Subiectele date la Olimpiada Internaţională de Limba şi Literatura Română, Piatra- Neamţ, 2011

Clasa a IX-a
Subiect pentru elevii din România

• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părinţească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.
Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” […] şi altele multe încă făcea… […]
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!
Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare!
Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

B.
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub coperişul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc…
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mica.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
(Ion Pillat, Casa din deal)

Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, două tehnici de construcţie a monologului, identificate în fragmentul extras din Amintiri din copilărie de Ion Creangă.

Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, în cele două fragmente citate.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea imaginii casei, ca spaţiu al copilăriei, prin câte două secvenţe din fiecare text dat;
• evidenţierea comparativă a două componente structurale şi/sau expresive ale textului narativ şi ale textului poetic, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea temei;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a modului în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, se reflectă în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 punct, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).


Subiect pentru elevii din afara României


• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părinţească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie! Şi, Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ni era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea!
Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.
Şi mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: „Ieşi, copile cu părul bălan, afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea” şi vremea se îndrepta după râsul meu…
Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: „Na, na!”, şi îndată-mi trecea durerea… când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt şi vreme rea, sau când ţiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbeşte cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, şi-l buchisa cu cleştele, să se mai potolească duşmanul; şi mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puţină tină din colbul adunat pe opsasul încălţării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, aşa să nu mi se dioache copilaşul!” […] şi altele multe încă făcea… […]
Dar vremea trecea cu amăgeli, şi eu creşteam pe nesimţite, şi tot alte gânduri îmi zburau prin cap, şi alte plăceri mi se deşteptau în suflet, şi, în loc de înţelepciune, mă făceam tot mai neastâmpărat, şi dorul meu era acum nemărginit; căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit şi nu te lasă în pace, până ce intri în mormânt!
Însă vai de omul care se ia pe gânduri! Uite cum te trage pe furiş apa la adânc, şi din veselia cea mai mare cazi deodată în uricioasa întristare!
Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)


B.
Prin ochelari de geamuri privea cu ochi de lampă
Ca o bunică bună la nepoţelul mic.
Pe-atunci ştiam că-i vie; azi nu mai ştiu nimic:
Apăs cu nepăsare de om pe-a uşii clampă.
Sub coperişul, care îi sta ca un bonet,
Glicina ei pe tâmple cădea ca o şuviţă.
Şi, mirosind a floare de tei, a lămâiţă,
A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet,
În fiece odaie dezvăluiam cu frică
Alt gând din vechiul suflet curat şi românesc…
Ce nu-mi cuprinde mintea, deşi îmbătrânesc,
Pe-atunci trăia în voie în inima mea mica.
Pendule bătrâne mai bat acelaşi ceas,
Prelung, ca o dojană, în liniştea sonoră,
Dar timpul intră-n casă trântindu-i altă oră,
Şi inima i-o sparge, tic-tac, sub al meu pas.
(Ion Pillat, Casa din deal)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea casei copilăriei în cele două fragmente citate.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea imaginii casei, ca spaţiu al copilăriei, prin câte două secvenţe din fiecare text dat;
• evidenţierea comparativă a două componente structurale şi/sau expresive ale textului narativ şi ale textului poetic, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea temei;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a modului în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care imaginea casei, ca spaţiu al copilăriei, se reflectă în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).


________________________________________
Clasa a X-a
Subiect pentru elevii din România
• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.


Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Pe urmă a început petrecerea propriu-zisă. Şi nu mult după aceea m-am trezit în faţa donnei Alba singure, într-un colţ de sală mai puţin frecventat.
Am văzut-o de departe înaintând uşor; purta o toaletă simplă, neagră, cu luciuri de mătase, care-i accentua desăvârşit culoarea albă a pielii; decolteul în inimioară îi lungea uşor linia gâtului. Din mulţimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decât străluciul subţire cât un fir al unui lănţişor de aur, de care sta suspendat în dreptul pieptului un briliant enorm, ce-şi juca flăcările cu neastâmpăr pe fondul negru, ca o mare, albă şi zbuciumată stea de noapte. Braţele mate, lungi şi fine, erau dezvelite până la încheietura umerilor, pe care tivul îi închidea cu o curbă dulce. Rochia îi îmbrăţişa strâns bustul şi soldurile, apoi se desfăcea în cloş amplu, căzând în pliuri mici până la glezne. Încolo, nimic, nicio altă podoabă decât o superbă orhidee, prinsă cu un ac de aur la umăr şi a cărei culoare, băgai de seamă apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia să răspundă ciorapilor de mătase chair.
O salutai cu o plecăciune largă încă de la distanţă şi aşteptai înfricoşat, gol de sânge, zâmbetul ce se apropia. Şi ea se opri în faţa mea şi mă întrebă cum mi-a plăcut spectacolul. Îi răspunsei că m-a mişcat nespus străduinţa atâtor prinţi şi descendenţi de mari boieri de a reda cât mai autentici mahalagii, şi ea înclină de mai multe ori capul râzând. Se îndepărtă puţin ca să privească prin lornion în lungul sălii, apoi reveni. Mătasea suplă a rochiei de-un negru adânc, ameţitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrăgeau minunat ori de câte ori piciorul începea să înainteze. Desigur, ameţit cu desăvârşire de profunzimea teribilă a acestui negru (pentru că în momentele acestea nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei), luai hotărârea şi curajul de a mă convinge dacă într-adevăr în timpul reprezentaţiei ochii ei fuseseră îndreptaţi spre mine. Adică ei fuseseră într-adevăr îndreptaţi în direcţia mea, dar vroiam acum să aflu anume dacă ei priviseră într-acolo numai pentru mine şi mă vizaseră exclusiv, de vreme ce şi în actul al doilea cele două pete de întuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se răsfrânseseră asemenea, tot timpul, în centrul încordării ochilor mei; dar razele lor centrale, oricât mă străduiam să mă dumiresc, tot nu izbutisem să descopăr unde bat anume.
Dacă m-aş fi uitat şi-acum în aceşti ochi, de bună seamă că n-aş fi fost în stare să îndrug două vorbe; dar, ocrotit şi îndârjit de apele negre ale mătasei, putui articula cele ce i-am grăit, cu claritate şi tărie, deşi dacă ar mai fi fost nevoie de un cuvânt mai mult, cu siguranţă că mi-ar fi rămas stins pe jumătate în gât.
(Gib I. Mihăescu, Donna Alba)




B.
Când Jim, îngrijorat de ora târzie, bătu în uşă, strigând: Hai mai repede, Vera!, fata ieşi îmbufnată şi cerându-şi iertare din ochii mari şi uzi: N-am nicio rochie cumsecade!
• Nu fi copilă, o consolă protector Jim. Îţi şade foarte bine! Nu văd ce-ar fi rău!
Într-adevăr, Vera era ca o păpuşă mare îmbrăcată sub indicaţiile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, lăsând toată casca părului liberă, şi gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi făceau un cap de porţelan, cu ochi din inimi de pansele şi cu buze emailate. Jacheta de catifea albastră cu nasturi aurii îi îngusta bustul şi-i dădea aerul unui ofiţer de operetă. Jim o prinse de braţul subţire, ridicând-o uşor în sus, şi porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suiră în tramvai, fiindcă n-aveau unde şi cu cine lăsa Peugeotul în faţa Circului.Vagonul era ticsit de lume, şi Vera trebui să stea în picioare, sprijinită pe sub talie de mâna lui Jim. Domni bătrâni şi tineri şedeau înfipţi cu indiferenţă pe bănci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastră, prefăcându-se că nu văd pe femeile de lângă ei, care se clătinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire şi înclinat către misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când văzu cum un individ neras şi cu privirea cinică îşi făcu drum violent cu coatele şi se aşeză repede pe un loc, eliberat chiar atunci lângă el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori şi lumini şi se mira, jignit totodată, că lumea din tramvai nu se trăgea înspăimântată de fulgere la o parte, în gest de umilinţă şi adoraţie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de umăr pe Vera şi o întrebă de nu era obosită. Fata, obişnuită să nu i se dea prea mare atenţie, răspunse alintat că nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constatări pe care o făcuse în sinea ei.
(G.Călinescu, Cartea nunţii)

Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, valoarea stilistică a verbelor la timpul imperfect, în al doilea fragment citat.
Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ particularităţile descrierii în cele două fragmente citate.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea a două trăsături ale descrierii, identificate în fragmentele date, prin ilustrarea cu câte două secvenţe din fiecare dintre acestea;
• evidenţierea a două mijloace artistice, din fiecare din cele două fragmente citate, relevante pentru descrierea personajelor;
• ilustrarea, prin referire la cele două fragmente, a modului în care cele două descrieri conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre relaţia dintre moda feminină şi personajul literar, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).

Subiect pentru elevii din afara României

• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţei formulate.
A.
Pe urmă a început petrecerea propriu-zisă. Şi nu mult după aceea m-am trezit în faţa donnei Alba singure, într-un colţ de sală mai puţin frecventat.
Am văzut-o de departe înaintând uşor; purta o toaletă simplă, neagră, cu luciuri de mătase, care-i accentua desăvârşit culoarea albă a pielii; decolteul în inimioară îi lungea uşor linia gâtului. Din mulţimea ei de bijuterii, de care auzisem, nu vedeam acum decât străluciul subţire cât un fir al unui lănţişor de aur, de care sta suspendat în dreptul pieptului un briliant enorm, ce-şi juca flăcările cu neastâmpăr pe fondul negru, ca o mare, albă şi zbuciumată stea de noapte. Braţele mate, lungi şi fine, erau dezvelite până la încheietura umerilor, pe care tivul îi închidea cu o curbă dulce. Rochia îi îmbrăţişa strâns bustul şi soldurile, apoi se desfăcea în cloş amplu, căzând în pliuri mici până la glezne. Încolo, nimic, nicio altă podoabă decât o superbă orhidee, prinsă cu un ac de aur la umăr şi a cărei culoare, băgai de seamă apoi, se armoniza cu garniturile pantofilor de-un auriu pal, culoare ce trebuia să răspundă ciorapilor de mătase chair.
O salutai cu o plecăciune largă încă de la distanţă şi aşteptai înfricoşat, gol de sânge, zâmbetul ce se apropia. Şi ea se opri în faţa mea şi mă întrebă cum mi-a plăcut spectacolul. Îi răspunsei că m-a mişcat nespus străduinţa atâtor prinţi şi descendenţi de mari boieri de a reda cât mai autentici mahalagii, şi ea înclină de mai multe ori capul râzând. Se îndepărtă puţin ca să privească prin lornion în lungul sălii, apoi reveni. Mătasea suplă a rochiei de-un negru adânc, ameţitor, agita cu moliciune faldurile ce se retrăgeau minunat ori de câte ori piciorul începea să înainteze. Desigur, ameţit cu desăvârşire de profunzimea teribilă a acestui negru (pentru că în momentele acestea nu îndrăzneam să mă uit în ochii ei), luai hotărârea şi curajul de a mă convinge dacă într-adevăr în timpul reprezentaţiei ochii ei fuseseră îndreptaţi spre mine. Adică ei fuseseră într-adevăr îndreptaţi în direcţia mea, dar vroiam acum să aflu anume dacă ei priviseră într-acolo numai pentru mine şi mă vizaseră exclusiv, de vreme ce şi în actul al doilea cele două pete de întuneric de sub fruntea-i cu arc regesc se răsfrânseseră asemenea, tot timpul, în centrul încordării ochilor mei; dar razele lor centrale, oricât mă străduiam să mă dumiresc, tot nu izbutisem să descopăr unde bat anume.
Dacă m-aş fi uitat şi-acum în aceşti ochi, de bună seamă că n-aş fi fost în stare să îndrug două vorbe; dar, ocrotit şi îndârjit de apele negre ale mătasei, putui articula cele ce i-am grăit, cu claritate şi tărie, deşi dacă ar mai fi fost nevoie de un cuvânt mai mult, cu siguranţă că mi-ar fi rămas stins pe jumătate în gât.
(Gib I. Mihăescu, Donna Alba)

