.
APRÍLIE s. m. invar. A patra lună a anului; prier. [Var.: apríl s. m. invar.] – Din sl. aprilĩ.
MAI4 s. m. invar. A cincea lună a anului, care urmează după aprilie; florar. – Lat. maius, sl. maĩ.
IÚNIE s. m. invar. A șasea lună a anului; cireșar. – Din sl. Ijunĩ.
IÚLIE s. m. invar. A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Din sl. Ijulĩ.
ÁUGUST1 s. m. invar. A opta lună a anului; gustar. – Din lat. augustus.
SEPTÉMBRIE s. m. Numele lunii a noua a anului; răpciune. [Var.: septémvrie s. m.] – Din ngr. septémvrios.
OCTÓMBRIE s. m. A zecea lună a anului, care urmează după septembrie; brumar, brumărel. [Var.: octómvrie, (pop.) octómvre s. m.] – Din sl. oktovrii.
NOIÉMBRIE s. m. A unsprezecea lună a anului, care urmează după octombrie; brumar. [Pr.: no-iem-. – Var.: noiémvrie, (înv. și reg.) novémbre s. m. invar.] – Din sl. nojenbrĩ, nojemvri.
DECÉMBRIE s. m. A douăsprezecea lună a anului; îndrea. [Var.: decémvrie, (înv.) dechémbrie, dechémvrie s. m.] – Din lat. december, -bris, fr. décembre.
Sursa: http://dexonline.ro/
marți, 14 iunie 2011
Bibliografie pentru clasa a IX-a la limba şi literatura română
Clasa a IX-a
Lectură particulară
A.Tema Adolescenţa:
1.Ionel Teodoreanu, La Medeleni 2.Mircea Eliade,Romanul adolescentului miop
3.Sallinger, De veghe în lanul de secară 4.Radu Cosaşu, Supravieţuiri( povestiri)
B. Tema Joc şi joacă
1.Ion Creangă, Amintiri din copilărie 2.Mircea Cărtărescu, Orbitor, REM
3.Simona Popescu, Exuvii 4.Mark Twain, Tom Sawyer
5.Lewis Caroll,Alice în ţara minunilor 6. Cervantes, Don Quijote
7. Tudor Muşatescu, Titanic vals
C.Tema Familia
1.Marin Preda, Moromeţii 2.George Călinescu,Cartea nunţii
3.Ioan Slavici, Mara 4.Fănuş Neagu, Vară buimacă
D.Tema Şcoala
1.C. Negruzzi, Cum am învăţat româneşte 2.I.L.Caragiale,Bacalaureat,Un pedagog de şcoală nouă, Triumful talentului
3.Ioan Groşan, Marea amărăciune 4.James Joyce,Portretul artistului în tinereţe
E. Tema Iubirea
1. Gala Galaction, De la noi la Cladova 2. Garabet Ibrăileanu, Adela
3.Mircea Eliade, Maitreyi 4.Radu Petrescu, Matei Iliescu
5.Mircea Cărtărescu, Travesti 6.Shakespeare,Romeo şi Julieta
7.Gib Mihăescu, Donna Alba
6. Poezii de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu
F. Tema Aventură, călătorie
1.Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte 2.Panait Istrati, Chira Chiralina
3.Jean Bart, Europolis 4.Radu Tudoran, Toate pânzele sus!
5.M.Sadoveanu,Zodia cancerului, 6.Alexandre Dumas, Cei tei muschetari
7.Ernest Hemingway,Bătrânul şi marea
G. Tema Lumi fantastice
1. Mircea Eliade, 12000 de capete de vite ,Domnişoara Christina , Tinereţe fără de tinereţe
2.Vasile Voiculescu,Şarpele Aliodor
3.Michael Ende, Povestea fără sfârşit 4.H.G.Wells, Oul de cristal
5.Stanislaw Lem, Solaris 6.J.Verne, 20 000 de leghe sub mări
H. Tema Scene din viaţa de ieri şi de azi
1. Vasile Alecsandri, Balta Albă 2.Ion Marin Sadoveanu, Sfârşit de veac în Bucureşti
2.Silviu Angelescu, Calpuzanii 4.Honore’ de Balzac, Iluzii pierdute
I. Tema Confruntări etice şi civice
1. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, Iţic Ştrul dezertor
2.Augustin Buzura, Vocile nopţii 3. Ioan Slavici, Moara cu noroc
J. Tema Personalităţi, exemple , modele
1.N. Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul
2.M.Eminescu, Andrei Mureşanu 3.M.Sadoveanu, Fraţii Jderi
4.George Călinescu, Bietul Ioanid 5. Eugene Ionesco,Regele moare
Literatură de graniţă:
Mircea Eliade, Memorii;L.Blaga , Hronicul şi cânteul vârstelor;Ortega y Gasset, Studii despre iubire; Marin Preda,Viaţa ca o pradă;Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii;Constantin Noica,Jurnal filozofic;Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş,Minima moralia
Pentru fiecare operă citită se redactează fişă de lectură.
Lectură particulară
A.Tema Adolescenţa:
1.Ionel Teodoreanu, La Medeleni 2.Mircea Eliade,Romanul adolescentului miop
3.Sallinger, De veghe în lanul de secară 4.Radu Cosaşu, Supravieţuiri( povestiri)
B. Tema Joc şi joacă
1.Ion Creangă, Amintiri din copilărie 2.Mircea Cărtărescu, Orbitor, REM
3.Simona Popescu, Exuvii 4.Mark Twain, Tom Sawyer
5.Lewis Caroll,Alice în ţara minunilor 6. Cervantes, Don Quijote
7. Tudor Muşatescu, Titanic vals
C.Tema Familia
1.Marin Preda, Moromeţii 2.George Călinescu,Cartea nunţii
3.Ioan Slavici, Mara 4.Fănuş Neagu, Vară buimacă
D.Tema Şcoala
1.C. Negruzzi, Cum am învăţat româneşte 2.I.L.Caragiale,Bacalaureat,Un pedagog de şcoală nouă, Triumful talentului
3.Ioan Groşan, Marea amărăciune 4.James Joyce,Portretul artistului în tinereţe
E. Tema Iubirea
1. Gala Galaction, De la noi la Cladova 2. Garabet Ibrăileanu, Adela
3.Mircea Eliade, Maitreyi 4.Radu Petrescu, Matei Iliescu
5.Mircea Cărtărescu, Travesti 6.Shakespeare,Romeo şi Julieta
7.Gib Mihăescu, Donna Alba
6. Poezii de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu
F. Tema Aventură, călătorie
1.Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte 2.Panait Istrati, Chira Chiralina
3.Jean Bart, Europolis 4.Radu Tudoran, Toate pânzele sus!
5.M.Sadoveanu,Zodia cancerului, 6.Alexandre Dumas, Cei tei muschetari
7.Ernest Hemingway,Bătrânul şi marea
G. Tema Lumi fantastice
1. Mircea Eliade, 12000 de capete de vite ,Domnişoara Christina , Tinereţe fără de tinereţe
2.Vasile Voiculescu,Şarpele Aliodor
3.Michael Ende, Povestea fără sfârşit 4.H.G.Wells, Oul de cristal
5.Stanislaw Lem, Solaris 6.J.Verne, 20 000 de leghe sub mări
H. Tema Scene din viaţa de ieri şi de azi
1. Vasile Alecsandri, Balta Albă 2.Ion Marin Sadoveanu, Sfârşit de veac în Bucureşti
2.Silviu Angelescu, Calpuzanii 4.Honore’ de Balzac, Iluzii pierdute
I. Tema Confruntări etice şi civice
1. Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, Iţic Ştrul dezertor
2.Augustin Buzura, Vocile nopţii 3. Ioan Slavici, Moara cu noroc
J. Tema Personalităţi, exemple , modele
1.N. Bălcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul
2.M.Eminescu, Andrei Mureşanu 3.M.Sadoveanu, Fraţii Jderi
4.George Călinescu, Bietul Ioanid 5. Eugene Ionesco,Regele moare
Literatură de graniţă:
Mircea Eliade, Memorii;L.Blaga , Hronicul şi cânteul vârstelor;Ortega y Gasset, Studii despre iubire; Marin Preda,Viaţa ca o pradă;Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii;Constantin Noica,Jurnal filozofic;Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş,Minima moralia
Pentru fiecare operă citită se redactează fişă de lectură.
luni, 13 iunie 2011
Cum e corect: ,,clasa a doisprezecea sau a douăsprezecea”?
Numeralul ,,doi” şi compusele cu ,,doi” prezintă diferenţiere în funcţie de gen, pentru că e posibilă distincţia ,,doi- două”, ,,doisprezece- douăsprezece”, ,,douăzeci şi doi- douăzeci şi două” etc.
Prin urmare, corecte sunt construcţiile ,, ora două”, nu ,,ora doi”, ,,douăsprezece cărţi”, dar ,,doisprezece autori”, precum şi ,,în al doisprezecelea ceas”, dar ,,clasa a douăsprezecea” sau ,, a douăsprezecea lovitură”. Interesant e că nimeni nu încearcă să spună ,,doi cărţi”, ,,al doilea clasă”, dar destul de mulţi vorbitori spun greşit ,, doisprezece eleve”, ,,clasa a doisprezecea”.
În cazul numeralului ordinal, diferenţierea de gen e obligatorie: ,,întâiul- întâia, al doilea- a doua, al treilea- a treia, ... , al unsprezecelea- a unsprezecea, al doisprezecelea- a douăsprezecea” etc.
