Mario Vargas Llosa, ,,Adevărul minciunilor", ,,Scrisori către un tânăr romanicer"

Adevărul minciunilor

Mario Vargas Llosa ( n.1936, Peru)

Fişă cu citate  

•“Trăim atâtea vieţi câte cărţi citim.”  

•“Ficţiunea este un înlocuitor temporar al vieţii. Revenirea la realitate ne sărăceşte întotdeauna în chip brutal: înţelegem atunci că suntem MAI PUŢIN decât ceea ce visăm să fim.” “Ficţiunea permite trăirea unor vieţi care nu ne aparţin.”  

•“În toate ficţiunile arde flacăra unui protest.”  

•“Orice roman bun spune adevărul şi orice roman prost minte. Fiindcă a spune adevărul într-un roman înseamnă să-l faci pe cititor să trăiască o iluzie, iar a minţi înseamnă să nu-ţi izbutească această şmecherie.”  

“Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viaţă a fost să învăţ să citesc.”
“Fantezia cu care suntem dotaţi este un dar demonic:ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem şi ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem şi ceea ce ne dorim.”  

 

       ,,Graţie ficţiunii, suntem mai bogaţi sufleteşte şi suntem diferiţi, fără a înceta să fim aceiaşi. Ne dizolvăm în ea şi ne multiplicăm prin ea, trăind mai multe vieţidecât cele pe care le avem şi pe care le-am putea trăi dacă am rămâne izolaţi în veridic, prizonieri ai istoriei."  

,,Minciunile din romane nu sunt nicicând gratuite: ele luptă împotriva neajunsurilor vieţii. Doar literatura dispune de tehnica şi forţa de a disloca acest delicat elixir al vieţii: adevărul ascuns în minciunile omeneşti."  

,,Ceea ce suntem ca indivizi, ceea ce am vrea să fim fără a putea în realitate, fiind astfel obligaţi să inventăm şi să ne imaginăm- istoria noastră secretă- numai literatura ştie să povestească.”  

          ,,Există adevăruri atât de intolerabile în viaţă, încât minciuna se justifică."  

 

          ,,NUMAI FICŢIUNILE RATATE REPRODUC REALITATEA. CELE REUŞITE O ANIHILEAZĂ, TRANSFIGURÂND-O."  

•PRIN SCRIITOR, VIAŢA LA NIVEL DE INSTINCT DEVINE VIAŢA LA NIVEL DE IDEE.  

•LITERATURA ESTE SINGURUL VAGABONDAJ SPIRITUAL LEGITIM.

Scrisori către un tânăr romancier  

Mario Vargas Llosa  

1.Cei care devin scriitori au o predispoziţie spre a fantaza şi manifestă o răzvrătire faţă de lumea reală, faţă de viaţa de zi cu zi din care rezultă dorinţade a o înlocui cu una imaginată de ei.  

2. Din revolta în faţa realităţii se naşte “viaţa descrisă în ficţiuni” care ,, nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris,le-au citit şi le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă n-o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiascădoar la modul indirect şi subiectiv în care se trăieşte această altă viaţă: a viselor şi a ficţiunilor.Altfel spus, ficţiunea este o minciună care tăinuieşte un adevăr; ea e viaţa care n-a fost, cea pe care bărbaţii şi femeile unei epoci date au vrut şi n-au putut s-o aibă, aşa că au fost nevoiţi s-o inventeze. Ea nu este zugrăvirea făţişă a Istoriei, ci mai degrabă  

partea goală de dinăuntru, reversul măştii, ne-întâmplarea care tocmai de aceea a trebuit să fie creată de imaginaţie şi de cuvinte, ca să aline ambiţiile pe care viaţa adevărată nu era în stare să le satisfacă, să umple golurile descoperite de acei bărbaţi şi acele femei în jurul lor şi pe care ei se străduiau să le populeze cu nălucirile scornite de mintea lor.  

3. Mulţi scriitori nu sunt conştienţi de această răzvrătire a lor, pe de altă parte, aceasta nu poate aduce prejudicii vieţii reale, căci ,,e doar un joc, nu-i aşa? Iar jocurile nu sunt periculoase atâta timp cât n-au pretenţia de a-şi depăşi spaţiul propriu năvălind în viaţa reală. Ei bine, dacă totuşi cineva- să zicem don Quijote sau doamna Bovary- se încăpăţânează să confunde ficţiunea cu viaţa şi încearcă să-şi croiască o viaţă conform ficţiunilor, atunci rezultatul e de obicei dramatic. Cine va proceda astfel va plăti crunt cu decepţii teribile.”  

4. ,, Joculde-a literatura nu e unul inofensiv. Rod al unei intime insatisfacţii faţă de viaţa aşa cum este, ficţiunea e la rândul ei prilej de nemulţumire, de frustrare. Iar asta se întâmplă fiindcă cel ce, prin lectură, trăieşte o mare ficţiune- precum cele două menţionate, a lui Cervantes şi a lui Flaubert- revine la viaţa reală cu o sensibilitate mult mai ascuţită faţă de limitările şi imperfecţiunile ei, aflând din acele măreţe fantezii că lumea reală, viaţa trăită sunt infinit mai mediocre decât cele inventate de romancieri.  

5. ,, Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul e sursa oricărei ficţiuni. Asta nu înseamnă, desigur, că un roman ar fi întotdeauna o biografie disimulată a autorului său; ci că, în orice ficţiune, chiar şi în cele iscate de imaginţia cea mai debordantă, este posibil să găseşti un punct de plecare, un nucleu intim, legat visceral de o sumă de trăiri ale celui care a pus-o pe hârtie.(...) Invenţia chimic pură nu-şi are locul în domeniul literar. Aşadar, toate ficţiunile sunt arhitecturi înălţate de fantezie şi de măiestrie pe baza unor anumite fapte, persoane, împrejurări care s-au întipărit cândva în memoria scriitorului şi i-au declanşat fantezia creatoare, care, cu punctul de pornire în acel nucleu, a construit o lume întreagă, atât de bogată şi de multiplă, încât uneori rezultă aproape imposibil(...) să mai recunoşti în ea acel material autobiografic ce i-a fost temelia şi care este, sub un anumit aspect, legătura secretă dintre orice ficţiune şi aversul ei situat la antipozi: realitatea reală.”