B.
Când Jim, îngrijorat de ora târzie, bătu în uşă, strigând: Hai mai repede, Vera!, fata ieşi îmbufnată şi cerându-şi iertare din ochii mari şi uzi: N-am nicio rochie cumsecade!
• Nu fi copilă, o consolă protector Jim. Îţi şade foarte bine! Nu văd ce-ar fi rău!
Într-adevăr, Vera era ca o păpuşă mare îmbrăcată sub indicaţiile vârstei. Micul basc înclinat cu ciucure, lăsând toată casca părului liberă, şi gulerul mare, alb, cu funde înguste de velur, îi făceau un cap de porţelan, cu ochi din inimi de pansele şi cu buze emailate. Jacheta de catifea albastră cu nasturi aurii îi îngusta bustul şi-i dădea aerul unui ofiţer de operetă. Jim o prinse de braţul subţire, ridicând-o uşor în sus, şi porni cu ea în pas gimnastic, urmat de Bobby. Se suiră în tramvai, fiindcă n-aveau unde şi cu cine lăsa Peugeotul în faţa Circului.Vagonul era ticsit de lume, şi Vera trebui să stea în picioare, sprijinită pe sub talie de mâna lui Jim. Domni bătrâni şi tineri şedeau înfipţi cu indiferenţă pe bănci, iar cei tineri priveau în gol sau pe fereastră, prefăcându-se că nu văd pe femeile de lângă ei, care se clătinau spânzurate de curelele tavanului. Jim, galant din fire şi înclinat către misticism sentimental, fierbea în el de indignare, mai ales când văzu cum un individ neras şi cu privirea cinică îşi făcu drum violent cu coatele şi se aşeză repede pe un loc, eliberat chiar atunci lângă el. Pentru Jim Vera era un arhanghel de candori şi lumini şi se mira, jignit totodată, că lumea din tramvai nu se trăgea înspăimântată de fulgere la o parte, în gest de umilinţă şi adoraţie. Ca o mângâiere pentru insulta turmei, o prinse încet de umăr pe Vera şi o întrebă de nu era obosită. Fata, obişnuită să nu i se dea prea mare atenţie, răspunse alintat că nu, zâmbind cu fericire lui Jim din cauza unei constatări pe care o făcuse în sinea ei.
(G.Călinescu, Cartea nunţii)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ particularităţile descrierii în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea a două trăsături ale descrierii, identificate în fragmentele date, prin ilustrarea cu câte două secvenţe din fiecare dintre acestea;
• evidenţierea a două mijloace artistice, din fiecare din cele două fragmente citate, relevante pentru descrierea personajelor;
• ilustrarea, prin referire la cele două fragmente, a modului în care cele două descrieri conturează viziunea despre lume a autorilor;
• exprimarea unei opinii argumentate despre relaţia dintre moda feminină şi personajul literar, pornind de la cele două fragmente citate, valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.

Notă! Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).




________________________________________
Clasa a XI-a
Subiect pentru elevii din România

• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate
A.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi spuneam „Ghibolu” (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminicale, Tata ţinu să-şi treacă şi examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Câteva veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, până la Cheile Turzii şi până dincolo de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în noua meserie. Despre aventura de maşinist a Tatii eu n-am aflat decât din auzite. Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte, şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam. Se cuvine să adaug că toată această poveste nu voia de loc să se lege de imaginea ce mi-o alcătuiam despre Tata. Oricum, pe Tata numai maşinist îmbrăcat în pantaloni albaştri-căniţi nu mi-l puteam închipui. Şi în cele din urmă nici chiar „gospodar” nu-l prea vedeam. Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se mai apleca de loc sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri” ale satului, decât grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — până pe la ora două, el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l mânau într-acolo amintirile.
(Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor)