,, Notez aceste rânduri în momentul în care, de la aparatul de radio din camera vecină se aude a doisprezecea lovitură de gong care separă şi uneşte anul trecut cu cel ce vine...”( din jurnalul unui scriitor vâlcean )
Corect:
,,Notez aceste rânduri în momentul în care, de la aparatul de radio din camera vecină se aude a douăsprezecea lovitură de gong care separă şi uneşte anul trecut cu cel ce vine.”
Pentru că la întâlnirea la care am participat azi ( 25 iunie 2011) cineva îmi spunea că după DOOM2 se acceptă şi clasa a doisprezecea, revin cu următorul pasaj citat din DOOM2, capitolul introductiv, pagina XCII :
,,2. Numeralul cardinal ,,12" şi cel ordinal corepunzător trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine: ,,ora douăsprezece", ,,douăsprezece mii de lei", clasa a douăsprezecea" ( dar se acceptă şi formele de masculin în exprimarea datei: ,,doi/ doisprezece/ douăzeci şi doi mai)."
Analizând paragraful citat, înţeleg de unde a apărut eroarea: cineva nu a citit cu atenţie precizarea din paranteză care face trimitere doar la exprimarea datei, nu şi la celelalte situaţii în care compusele cu ,,doi" însoţesc substantive feminine.
Prin urmare, vom spune corect:
Proba se va susţine pe doi iulie. sau
Proba se va susţine pe două iulie.
Dar numai
E ora douăsprezece.
E în clasa a douăsprezecea.
Prin urmare, corecte sunt construcţiile ,, ora două”, nu ,,ora doi”, ,,douăsprezece cărţi”, dar ,,doisprezece autori”, precum şi ,,în al doisprezecelea ceas”, dar ,,clasa a douăsprezecea” sau ,, a douăsprezecea lovitură”. Interesant e că nimeni nu încearcă să spună ,,doi cărţi”, ,,al doilea clasă”, dar destul de mulţi vorbitori spun greşit ,, doisprezece eleve”, ,,clasa a doisprezecea”.
În cazul numeralului ordinal, diferenţierea de gen e obligatorie: ,,întâiul- întâia, al doilea- a doua, al treilea- a treia, ... , al unsprezecelea- a unsprezecea, al doisprezecelea- a douăsprezecea” etc.
,, Notez aceste rânduri în momentul în care, de la aparatul de radio din camera vecină se aude a doisprezecea lovitură de gong care separă şi uneşte anul trecut cu cel ce vine...”( din jurnalul unui scriitor vâlcean )
Corect:
,,Notez aceste rânduri în momentul în care, de la aparatul de radio din camera vecină se aude a douăsprezecea lovitură de gong care separă şi uneşte anul trecut cu cel ce vine.”
Pentru că la întâlnirea la care am participat azi ( 25 iunie 2011) cineva îmi spunea că după DOOM2 se acceptă şi clasa a doisprezecea, revin cu următorul pasaj citat din DOOM2, capitolul introductiv, pagina XCII :
,,2. Numeralul cardinal ,,12" şi cel ordinal corepunzător trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine: ,,ora douăsprezece", ,,douăsprezece mii de lei", clasa a douăsprezecea" ( dar se acceptă şi formele de masculin în exprimarea datei: ,,doi/ doisprezece/ douăzeci şi doi mai)."
Analizând paragraful citat, înţeleg de unde a apărut eroarea: cineva nu a citit cu atenţie precizarea din paranteză care face trimitere doar la exprimarea datei, nu şi la celelalte situaţii în care compusele cu ,,doi" însoţesc substantive feminine.
Prin urmare, vom spune corect:
Proba se va susţine pe doi iulie. sau
Proba se va susţine pe două iulie.
Dar numai
E ora douăsprezece.
E în clasa a douăsprezecea.
duminică, 12 iunie 2011
Cum se pronunţă numele lunilor ,,ianuarie” şi ,,februarie”?
Până acum doi-trei ani, n-am auzit pe nimeni pronunţând greşit numele primelor două luni ale anului. A fost suficient să apară în prim-planul vieţii politice un personaj important care pronunţă frecvent ,,ianuarie, februarie”, ca un număr mare de colaboratori, subalterni ai domniei sale, să preia pronunţia liderului. Dacă în cazul iniţial putea fi vorba de o pronunţie specifică zonei de unde provenea ( regionalism fonetic) – deşi, fiind o persoană instruită, ar fi trebuit să-şi însuşească limba literară -, în cazul celorlalţi, pare a fi o dovadă în plus de servilism de genul ,,curat bampir, coane Fănică!”.
Precizare: Vocalele accentuate sunt cele redate prin litere îngroşate.
Conform DOOM2, accentul corect e ,,ianuarie, februarie”.
Dacă analizăm originea celor două cuvinte, constatăm că ianuarie provine din limba slavă, iar februarie din latină, după cum se menţionează în DEX `98, pag.468 , respectiv 372:
IANUÁRIE s.m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s.m.] – Din sl. ijanuarij.
FEBRUÁRIE s.m. A doua lună a anului; faur1, făurar1. [Pr.: -bru-a-. – Var.: (înv.) február s.m.] – Din lat. februarius.
Prin urmare, deşi sonor forma e apropiată de cea din engleză, cuvintele ianuarie şi februarie aparţin fondului vechi şi nu se justifică pronunţia pe prima silabă.
Andrei Pleşu , Martirajul limbii române
„( ... ) Ce-ai face în primul şi în primul rând, dacă ţi s-ar oferi sarcina guvernării?“ – a fost întrebat, la un moment dat, Confucius. Răspunsul său a sunat astfel: „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“. Aşadar, de vreme ce ordinea comunitară depinde în asemenea măsură de corectitudinea limbajului înseamnă că prima îndatorire a unei guvernări adevărate este folosirea adecvată a cuvintelor. Şi că cine se foloseşte de cuvinte, cine scrie şi vorbeşte în văzul lumii umblă la ţesătura cea mai intimă a naţiunii şi a statului. A vorbi înseamnă a decide, indirect, cu fiecare frază rostită, asupra limbii, asupra temeiurilor judiciare, asupra riturilor şi asupra artelor. A fi, cu alte cuvinte, clipă de clipă, legiuitor, creator de limbă, pedagog, moralist şi estet. Admit că e o povară uriaşă. Nu poţi fi Confucius pe perioada unui întreg mandat. Dar nici nu poţi pretinde respect şi legitimitate când raporturile tale cu limba pe care o vorbeşti sunt cele ale unui violator în recidivă.
(apărut în Dilema veche, nr. 171, 19 mai 2007)
Precizare: Vocalele accentuate sunt cele redate prin litere îngroşate.
Conform DOOM2, accentul corect e ,,ianuarie, februarie”.
Dacă analizăm originea celor două cuvinte, constatăm că ianuarie provine din limba slavă, iar februarie din latină, după cum se menţionează în DEX `98, pag.468 , respectiv 372:
IANUÁRIE s.m. Prima lună a anului, având 31 de zile; gerar; cărindar. [Pr.: -nu-a-. – Var.: ianuár s.m.] – Din sl. ijanuarij.
FEBRUÁRIE s.m. A doua lună a anului; faur1, făurar1. [Pr.: -bru-a-. – Var.: (înv.) február s.m.] – Din lat. februarius.
Prin urmare, deşi sonor forma e apropiată de cea din engleză, cuvintele ianuarie şi februarie aparţin fondului vechi şi nu se justifică pronunţia pe prima silabă.
Andrei Pleşu , Martirajul limbii române
„( ... ) Ce-ai face în primul şi în primul rând, dacă ţi s-ar oferi sarcina guvernării?“ – a fost întrebat, la un moment dat, Confucius. Răspunsul său a sunat astfel: „Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sunt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“. Aşadar, de vreme ce ordinea comunitară depinde în asemenea măsură de corectitudinea limbajului înseamnă că prima îndatorire a unei guvernări adevărate este folosirea adecvată a cuvintelor. Şi că cine se foloseşte de cuvinte, cine scrie şi vorbeşte în văzul lumii umblă la ţesătura cea mai intimă a naţiunii şi a statului. A vorbi înseamnă a decide, indirect, cu fiecare frază rostită, asupra limbii, asupra temeiurilor judiciare, asupra riturilor şi asupra artelor. A fi, cu alte cuvinte, clipă de clipă, legiuitor, creator de limbă, pedagog, moralist şi estet. Admit că e o povară uriaşă. Nu poţi fi Confucius pe perioada unui întreg mandat. Dar nici nu poţi pretinde respect şi legitimitate când raporturile tale cu limba pe care o vorbeşti sunt cele ale unui violator în recidivă.
(apărut în Dilema veche, nr. 171, 19 mai 2007)
Un pleonasm frecvent: ,,concluzii finale”
,,Ne intoarcem după publicitate pentru concluziile finale.” (un post TV, duminică 12 iunie 2011)
Sintagma ,,concluzie finală” constituie un pleonasm des întâlnit în limbajul realizatorilor de emisiuni TV şi nu numai. Cuvântul ,,concluzie” conţine în sine, aşa cum reiese din definiţia de dicţionar de mai jos, ideea de ,,final al unui şir de judecăţi”, astfel încât nu mai e necesară asocierea cu adjectivul ,,finală”.
Prin urmare, vom spune corect:
,, Ne întoarcem după publicitate pentru concluzii.”
,,CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis”
Sursa: http://www.dictionare-online.ro/concluzie.htm
Sintagma ,,concluzie finală” constituie un pleonasm des întâlnit în limbajul realizatorilor de emisiuni TV şi nu numai. Cuvântul ,,concluzie” conţine în sine, aşa cum reiese din definiţia de dicţionar de mai jos, ideea de ,,final al unui şir de judecăţi”, astfel încât nu mai e necesară asocierea cu adjectivul ,,finală”.
Prin urmare, vom spune corect:
,, Ne întoarcem după publicitate pentru concluzii.”
,,CONCLÚZIE, concluzii, s.f. 1. Încheiere a unui şir de judecăţi; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăţi date şi al cărei adevăr depinde de adevărul judecăţilor date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ♢ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanţi în cadrul unei dezbateri şi a arăta consecinţele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstraţiei. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părţilor şi ale procurorului într-un proces. ♢ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s.f.] – Din fr. conclusion, lat conclusio, -onis”
Sursa: http://www.dictionare-online.ro/concluzie.htm
vineri, 10 iunie 2011
BACALAUREAT 2012- listă orientativă a operelor literare selectate în funcţie de conceptele prevăzute în programă, de manualele alternative şi de lista autorilor canonici
BACALAUREAT 2012- listă orientativă a operelor literare selectate în funcţie de conceptele prevăzute în programă, de manualele alternative şi de lista autorilor canonici
A. Literatura română
1. Textul.Aspecte generale
-elemente ale situaţiei de comunicare (emiţător, receptor, mesaj, cod, canal, context);funcţiile comunicării;
-text literar-text nonliterar;
-text şi context;
-teme şi motive literare;
-literatura şi alte arte.
2.Proza
a.Proza narativă- accepţii ale termenului;evoluţie şi tipologie
-proză romantică:Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis
-proză realistă: Ion Slavici, Moara cu noroc, Mara, I.L.Caragiale, În vreme de război, Liviu Rebreanu, Ion,. Pădurea spânzuraţilor, Răscoala, George Călinescu, Enigma Otiliei;
-proză fantastică:Mircea Eliade, La ţigănci, Vasile Voiculescu, Lostriţa;
b.Specii narative:
-basmul cult:Ion Creangă, Povestea lui Harap Alb;
-povestirea:Mihail Sadoveanu, Hanu-Ancuţei,Vasile Voiculescu, Lostriţa, (Pescarul Amin);
-nuvela istorică:Costache Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul;
-nuvela fantastică: Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis; Mircea Eliade, La ţigănci;
-nuvela psihologică:Ioan Slavici,Moara cu noroc, I.L.Caragiale, În vreme de război;
-romanul tradiţional: Ioan Slavici, Mara, Mihail Sadoveanu, Baltagul, Fraţii Jderi, Zodia Cancerului;
-romanul modern obiectiv: L. Rebreanu, Ion, George Călinescu, Enigma Otiliei;
-romanul modern subiectiv: Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach, Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Mircea Eliade, Maitreyi, ( Nuntă în cer);
-romanul modern de după al Doilea Război Mondial: Marin Preda, Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni.
3.Poezia
a.Poezia-accepţii ale termenului;evoluţie
-poezia paşoptistă: Vasile Alecsandri, Pasteluri, Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul;
-Mihai Eminescu: Sara pe deal, Floare albastră, Scrisoarea I, Luceafărul, Glossă, Sonete, Odă (în metru antic);
-prelungiri ale romantismului şi ale clasicismului: Octavian Goga, Rugăciune;
-simbolismul: George Bacovia, Plumb, Lacustră, Decor;
-tradiţionalismul: Vasile Voiculescu, În Grădina Ghetsimani/ Ion Pillat, Aci sosi pe vremuri;
-modernismul: Ion Barbu, Riga Crypto şi lapona Enigel, Din ceas dedus;Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Gorunul, Paradis în destrămare; Tudor Arghezi, Testament, Flori de mucigai, Psalmi ( cel puţin un psalm);
-neomodernismul: Ştefan Augustin Doinaş, Mistreţul cu colţi de argint, Nichita Stănescu, Leoaică tânără , iubirea, Elegia a X-a, Poveste sentimentală; Marin Sorescu, Echerul;
-postmodernismul: Mircea Cărtărescu, Poema chiuvetei, Ciocnirea.
4. Dramaturgia
a.Dramaturgia-accepţii ale termenului: text dramatic, artă a spectacolului teatral;
b.Specii dramatice:
-comedia: I.L.Caragiale, O scrisoare pierdută;
-drama: Camil Petrescu, Jocul ielelor, Lucian Blaga, Meşterul Manole;
-forme ale dramaturgiei în teatrul modern: Marin Sorescu, Iona.
5..Epoci şi ideologii literare
-Romantismul(estetica)- Dacia literară (manifest literar, doctrină estetică); Mihail Kogălniceanu, Introducţie…
-Junimea şi junimismul; Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867;
-perioada interbelică - ideologii literare, elemente de estetică: modernism- Eugen Lovinescu; radiţionalism;
6.Autori canonici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale,Titu Maiorescu, Ioan Slavici, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, .Marin Sorescu
Notă! Lista trebuie discutată la clasă pentru a stabili corelaţia dintre concepte, autori canonici şi opere. Spre exemplu, povestirea nu e obligatorie în actuala programă de bacalaureat, dar Mihail Sadoveanu e autor canonic ( sens contextual pentru canonic: obligatoriu). În acest caz, putem pregăti fie povestirea ( ,,Hanu Ancuţei"), fie romanul ,,Baltagul", pe care l-aţi citit ( sper!) şi care e mai generos în ceea ce priveşte caracterizarea personajului ( Vitoria Lipan). În general, am notat mai multe texte decât ar trebui la nivel minimal, dar e mai bine asa.
Dacă intervin modificări în programă, le vom analiza la clasă!
Un site de ,,răsfoit":
http://www.bookblog.ro/
A. Literatura română
1. Textul.Aspecte generale
-elemente ale situaţiei de comunicare (emiţător, receptor, mesaj, cod, canal, context);funcţiile comunicării;
-text literar-text nonliterar;
-text şi context;
-teme şi motive literare;
-literatura şi alte arte.
2.Proza
a.Proza narativă- accepţii ale termenului;evoluţie şi tipologie
-proză romantică:Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis
-proză realistă: Ion Slavici, Moara cu noroc, Mara, I.L.Caragiale, În vreme de război, Liviu Rebreanu, Ion,. Pădurea spânzuraţilor, Răscoala, George Călinescu, Enigma Otiliei;
-proză fantastică:Mircea Eliade, La ţigănci, Vasile Voiculescu, Lostriţa;
b.Specii narative:
-basmul cult:Ion Creangă, Povestea lui Harap Alb;
-povestirea:Mihail Sadoveanu, Hanu-Ancuţei,Vasile Voiculescu, Lostriţa, (Pescarul Amin);
-nuvela istorică:Costache Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul;
-nuvela fantastică: Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis; Mircea Eliade, La ţigănci;
-nuvela psihologică:Ioan Slavici,Moara cu noroc, I.L.Caragiale, În vreme de război;
-romanul tradiţional: Ioan Slavici, Mara, Mihail Sadoveanu, Baltagul, Fraţii Jderi, Zodia Cancerului;
-romanul modern obiectiv: L. Rebreanu, Ion, George Călinescu, Enigma Otiliei;
-romanul modern subiectiv: Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach, Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Mircea Eliade, Maitreyi, ( Nuntă în cer);
-romanul modern de după al Doilea Război Mondial: Marin Preda, Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni.
3.Poezia
a.Poezia-accepţii ale termenului;evoluţie
-poezia paşoptistă: Vasile Alecsandri, Pasteluri, Ion Heliade Rădulescu, Zburătorul;
-Mihai Eminescu: Sara pe deal, Floare albastră, Scrisoarea I, Luceafărul, Glossă, Sonete, Odă (în metru antic);
-prelungiri ale romantismului şi ale clasicismului: Octavian Goga, Rugăciune;
-simbolismul: George Bacovia, Plumb, Lacustră, Decor;
-tradiţionalismul: Vasile Voiculescu, În Grădina Ghetsimani/ Ion Pillat, Aci sosi pe vremuri;
-modernismul: Ion Barbu, Riga Crypto şi lapona Enigel, Din ceas dedus;Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Gorunul, Paradis în destrămare; Tudor Arghezi, Testament, Flori de mucigai, Psalmi ( cel puţin un psalm);
-neomodernismul: Ştefan Augustin Doinaş, Mistreţul cu colţi de argint, Nichita Stănescu, Leoaică tânără , iubirea, Elegia a X-a, Poveste sentimentală; Marin Sorescu, Echerul;
-postmodernismul: Mircea Cărtărescu, Poema chiuvetei, Ciocnirea.
4. Dramaturgia
a.Dramaturgia-accepţii ale termenului: text dramatic, artă a spectacolului teatral;
b.Specii dramatice:
-comedia: I.L.Caragiale, O scrisoare pierdută;
-drama: Camil Petrescu, Jocul ielelor, Lucian Blaga, Meşterul Manole;
-forme ale dramaturgiei în teatrul modern: Marin Sorescu, Iona.