B.
— Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi… Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată… Sunteţi copiii mei orice-aş face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare… Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi… Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul… Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat… După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi… Cum să fac… Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la loc cum fusese?… Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute… Şi am reuşit… […] Paraschive, Nilă, Achime, e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră… Am la mine nişte bani, nu vă vorbesc în vânt… întoarceţi-vă acasă… Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?… Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar-şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei…Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, dar nu atât de mult încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri… Şi de ce să muriţi când sunteţi băieţi tineri? De ce să pieriţi în floarea vârstei? Paraschive şi Nilă şi Achime? Ai?! De ce să vă prăpădiţi?!!…
Era ca şi când acest lucru nu mai putea fi înlăturat. Era adevărul care se oprise deasupra lor la toţi, părinte şi copii, şi nu mai vroia să părăsească odaia. Moromete tăcu. Peste feciori căzuse o tăcere împrăştiată în cuvintele tatălui, neputându-se despărţi în trei părţi, înţelesul lor îşi pierdea din putere şi ajungea la urechile celor trei micşorat şi demn de dispreţ. Ce mai vroia şi ăsta acum? Cine l-a pus să se răsucească aşa atâţia ani, să mai muncească pentru ei, aşa cum zisese, când dacă i-ar fi întrebat pe ei mai din vreme… Era cel din urmă lucru care putea fi bănuit la un om cu o fire ca a lui pe care i-o cunoşteau de când erau mici… Veşnica istorie cu dusul la munte de care erau acum sătui după ce toată tinereţea îşi bătuse joc de ei că nu sunt în stare de nimic şi că să fie el muntele de aur, şi degeaba se duce Paraschiv cu căruţa, că trece pe lângă el şi nu-l vede. Ei, acum ce mai vrea? S-a răzgândit?! Îi vrea îndărăt acasă? Va să zică e bun acuma Paraschiv! Şi te pomeneşti că e bun şi Nilă! Mai târziu ei spuseseră ce mai gândiseră încă în clipele acelea: că aşa era, cât o duseseră rău prin Bucureşti, alde tat-său nu vrusese să audă de ei. Şi acum când le mergea bine, nu-i mai plăcea, venea el să-i aducă, iar acasă, să zică lumea că n-au fost în stare de nimic şi tot tat-său le-a făcut şi le-a dres. Încât, nu văzură, după nesfârşita tăcere care se aşternu în odaie, cum pe chipul încordat ca de lemn al lui Moromete se rostogoliră broboane de sudoare.
— Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine! Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există.
Şi cu aceasta se şi ridică, făcu din braţe gesturi ca şi când tot soiul de obstacole s-ar fi ridicat în calea lui şi el le dădea la o parte, cu mişcări exagerate şi teatrale, porni spre uşă, o deschise larg, o lăsă aşa deschisă şi începu să coboare scările. Dar cu toate că nu trântise în urma lui acea uşă, nimeni din cei trei nu se ridică să-l urmeze sau măcar să-l însoţească şi să-i bâlbâie vreo promisiune, semn că, măcar dacă nu mai putea să facă lucrul acela care li-l cerea el, ţineau la el şi-l înţelegeau…
…Şi se dovedi apoi, în anii care urmară, că el păstra mereu acea uşă deschisă în urma lui,
doar-doar se vor întoarce băieţii lui acasă.
(Marin Preda, Moromeţii, volumul II)

Subiectul I (18 puncte)
Comentează, în 6-10 rânduri, semnificaţia reluării adverbului bine în secvenţa: Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine!
Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există, extrasă din al doilea fragment citat.

Subiectul al II-lea (92 de puncte)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea tatălui în cele două fragmente citate.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea tatălui în cele două fragmente citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului narativ, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea imaginii tatălui;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor/naratorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii tatălui;
• exprimarea unei opinii argumentate despre motivul tatălui ca reper al existenţei copilului în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.

Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 48 de puncte (câte 12 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 44 de puncte (organizarea ideilor în scris – 8 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 8 puncte; utilizarea limbii literare – 8 puncte; ortografia – 6 puncte; punctuaţia – 6 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).