5..Epoci şi ideologii literare
-Romantismul(estetica)- Dacia literară (manifest literar, doctrină estetică); Mihail Kogălniceanu, Introducţie…
-Junimea şi junimismul; Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867;
-perioada interbelică - ideologii literare, elemente de estetică: modernism- Eugen Lovinescu; radiţionalism;
6.Autori canonici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale,Titu Maiorescu, Ioan Slavici, George Bacovia, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, .Marin Sorescu
Notă! Lista trebuie discutată la clasă pentru a stabili corelaţia dintre concepte, autori canonici şi opere. Spre exemplu, povestirea nu e obligatorie în actuala programă de bacalaureat, dar Mihail Sadoveanu e autor canonic ( sens contextual pentru canonic: obligatoriu). În acest caz, putem pregăti fie povestirea ( ,,Hanu Ancuţei"), fie romanul ,,Baltagul", pe care l-aţi citit ( sper!) şi care e mai generos în ceea ce priveşte caracterizarea personajului ( Vitoria Lipan). În general, am notat mai multe texte decât ar trebui la nivel minimal, dar e mai bine asa.
Dacă intervin modificări în programă, le vom analiza la clasă!
Un site de ,,răsfoit":
http://www.bookblog.ro/
marți, 7 iunie 2011
Subiectele date la Olimpiada Internaţională de Limba şi Literatura Română, Piatra- Neamţ, 2011
Clasa a IX-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părinţească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.
Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” […] şi altele multe încă făcea… […]
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!
Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare!
Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
B.
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub coperişul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc…
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mica.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
(Ion Pillat, Casa din deal)
Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, două tehnici de construcţie a monologului, identificate în fragmentul extras din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea imaginii casei, ca spaţiu al copilăriei, prin câte două secvenţe din fiecare text dat;
• evidenţierea comparativă a două componente structurale şi/sau expresive ale textului narativ şi ale textului poetic, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea temei;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a modului în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, se reflectă în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 punct, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părinţească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.
Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” […] şi altele multe încă făcea… […]
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!
Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare!
Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
B.
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub coperişul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc…
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mica.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
(Ion Pillat, Casa din deal)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea casei copilăriei în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea imaginii casei, ca spaţiu al copilăriei, prin câte două secvenţe din fiecare text dat;
• evidenţierea comparativă a două componente structurale şi/sau expresive ale textului narativ şi ale textului poetic, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea temei;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a modului în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, se reflectă în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
________________________________________
Clasa a X-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Pe urmă a început petrecerea propriu-zisă. Şi nu mult după aceea m-am trezit în faţa donnei Alba singure, într-un colţ de sală mai puţin frecventat.
Am văzut-o de departe înaintând uşor; purta o toaletă simplă, neagră, cu luciuri de mătase, care-i accentua desăvârşit culoarea albă a pielii; decolteul în inimioară îi lungea uşor linia gâtului. Din mulţimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decât străluciul subţire cât un fir al unui lănţişor de aur, de care sta suspendat în dreptul pieptului un briliant enorm, ce-şi juca flăcările cu neastâmpăr pe fondul negru, ca o mare, albă şi zbuciumată stea de noapte. Braţele mate, lungi şi fine, erau dezvelite până la încheietura umerilor, pe care tivul îi închidea cu o curbă dulce. Rochia îi îmbrăţişa strâns bustul şi soldurile, apoi se desfăcea în cloş amplu, căzând în pliuri mici până la glezne. Încolo, nimic, nicio altă podoabă decât o superbă orhidee, prinsă cu un ac de aur la umăr şi a cărei culoare, băgai de seamă apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia să răspundă ciorapilor de mătase chair.
O salutai cu o plecăciune largă încă de la distanţă şi aşteptai înfricoşat, gol de sânge, zâmbetul ce se apropia. Şi ea se opri în faţa mea şi mă întrebă cum mi-a plăcut spectacolul. Îi răspunsei că m-a mişcat nespus străduinţa atâtor prinţi şi descendenţi de mari boieri de a reda cât mai autentici mahalagii, şi ea înclină de mai multe ori capul râzând. Se îndepărtă puţin ca să privească prin lornion în lungul sălii, apoi reveni. Mătasea suplă a rochiei de-un negru adânc, ameţitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrăgeau minunat ori de câte ori piciorul începea să înainteze. Desigur, ameţit cu desăvârşire de profunzimea teribilă a acestui negru (pentru că în momentele acestea nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei), luai hotărârea şi curajul de a mă convinge dacă într-adevăr în timpul reprezentaţiei ochii ei fuseseră îndreptaţi spre mine. Adică ei fuseseră într-adevăr îndreptaţi în direcţia mea, dar vroiam acum să aflu anume dacă ei priviseră într-acolo numai pentru mine şi mă vizaseră exclusiv, de vreme ce şi în actul al doilea cele două pete de întuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se răsfrânseseră asemenea, tot timpul, în centrul încordării ochilor mei; dar razele lor centrale, oricât mă străduiam să mă dumiresc, tot nu izbutisem să descopăr unde bat anume.
Dacă m-aş fi uitat şi-acum în aceşti ochi, de bună seamă că n-aş fi fost în stare să îndrug două vorbe; dar, ocrotit şi îndârjit de apele negre ale mătasei, putui articula cele ce i-am grăit, cu claritate şi tărie, deşi dacă ar mai fi fost nevoie de un cuvânt mai mult, cu siguranţă că mi-ar fi rămas stins pe jumătate în gât.
(Gib I. Mihăescu, Donna Alba)
B.
Când Jim, îngrijorat de ora târzie, bătu în uşă, strigând: Hai mai repede, Vera!, fata ieşi îmbufnată şi cerându-şi iertare din ochii mari şi uzi: N-am nicio rochie cumsecade!
• Nu fi copilă, o consolă protector Jim. Îţi şade foarte bine! Nu văd ce-ar fi rău!
Într-adevăr, Vera era ca o păpuşă mare îmbrăcată sub indicaţiile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, lăsând toată casca părului liberă, şi gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi făceau un cap de porţelan, cu ochi din inimi de pansele şi cu buze emailate. Jacheta de catifea albastră cu nasturi aurii îi îngusta bustul şi-i dădea aerul unui ofiţer de operetă. Jim o prinse de braţul subţire, ridicând-o uşor în sus, şi porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suiră în tramvai, fiindcă n-aveau unde şi cu cine lăsa Peugeotul în faţa Circului.Vagonul era ticsit de lume, şi Vera trebui să stea în picioare, sprijinită pe sub talie de mâna lui Jim. Domni bătrâni şi tineri şedeau înfipţi cu indiferenţă pe bănci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastră, prefăcându-se că nu văd pe femeile de lângă ei, care se clătinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire şi înclinat către misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când văzu cum un individ neras şi cu privirea cinică îşi făcu drum violent cu coatele şi se aşeză repede pe un loc, eliberat chiar atunci lângă el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori şi lumini şi se mira, jignit totodată, că lumea din tramvai nu se trăgea înspăimântată de fulgere la o parte, în gest de umilinţă şi adoraţie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de umăr pe Vera şi o întrebă de nu era obosită. Fata, obişnuită să nu i se dea prea mare atenţie, răspunse alintat că nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constatări pe care o făcuse în sinea ei.
(G.Călinescu, Cartea nunţii)
Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, valoarea stilistică a verbelor la timpul imperfect, în al doilea fragment citat.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ particularităţile descrierii în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea a două trăsături ale descrierii, identificate în fragmentele date, prin ilustrarea cu câte două secvenţe din fiecare dintre acestea;
• evidenţierea a două mijloace artistice, din fiecare din cele două fragmente citate, relevante pentru descrierea personajelor;
• ilustrarea, prin referire la cele două fragmente, a modului în care cele două descrieri conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre relaţia dintre moda feminină şi personajul literar, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţei formulate.
A.
Pe urmă a început petrecerea propriu-zisă. Şi nu mult după aceea m-am trezit în faţa donnei Alba singure, într-un colţ de sală mai puţin frecventat.
Am văzut-o de departe înaintând uşor; purta o toaletă simplă, neagră, cu luciuri de mătase, care-i accentua desăvârşit culoarea albă a pielii; decolteul în inimioară îi lungea uşor linia gâtului. Din mulţimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decât străluciul subţire cât un fir al unui lănţişor de aur, de care sta suspendat în dreptul pieptului un briliant enorm, ce-şi juca flăcările cu neastâmpăr pe fondul negru, ca o mare, albă şi zbuciumată stea de noapte. Braţele mate, lungi şi fine, erau dezvelite până la încheietura umerilor, pe care tivul îi închidea cu o curbă dulce. Rochia îi îmbrăţişa strâns bustul şi soldurile, apoi se desfăcea în cloş amplu, căzând în pliuri mici până la glezne. Încolo, nimic, nicio altă podoabă decât o superbă orhidee, prinsă cu un ac de aur la umăr şi a cărei culoare, băgai de seamă apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia să răspundă ciorapilor de mătase chair.
O salutai cu o plecăciune largă încă de la distanţă şi aşteptai înfricoşat, gol de sânge, zâmbetul ce se apropia. Şi ea se opri în faţa mea şi mă întrebă cum mi-a plăcut spectacolul. Îi răspunsei că m-a mişcat nespus străduinţa atâtor prinţi şi descendenţi de mari boieri de a reda cât mai autentici mahalagii, şi ea înclină de mai multe ori capul râzând. Se îndepărtă puţin ca să privească prin lornion în lungul sălii, apoi reveni. Mătasea suplă a rochiei de-un negru adânc, ameţitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrăgeau minunat ori de câte ori piciorul începea să înainteze. Desigur, ameţit cu desăvârşire de profunzimea teribilă a acestui negru (pentru că în momentele acestea nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei), luai hotărârea şi curajul de a mă convinge dacă într-adevăr în timpul reprezentaţiei ochii ei fuseseră îndreptaţi spre mine. Adică ei fuseseră într-adevăr îndreptaţi în direcţia mea, dar vroiam acum să aflu anume dacă ei priviseră într-acolo numai pentru mine şi mă vizaseră exclusiv, de vreme ce şi în actul al doilea cele două pete de întuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se răsfrânseseră asemenea, tot timpul, în centrul încordării ochilor mei; dar razele lor centrale, oricât mă străduiam să mă dumiresc, tot nu izbutisem să descopăr unde bat anume.
Dacă m-aş fi uitat şi-acum în aceşti ochi, de bună seamă că n-aş fi fost în stare să îndrug două vorbe; dar, ocrotit şi îndârjit de apele negre ale mătasei, putui articula cele ce i-am grăit, cu claritate şi tărie, deşi dacă ar mai fi fost nevoie de un cuvânt mai mult, cu siguranţă că mi-ar fi rămas stins pe jumătate în gât.
(Gib I. Mihăescu, Donna Alba)
B.
Când Jim, îngrijorat de ora târzie, bătu în uşă, strigând: Hai mai repede, Vera!, fata ieşi îmbufnată şi cerându-şi iertare din ochii mari şi uzi: N-am nicio rochie cumsecade!
• Nu fi copilă, o consolă protector Jim. Îţi şade foarte bine! Nu văd ce-ar fi rău!
Într-adevăr, Vera era ca o păpuşă mare îmbrăcată sub indicaţiile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, lăsând toată casca părului liberă, şi gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi făceau un cap de porţelan, cu ochi din inimi de pansele şi cu buze emailate. Jacheta de catifea albastră cu nasturi aurii îi îngusta bustul şi-i dădea aerul unui ofiţer de operetă. Jim o prinse de braţul subţire, ridicând-o uşor în sus, şi porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suiră în tramvai, fiindcă n-aveau unde şi cu cine lăsa Peugeotul în faţa Circului.Vagonul era ticsit de lume, şi Vera trebui să stea în picioare, sprijinită pe sub talie de mâna lui Jim. Domni bătrâni şi tineri şedeau înfipţi cu indiferenţă pe bănci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastră, prefăcându-se că nu văd pe femeile de lângă ei, care se clătinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire şi înclinat către misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când văzu cum un individ neras şi cu privirea cinică îşi făcu drum violent cu coatele şi se aşeză repede pe un loc, eliberat chiar atunci lângă el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori şi lumini şi se mira, jignit totodată, că lumea din tramvai nu se trăgea înspăimântată de fulgere la o parte, în gest de umilinţă şi adoraţie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de umăr pe Vera şi o întrebă de nu era obosită. Fata, obişnuită să nu i se dea prea mare atenţie, răspunse alintat că nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constatări pe care o făcuse în sinea ei.
(G.Călinescu, Cartea nunţii)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ particularităţile descrierii în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea a două trăsături ale descrierii, identificate în fragmentele date, prin ilustrarea cu câte două secvenţe din fiecare dintre acestea;
• evidenţierea a două mijloace artistice, din fiecare din cele două fragmente citate, relevante pentru descrierea personajelor;
• ilustrarea, prin referire la cele două fragmente, a modului în care cele două descrieri conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre relaţia dintre moda feminină şi personajul literar, pornind de la cele două fragmente citate, valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
________________________________________
Clasa a XI-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate
A.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi spuneam „Ghibolu” (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminicale, Tata ţinu să-şi treacă şi examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Câteva veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, până la Cheile Turzii şi până dincolo de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în noua meserie. Despre aventura de maşinist a Tatii eu n-am aflat decât din auzite. Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte, şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam. Se cuvine să adaug că toată această poveste nu voia de loc să se lege de imaginea ce mi-o alcătuiam despre Tata. Oricum, pe Tata numai maşinist îmbrăcat în pantaloni albaştri-căniţi nu mi-l puteam închipui. Şi în cele din urmă nici chiar „gospodar” nu-l prea vedeam. Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se mai apleca de loc sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri” ale satului, decât grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — până pe la ora două, el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l mânau într-acolo amintirile.
(Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor)
B.
— Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi… Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată… Sunteţi copiii mei orice-aş face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare… Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi… Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul… Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat… După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi… Cum să fac… Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la loc cum fusese?… Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute… Şi am reuşit… […] Paraschive, Nilă, Achime, e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră… Am la mine nişte bani, nu vă vorbesc în vânt… întoarceţi-vă acasă… Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?… Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar-şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei…Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, dar nu atât de mult încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri… Şi de ce să muriţi când sunteţi băieţi tineri? De ce să pieriţi în floarea vârstei? Paraschive şi Nilă şi Achime? Ai?! De ce să vă prăpădiţi?!!…
Era ca şi când acest lucru nu mai putea fi înlăturat. Era adevărul care se oprise deasupra lor la toţi, părinte şi copii, şi nu mai vroia să părăsească odaia. Moromete tăcu. Peste feciori căzuse o tăcere împrăştiată în cuvintele tatălui, neputându-se despărţi în trei părţi, înţelesul lor îşi pierdea din putere şi ajungea la urechile celor trei micşorat şi demn de dispreţ. Ce mai vroia şi ăsta acum? Cine l-a pus să se răsucească aşa atâţia ani, să mai muncească pentru ei, aşa cum zisese, când dacă i-ar fi întrebat pe ei mai din vreme… Era cel din urmă lucru care putea fi bănuit la un om cu o fire ca a lui pe care i-o cunoşteau de când erau mici… Veşnica istorie cu dusul la munte de care erau acum sătui după ce toată tinereţea îşi bătuse joc de ei că nu sunt în stare de nimic şi că să fie el muntele de aur, şi degeaba se duce Paraschiv cu căruţa, că trece pe lângă el şi nu-l vede. Ei, acum ce mai vrea? S-a răzgândit?! Îi vrea îndărăt acasă? Va să zică e bun acuma Paraschiv! Şi te pomeneşti că e bun şi Nilă! Mai târziu ei spuseseră ce mai gândiseră încă în clipele acelea: că aşa era, cât o duseseră rău prin Bucureşti, alde tat-său nu vrusese să audă de ei. Şi acum când le mergea bine, nu-i mai plăcea, venea el să-i aducă, iar acasă, să zică lumea că n-au fost în stare de nimic şi tot tat-său le-a făcut şi le-a dres. Încât, nu văzură, după nesfârşita tăcere care se aşternu în odaie, cum pe chipul încordat ca de lemn al lui Moromete se rostogoliră broboane de sudoare.
— Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine! Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există.
Şi cu aceasta se şi ridică, făcu din braţe gesturi ca şi când tot soiul de obstacole s-ar fi ridicat în calea lui şi el le dădea la o parte, cu mişcări exagerate şi teatrale, porni spre uşă, o deschise larg, o lăsă aşa deschisă şi începu să coboare scările. Dar cu toate că nu trântise în urma lui acea uşă, nimeni din cei trei nu se ridică să-l urmeze sau măcar să-l însoţească şi să-i bâlbâie vreo promisiune, semn că, măcar dacă nu mai putea să facă lucrul acela care li-l cerea el, ţineau la el şi-l înţelegeau…
…Şi se dovedi apoi, în anii care urmară, că el păstra mereu acea uşă deschisă în urma lui,
doar-doar se vor întoarce băieţii lui acasă.
(Marin Preda, Moromeţii, volumul II)
Subiectul I (18 puncte)
Comentează, în 6-10 rânduri, semnificaţia reluării adverbului bine în secvenţa: Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine!
Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există, extrasă din al doilea fragment citat.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea tatălui în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea tatălui în cele două fragmente citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului narativ, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea imaginii tatălui;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor/naratorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii tatălui;
• exprimarea unei opinii argumentate despre motivul tatălui ca reper al existenţei copilului în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi spuneam „Ghibolu” (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminicale, Tata ţinu să-şi treacă şi examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Câteva veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, până la Cheile Turzii şi până dincolo de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în noua meserie. Despre aventura de maşinist a Tatii eu n-am aflat decât din auzite. Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte, şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam. Se cuvine să adaug că toată această poveste nu voia de loc să se lege de imaginea ce mi-o alcătuiam despre Tata. Oricum, pe Tata numai maşinist îmbrăcat în pantaloni albaştri-căniţi nu mi-l puteam închipui. Şi în cele din urmă nici chiar „gospodar” nu-l prea vedeam. Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se mai apleca de loc sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri” ale satului, decât grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — până pe la ora două, el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l mânau într-acolo amintirile.
(Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor)
B.
— Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi… Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată… Sunteţi copiii mei orice-aş face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare… Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi… Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul… Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat… După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi… Cum să fac… Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la loc cum fusese?… Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute… Şi am reuşit… […] Paraschive, Nilă, Achime, e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră… Am la mine nişte bani, nu vă vorbesc în vânt… întoarceţi-vă acasă… Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?… Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar-şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei…Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, dar nu atât de mult încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri… Şi de ce să muriţi când sunteţi băieţi tineri? De ce să pieriţi în floarea vârstei? Paraschive şi Nilă şi Achime? Ai?! De ce să vă prăpădiţi?!!…
Era ca şi când acest lucru nu mai putea fi înlăturat. Era adevărul care se oprise deasupra lor la toţi, părinte şi copii, şi nu mai vroia să părăsească odaia. Moromete tăcu. Peste feciori căzuse o tăcere împrăştiată în cuvintele tatălui, neputându-se despărţi în trei părţi, înţelesul lor îşi pierdea din putere şi ajungea la urechile celor trei micşorat şi demn de dispreţ. Ce mai vroia şi ăsta acum? Cine l-a pus să se răsucească aşa atâţia ani, să mai muncească pentru ei, aşa cum zisese, când dacă i-ar fi întrebat pe ei mai din vreme… Era cel din urmă lucru care putea fi bănuit la un om cu o fire ca a lui pe care i-o cunoşteau de când erau mici… Veşnica istorie cu dusul la munte de care erau acum sătui după ce toată tinereţea îşi bătuse joc de ei că nu sunt în stare de nimic şi că să fie el muntele de aur, şi degeaba se duce Paraschiv cu căruţa, că trece pe lângă el şi nu-l vede. Ei, acum ce mai vrea? S-a răzgândit?! Îi vrea îndărăt acasă? Va să zică e bun acuma Paraschiv! Şi te pomeneşti că e bun şi Nilă! Mai târziu ei spuseseră ce mai gândiseră încă în clipele acelea: că aşa era, cât o duseseră rău prin Bucureşti, alde tat-său nu vrusese să audă de ei. Şi acum când le mergea bine, nu-i mai plăcea, venea el să-i aducă, iar acasă, să zică lumea că n-au fost în stare de nimic şi tot tat-său le-a făcut şi le-a dres. Încât, nu văzură, după nesfârşita tăcere care se aşternu în odaie, cum pe chipul încordat ca de lemn al lui Moromete se rostogoliră broboane de sudoare.
— Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine! Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există.
Şi cu aceasta se şi ridică, făcu din braţe gesturi ca şi când tot soiul de obstacole s-ar fi ridicat în calea lui şi el le dădea la o parte, cu mişcări exagerate şi teatrale, porni spre uşă, o deschise larg, o lăsă aşa deschisă şi începu să coboare scările. Dar cu toate că nu trântise în urma lui acea uşă, nimeni din cei trei nu se ridică să-l urmeze sau măcar să-l însoţească şi să-i bâlbâie vreo promisiune, semn că, măcar dacă nu mai putea să facă lucrul acela care li-l cerea el, ţineau la el şi-l înţelegeau…
…Şi se dovedi apoi, în anii care urmară, că el păstra mereu acea uşă deschisă în urma lui,
doar-doar se vor întoarce băieţii lui acasă.
(Marin Preda, Moromeţii, volumul II)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea tatălui în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea tatălui în cele două fragmente citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului narativ, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea imaginii tatălui;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor/naratorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii tatălui;
• exprimarea unei opinii argumentate despre motivul tatălui ca reper al existenţei copilului, în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
________________________________________
Clasa a XII-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
La obârşie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(Lucian Blaga, Cântecul obârşiei)
B.
Dunăre, Dunăre, drum legănat,
Drum fără pulbere şi fără leat,
Du-ne spre apele mediterane
Dorul izvoarelor după oceane.
Dunăre, Dunăre, drum către larg,
Valuri de valuri în goană se sparg,
Neamuri de neamuri cu valul şi vântul…
Noi – stăm cu doinele şi cu pământul!
Dunăre, Dunăre, drum fără glod
Du-ne vapoarele grele de rod
Inima neamului nostru e-n grâne:
Dăruie-o lumii flămânde de pâne.
Dunăre, Dunăre, drum de alean,
Du-ne izvoarele către ocean,
Scaldă-ne sufletu-n nemărginire,
Leagăn al dragostei de omenire.
(Nichifor Crainic, Cântecul Dunării)
Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, modul în care se realizează funcţia emotivă a limbajului în cele două texte citate.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea apei-drum, martor al devenirii umane, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea apei-drum în cele două texte citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului poetic, identificate în cele două texte citate, semnificative pentru conturarea imaginii apei-drum;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii apei-drum;
• exprimarea unei opinii argumentate despre apa-drum ca martor al devenirii umane, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
La obârşie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(Lucian Blaga, Cântecul obârşiei)
B.
Dunăre, Dunăre, drum legănat,
Drum fără pulbere şi fără leat,
Du-ne spre apele mediterane
Dorul izvoarelor după oceane.
Dunăre, Dunăre, drum către larg,
Valuri de valuri în goană se sparg,
Neamuri de neamuri cu valul şi vântul…
Noi – stăm cu doinele şi cu pământul!
Dunăre, Dunăre, drum fără glod
Du-ne vapoarele grele de rod
Inima neamului nostru e-n grâne:
Dăruie-o lumii flămânde de pâne.
Dunăre, Dunăre, drum de alean,
Du-ne izvoarele către ocean,
Scaldă-ne sufletu-n nemărginire,
Leagăn al dragostei de omenire.
(Nichifor Crainic, Cântecul Dunării)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea apei-drum, martor al devenirii umane, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea apei-drum în cele două texte citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului poetic, identificate în cele două texte citate, semnificative pentru conturarea imaginii apei-drum;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii apei-drum;
• exprimarea unei opinii argumentate despre apa-drum ca martor al devenirii umane, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părinţească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.
Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” […] şi altele multe încă făcea… […]
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!
Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare!
Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
B.
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub coperişul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc…
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mica.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
(Ion Pillat, Casa din deal)
Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, două tehnici de construcţie a monologului, identificate în fragmentul extras din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea imaginii casei, ca spaţiu al copilăriei, prin câte două secvenţe din fiecare text dat;
• evidenţierea comparativă a două componente structurale şi/sau expresive ale textului narativ şi ale textului poetic, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea temei;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a modului în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, se reflectă în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 punct, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părinţească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.
Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” […] şi altele multe încă făcea… […]
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!
Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare!
Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
B.
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub coperişul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc…
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mica.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
(Ion Pillat, Casa din deal)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea casei copilăriei în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea imaginii casei, ca spaţiu al copilăriei, prin câte două secvenţe din fiecare text dat;
• evidenţierea comparativă a două componente structurale şi/sau expresive ale textului narativ şi ale textului poetic, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea temei;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a modului în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, se reflectă în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
________________________________________
Clasa a X-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Pe urmă a început petrecerea propriu-zisă. Şi nu mult după aceea m-am trezit în faţa donnei Alba singure, într-un colţ de sală mai puţin frecventat.
Am văzut-o de departe înaintând uşor; purta o toaletă simplă, neagră, cu luciuri de mătase, care-i accentua desăvârşit culoarea albă a pielii; decolteul în inimioară îi lungea uşor linia gâtului. Din mulţimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decât străluciul subţire cât un fir al unui lănţişor de aur, de care sta suspendat în dreptul pieptului un briliant enorm, ce-şi juca flăcările cu neastâmpăr pe fondul negru, ca o mare, albă şi zbuciumată stea de noapte. Braţele mate, lungi şi fine, erau dezvelite până la încheietura umerilor, pe care tivul îi închidea cu o curbă dulce. Rochia îi îmbrăţişa strâns bustul şi soldurile, apoi se desfăcea în cloş amplu, căzând în pliuri mici până la glezne. Încolo, nimic, nicio altă podoabă decât o superbă orhidee, prinsă cu un ac de aur la umăr şi a cărei culoare, băgai de seamă apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia să răspundă ciorapilor de mătase chair.
O salutai cu o plecăciune largă încă de la distanţă şi aşteptai înfricoşat, gol de sânge, zâmbetul ce se apropia. Şi ea se opri în faţa mea şi mă întrebă cum mi-a plăcut spectacolul. Îi răspunsei că m-a mişcat nespus străduinţa atâtor prinţi şi descendenţi de mari boieri de a reda cât mai autentici mahalagii, şi ea înclină de mai multe ori capul râzând. Se îndepărtă puţin ca să privească prin lornion în lungul sălii, apoi reveni. Mătasea suplă a rochiei de-un negru adânc, ameţitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrăgeau minunat ori de câte ori piciorul începea să înainteze. Desigur, ameţit cu desăvârşire de profunzimea teribilă a acestui negru (pentru că în momentele acestea nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei), luai hotărârea şi curajul de a mă convinge dacă într-adevăr în timpul reprezentaţiei ochii ei fuseseră îndreptaţi spre mine. Adică ei fuseseră într-adevăr îndreptaţi în direcţia mea, dar vroiam acum să aflu anume dacă ei priviseră într-acolo numai pentru mine şi mă vizaseră exclusiv, de vreme ce şi în actul al doilea cele două pete de întuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se răsfrânseseră asemenea, tot timpul, în centrul încordării ochilor mei; dar razele lor centrale, oricât mă străduiam să mă dumiresc, tot nu izbutisem să descopăr unde bat anume.
Dacă m-aş fi uitat şi-acum în aceşti ochi, de bună seamă că n-aş fi fost în stare să îndrug două vorbe; dar, ocrotit şi îndârjit de apele negre ale mătasei, putui articula cele ce i-am grăit, cu claritate şi tărie, deşi dacă ar mai fi fost nevoie de un cuvânt mai mult, cu siguranţă că mi-ar fi rămas stins pe jumătate în gât.
(Gib I. Mihăescu, Donna Alba)
B.
Când Jim, îngrijorat de ora târzie, bătu în uşă, strigând: Hai mai repede, Vera!, fata ieşi îmbufnată şi cerându-şi iertare din ochii mari şi uzi: N-am nicio rochie cumsecade!
• Nu fi copilă, o consolă protector Jim. Îţi şade foarte bine! Nu văd ce-ar fi rău!
Într-adevăr, Vera era ca o păpuşă mare îmbrăcată sub indicaţiile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, lăsând toată casca părului liberă, şi gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi făceau un cap de porţelan, cu ochi din inimi de pansele şi cu buze emailate. Jacheta de catifea albastră cu nasturi aurii îi îngusta bustul şi-i dădea aerul unui ofiţer de operetă. Jim o prinse de braţul subţire, ridicând-o uşor în sus, şi porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suiră în tramvai, fiindcă n-aveau unde şi cu cine lăsa Peugeotul în faţa Circului.Vagonul era ticsit de lume, şi Vera trebui să stea în picioare, sprijinită pe sub talie de mâna lui Jim. Domni bătrâni şi tineri şedeau înfipţi cu indiferenţă pe bănci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastră, prefăcându-se că nu văd pe femeile de lângă ei, care se clătinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire şi înclinat către misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când văzu cum un individ neras şi cu privirea cinică îşi făcu drum violent cu coatele şi se aşeză repede pe un loc, eliberat chiar atunci lângă el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori şi lumini şi se mira, jignit totodată, că lumea din tramvai nu se trăgea înspăimântată de fulgere la o parte, în gest de umilinţă şi adoraţie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de umăr pe Vera şi o întrebă de nu era obosită. Fata, obişnuită să nu i se dea prea mare atenţie, răspunse alintat că nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constatări pe care o făcuse în sinea ei.
(G.Călinescu, Cartea nunţii)
Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, valoarea stilistică a verbelor la timpul imperfect, în al doilea fragment citat.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ particularităţile descrierii în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea a două trăsături ale descrierii, identificate în fragmentele date, prin ilustrarea cu câte două secvenţe din fiecare dintre acestea;
• evidenţierea a două mijloace artistice, din fiecare din cele două fragmente citate, relevante pentru descrierea personajelor;
• ilustrarea, prin referire la cele două fragmente, a modului în care cele două descrieri conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre relaţia dintre moda feminină şi personajul literar, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţei formulate.
A.
Pe urmă a început petrecerea propriu-zisă. Şi nu mult după aceea m-am trezit în faţa donnei Alba singure, într-un colţ de sală mai puţin frecventat.
Am văzut-o de departe înaintând uşor; purta o toaletă simplă, neagră, cu luciuri de mătase, care-i accentua desăvârşit culoarea albă a pielii; decolteul în inimioară îi lungea uşor linia gâtului. Din mulţimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decât străluciul subţire cât un fir al unui lănţişor de aur, de care sta suspendat în dreptul pieptului un briliant enorm, ce-şi juca flăcările cu neastâmpăr pe fondul negru, ca o mare, albă şi zbuciumată stea de noapte. Braţele mate, lungi şi fine, erau dezvelite până la încheietura umerilor, pe care tivul îi închidea cu o curbă dulce. Rochia îi îmbrăţişa strâns bustul şi soldurile, apoi se desfăcea în cloş amplu, căzând în pliuri mici până la glezne. Încolo, nimic, nicio altă podoabă decât o superbă orhidee, prinsă cu un ac de aur la umăr şi a cărei culoare, băgai de seamă apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia să răspundă ciorapilor de mătase chair.
O salutai cu o plecăciune largă încă de la distanţă şi aşteptai înfricoşat, gol de sânge, zâmbetul ce se apropia. Şi ea se opri în faţa mea şi mă întrebă cum mi-a plăcut spectacolul. Îi răspunsei că m-a mişcat nespus străduinţa atâtor prinţi şi descendenţi de mari boieri de a reda cât mai autentici mahalagii, şi ea înclină de mai multe ori capul râzând. Se îndepărtă puţin ca să privească prin lornion în lungul sălii, apoi reveni. Mătasea suplă a rochiei de-un negru adânc, ameţitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrăgeau minunat ori de câte ori piciorul începea să înainteze. Desigur, ameţit cu desăvârşire de profunzimea teribilă a acestui negru (pentru că în momentele acestea nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei), luai hotărârea şi curajul de a mă convinge dacă într-adevăr în timpul reprezentaţiei ochii ei fuseseră îndreptaţi spre mine. Adică ei fuseseră într-adevăr îndreptaţi în direcţia mea, dar vroiam acum să aflu anume dacă ei priviseră într-acolo numai pentru mine şi mă vizaseră exclusiv, de vreme ce şi în actul al doilea cele două pete de întuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se răsfrânseseră asemenea, tot timpul, în centrul încordării ochilor mei; dar razele lor centrale, oricât mă străduiam să mă dumiresc, tot nu izbutisem să descopăr unde bat anume.
Dacă m-aş fi uitat şi-acum în aceşti ochi, de bună seamă că n-aş fi fost în stare să îndrug două vorbe; dar, ocrotit şi îndârjit de apele negre ale mătasei, putui articula cele ce i-am grăit, cu claritate şi tărie, deşi dacă ar mai fi fost nevoie de un cuvânt mai mult, cu siguranţă că mi-ar fi rămas stins pe jumătate în gât.
(Gib I. Mihăescu, Donna Alba)
B.
Când Jim, îngrijorat de ora târzie, bătu în uşă, strigând: Hai mai repede, Vera!, fata ieşi îmbufnată şi cerându-şi iertare din ochii mari şi uzi: N-am nicio rochie cumsecade!
• Nu fi copilă, o consolă protector Jim. Îţi şade foarte bine! Nu văd ce-ar fi rău!
Într-adevăr, Vera era ca o păpuşă mare îmbrăcată sub indicaţiile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, lăsând toată casca părului liberă, şi gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi făceau un cap de porţelan, cu ochi din inimi de pansele şi cu buze emailate. Jacheta de catifea albastră cu nasturi aurii îi îngusta bustul şi-i dădea aerul unui ofiţer de operetă. Jim o prinse de braţul subţire, ridicând-o uşor în sus, şi porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suiră în tramvai, fiindcă n-aveau unde şi cu cine lăsa Peugeotul în faţa Circului.Vagonul era ticsit de lume, şi Vera trebui să stea în picioare, sprijinită pe sub talie de mâna lui Jim. Domni bătrâni şi tineri şedeau înfipţi cu indiferenţă pe bănci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastră, prefăcându-se că nu văd pe femeile de lângă ei, care se clătinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire şi înclinat către misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când văzu cum un individ neras şi cu privirea cinică îşi făcu drum violent cu coatele şi se aşeză repede pe un loc, eliberat chiar atunci lângă el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori şi lumini şi se mira, jignit totodată, că lumea din tramvai nu se trăgea înspăimântată de fulgere la o parte, în gest de umilinţă şi adoraţie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de umăr pe Vera şi o întrebă de nu era obosită. Fata, obişnuită să nu i se dea prea mare atenţie, răspunse alintat că nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constatări pe care o făcuse în sinea ei.
(G.Călinescu, Cartea nunţii)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ particularităţile descrierii în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea a două trăsături ale descrierii, identificate în fragmentele date, prin ilustrarea cu câte două secvenţe din fiecare dintre acestea;
• evidenţierea a două mijloace artistice, din fiecare din cele două fragmente citate, relevante pentru descrierea personajelor;
• ilustrarea, prin referire la cele două fragmente, a modului în care cele două descrieri conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre relaţia dintre moda feminină şi personajul literar, pornind de la cele două fragmente citate, valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
________________________________________
Clasa a XI-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate
A.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi spuneam „Ghibolu” (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminicale, Tata ţinu să-şi treacă şi examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Câteva veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, până la Cheile Turzii şi până dincolo de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în noua meserie. Despre aventura de maşinist a Tatii eu n-am aflat decât din auzite. Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte, şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam. Se cuvine să adaug că toată această poveste nu voia de loc să se lege de imaginea ce mi-o alcătuiam despre Tata. Oricum, pe Tata numai maşinist îmbrăcat în pantaloni albaştri-căniţi nu mi-l puteam închipui. Şi în cele din urmă nici chiar „gospodar” nu-l prea vedeam. Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se mai apleca de loc sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri” ale satului, decât grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — până pe la ora două, el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l mânau într-acolo amintirile.
(Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor)
B.
— Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi… Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată… Sunteţi copiii mei orice-aş face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare… Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi… Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul… Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat… După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi… Cum să fac… Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la loc cum fusese?… Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute… Şi am reuşit… […] Paraschive, Nilă, Achime, e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră… Am la mine nişte bani, nu vă vorbesc în vânt… întoarceţi-vă acasă… Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?… Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar-şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei…Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, dar nu atât de mult încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri… Şi de ce să muriţi când sunteţi băieţi tineri? De ce să pieriţi în floarea vârstei? Paraschive şi Nilă şi Achime? Ai?! De ce să vă prăpădiţi?!!…
Era ca şi când acest lucru nu mai putea fi înlăturat. Era adevărul care se oprise deasupra lor la toţi, părinte şi copii, şi nu mai vroia să părăsească odaia. Moromete tăcu. Peste feciori căzuse o tăcere împrăştiată în cuvintele tatălui, neputându-se despărţi în trei părţi, înţelesul lor îşi pierdea din putere şi ajungea la urechile celor trei micşorat şi demn de dispreţ. Ce mai vroia şi ăsta acum? Cine l-a pus să se răsucească aşa atâţia ani, să mai muncească pentru ei, aşa cum zisese, când dacă i-ar fi întrebat pe ei mai din vreme… Era cel din urmă lucru care putea fi bănuit la un om cu o fire ca a lui pe care i-o cunoşteau de când erau mici… Veşnica istorie cu dusul la munte de care erau acum sătui după ce toată tinereţea îşi bătuse joc de ei că nu sunt în stare de nimic şi că să fie el muntele de aur, şi degeaba se duce Paraschiv cu căruţa, că trece pe lângă el şi nu-l vede. Ei, acum ce mai vrea? S-a răzgândit?! Îi vrea îndărăt acasă? Va să zică e bun acuma Paraschiv! Şi te pomeneşti că e bun şi Nilă! Mai târziu ei spuseseră ce mai gândiseră încă în clipele acelea: că aşa era, cât o duseseră rău prin Bucureşti, alde tat-său nu vrusese să audă de ei. Şi acum când le mergea bine, nu-i mai plăcea, venea el să-i aducă, iar acasă, să zică lumea că n-au fost în stare de nimic şi tot tat-său le-a făcut şi le-a dres. Încât, nu văzură, după nesfârşita tăcere care se aşternu în odaie, cum pe chipul încordat ca de lemn al lui Moromete se rostogoliră broboane de sudoare.
— Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine! Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există.
Şi cu aceasta se şi ridică, făcu din braţe gesturi ca şi când tot soiul de obstacole s-ar fi ridicat în calea lui şi el le dădea la o parte, cu mişcări exagerate şi teatrale, porni spre uşă, o deschise larg, o lăsă aşa deschisă şi începu să coboare scările. Dar cu toate că nu trântise în urma lui acea uşă, nimeni din cei trei nu se ridică să-l urmeze sau măcar să-l însoţească şi să-i bâlbâie vreo promisiune, semn că, măcar dacă nu mai putea să facă lucrul acela care li-l cerea el, ţineau la el şi-l înţelegeau…
…Şi se dovedi apoi, în anii care urmară, că el păstra mereu acea uşă deschisă în urma lui,
doar-doar se vor întoarce băieţii lui acasă.
(Marin Preda, Moromeţii, volumul II)
Subiectul I (18 puncte)
Comentează, în 6-10 rânduri, semnificaţia reluării adverbului bine în secvenţa: Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine!
Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există, extrasă din al doilea fragment citat.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea tatălui în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea tatălui în cele două fragmente citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului narativ, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea imaginii tatălui;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor/naratorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii tatălui;
• exprimarea unei opinii argumentate despre motivul tatălui ca reper al existenţei copilului în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi spuneam „Ghibolu” (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminicale, Tata ţinu să-şi treacă şi examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Câteva veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, până la Cheile Turzii şi până dincolo de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în noua meserie. Despre aventura de maşinist a Tatii eu n-am aflat decât din auzite. Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte, şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam. Se cuvine să adaug că toată această poveste nu voia de loc să se lege de imaginea ce mi-o alcătuiam despre Tata. Oricum, pe Tata numai maşinist îmbrăcat în pantaloni albaştri-căniţi nu mi-l puteam închipui. Şi în cele din urmă nici chiar „gospodar” nu-l prea vedeam. Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se mai apleca de loc sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri” ale satului, decât grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — până pe la ora două, el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l mânau într-acolo amintirile.
(Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor)
B.
— Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi… Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată… Sunteţi copiii mei orice-aş face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare… Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi… Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul… Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat… După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi… Cum să fac… Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la loc cum fusese?… Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute… Şi am reuşit… […] Paraschive, Nilă, Achime, e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră… Am la mine nişte bani, nu vă vorbesc în vânt… întoarceţi-vă acasă… Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?… Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar-şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei…Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, dar nu atât de mult încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri… Şi de ce să muriţi când sunteţi băieţi tineri? De ce să pieriţi în floarea vârstei? Paraschive şi Nilă şi Achime? Ai?! De ce să vă prăpădiţi?!!…
Era ca şi când acest lucru nu mai putea fi înlăturat. Era adevărul care se oprise deasupra lor la toţi, părinte şi copii, şi nu mai vroia să părăsească odaia. Moromete tăcu. Peste feciori căzuse o tăcere împrăştiată în cuvintele tatălui, neputându-se despărţi în trei părţi, înţelesul lor îşi pierdea din putere şi ajungea la urechile celor trei micşorat şi demn de dispreţ. Ce mai vroia şi ăsta acum? Cine l-a pus să se răsucească aşa atâţia ani, să mai muncească pentru ei, aşa cum zisese, când dacă i-ar fi întrebat pe ei mai din vreme… Era cel din urmă lucru care putea fi bănuit la un om cu o fire ca a lui pe care i-o cunoşteau de când erau mici… Veşnica istorie cu dusul la munte de care erau acum sătui după ce toată tinereţea îşi bătuse joc de ei că nu sunt în stare de nimic şi că să fie el muntele de aur, şi degeaba se duce Paraschiv cu căruţa, că trece pe lângă el şi nu-l vede. Ei, acum ce mai vrea? S-a răzgândit?! Îi vrea îndărăt acasă? Va să zică e bun acuma Paraschiv! Şi te pomeneşti că e bun şi Nilă! Mai târziu ei spuseseră ce mai gândiseră încă în clipele acelea: că aşa era, cât o duseseră rău prin Bucureşti, alde tat-său nu vrusese să audă de ei. Şi acum când le mergea bine, nu-i mai plăcea, venea el să-i aducă, iar acasă, să zică lumea că n-au fost în stare de nimic şi tot tat-său le-a făcut şi le-a dres. Încât, nu văzură, după nesfârşita tăcere care se aşternu în odaie, cum pe chipul încordat ca de lemn al lui Moromete se rostogoliră broboane de sudoare.
— Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine! Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există.
Şi cu aceasta se şi ridică, făcu din braţe gesturi ca şi când tot soiul de obstacole s-ar fi ridicat în calea lui şi el le dădea la o parte, cu mişcări exagerate şi teatrale, porni spre uşă, o deschise larg, o lăsă aşa deschisă şi începu să coboare scările. Dar cu toate că nu trântise în urma lui acea uşă, nimeni din cei trei nu se ridică să-l urmeze sau măcar să-l însoţească şi să-i bâlbâie vreo promisiune, semn că, măcar dacă nu mai putea să facă lucrul acela care li-l cerea el, ţineau la el şi-l înţelegeau…
…Şi se dovedi apoi, în anii care urmară, că el păstra mereu acea uşă deschisă în urma lui,
doar-doar se vor întoarce băieţii lui acasă.
(Marin Preda, Moromeţii, volumul II)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea tatălui în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea tatălui în cele două fragmente citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului narativ, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea imaginii tatălui;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor/naratorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii tatălui;
• exprimarea unei opinii argumentate despre motivul tatălui ca reper al existenţei copilului, în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
________________________________________
Clasa a XII-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
La obârşie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(Lucian Blaga, Cântecul obârşiei)
B.
Dunăre, Dunăre, drum legănat,
Drum fără pulbere şi fără leat,
Du-ne spre apele mediterane
Dorul izvoarelor după oceane.
Dunăre, Dunăre, drum către larg,
Valuri de valuri în goană se sparg,
Neamuri de neamuri cu valul şi vântul…
Noi – stăm cu doinele şi cu pământul!
Dunăre, Dunăre, drum fără glod
Du-ne vapoarele grele de rod
Inima neamului nostru e-n grâne:
Dăruie-o lumii flămânde de pâne.
Dunăre, Dunăre, drum de alean,
Du-ne izvoarele către ocean,
Scaldă-ne sufletu-n nemărginire,
Leagăn al dragostei de omenire.
(Nichifor Crainic, Cântecul Dunării)
Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, modul în care se realizează funcţia emotivă a limbajului în cele două texte citate.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea apei-drum, martor al devenirii umane, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea apei-drum în cele două texte citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului poetic, identificate în cele două texte citate, semnificative pentru conturarea imaginii apei-drum;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii apei-drum;
• exprimarea unei opinii argumentate despre apa-drum ca martor al devenirii umane, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
Subiect pentru elevii din afara României
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
La obârşie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(Lucian Blaga, Cântecul obârşiei)
B.
Dunăre, Dunăre, drum legănat,
Drum fără pulbere şi fără leat,
Du-ne spre apele mediterane
Dorul izvoarelor după oceane.
Dunăre, Dunăre, drum către larg,
Valuri de valuri în goană se sparg,
Neamuri de neamuri cu valul şi vântul…
Noi – stăm cu doinele şi cu pământul!
Dunăre, Dunăre, drum fără glod
Du-ne vapoarele grele de rod
Inima neamului nostru e-n grâne:
Dăruie-o lumii flămânde de pâne.
Dunăre, Dunăre, drum de alean,
Du-ne izvoarele către ocean,
Scaldă-ne sufletu-n nemărginire,
Leagăn al dragostei de omenire.
(Nichifor Crainic, Cântecul Dunării)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea apei-drum, martor al devenirii umane, în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea apei-drum în cele două texte citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului poetic, identificate în cele două texte citate, semnificative pentru conturarea imaginii apei-drum;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii apei-drum;
• exprimarea unei opinii argumentate despre apa-drum ca martor al devenirii umane, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).
miercuri, 1 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)