Subiect pentru elevii din afara României

• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
Tata, deşi preot şi un mare iubitor de carte, închinat grijilor spirituale, fusese în tinereţe şi un priceput, îndemânatic, harnic gospodar. El, cel dintâi, s-a încumetat să aducă în regiune maşini, menite să cruţe puterile omului: o greblă mecanică, cu loc de şezut înalt, de pe care puteai să cazi uşor ca de pe un cal nărăvaş, o maşină de treierat, o altă maşină — de îmblătit cu o semistabilă cu aburi şi horn zvelt, care în repaos era culcat pe-o furcă. Locomobilei îi spuneam „Ghibolu” (bivolul). În ciuda profesiunii sale duminicale, Tata ţinu să-şi treacă şi examenul de maşinist, încercare închipuită de el mai mult ca un îndemn pentru alţii. Câteva veri în şir, Tata a cutreierat satele cu maşina de îmblătit, până la Cheile Turzii şi până dincolo de Orăştie. După ce şi-a însuşit subtilităţile tehnicei, Tata fu repede lovit de plictiseală, iar în această stare de lâncezeală, el cedă maşina câtorva ţărani din Lancrăm, pe care i-a iniţiat în noua meserie. Despre aventura de maşinist a Tatii eu n-am aflat decât din auzite. Descopeream însă prin şură, risipite pretutindeni, vestigiile aventurii, soiuri de unelte, şuruburi, cârlige, al căror rost nu-l pătrundeam. Se cuvine să adaug că toată această poveste nu voia de loc să se lege de imaginea ce mi-o alcătuiam despre Tata. Oricum, pe Tata numai maşinist îmbrăcat în pantaloni albaştri-căniţi nu mi-l puteam închipui. Şi în cele din urmă nici chiar „gospodar” nu-l prea vedeam. Pe Tata eu nu l-am pomenit decât ca pe un pasionat om al cărţii. Asupra gospodăriei el nu se mai apleca de loc sau numai arar. De multe ori nu cunoştea câte şi ce fel de vietăţi avea pe linia ieslelor. El închina mai multe ceasuri grijilor pentru celelalte „fumuri” ale satului, decât grijilor pentru vatra sa. Aproape ziua întreagă el citea întins pe pat. Cu noi nu mai ajungea decât la un schimb de tăceri. Înainte de amiază, după-amiază şi noaptea — până pe la ora două, el citea. Era cuprins de obicei de cărţi nemţeşti, ce şi le procura de la profesorii saxoni de la gimnaziul din Sebeş. Tata întreţinea legături — nu s-ar putea spune tocmai prieteneşti, dar cordiale, cu aceste cercuri, căci pe vremuri fusese şi el elev la gimnaziul săsesc din Sebeş, şi-l mânau într-acolo amintirile.
(Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor)

B.
— Paraschive, Nilă, Achime, zise deodată Moromete cu glasul lui de odinioară cu care îi scula dimineaţa din somn pe cei trei, Paraschive, Nilă, Achime, repetă ca şi când cu adevărat urma să-i trezească dintr-un somn în care însă trăiau cu ochii deschişi şi care le punea viaţa în primejdie, ascultaţi… Ascultaţi că am ceva să vă spun o singură dată… Sunteţi copiii mei orice-aş face, şi eu sunt tac-tău, oricum aţi vrea voi s-o întoarceţi… A venit timpul să recunoaştem fiecare… Greşit a fost că nu v-am lăsat în sat să vă arăniţi… Greşit a fost că aţi fugit de acasă când puteaţi să vă faceţi rostul vostru şi să munciţi pământul… Dar dacă voi aţi uitat de acest lucru, eu n-am uitat… După fuga voastră n-am avut decât un singur gând şi gândul ăsta a fost la voi… Cum să fac… Cum să procedez ca să aflaţi că muncesc pentru voi şi că puteţi să vă întoarceţi fără grijă şi să găsiţi tot pământul la loc cum fusese?… Şi mi-am reparat greşeala mea, am muncit zi şi noapte să pun la loc pogoanele vândute… Şi am reuşit… […] Paraschive, Nilă, Achime, e timpul să reparaţi şi voi greşeala voastră… Am la mine nişte bani, nu vă vorbesc în vânt… întoarceţi-vă acasă… Ce vă aşteaptă pe voi aici, măi, copiilor!? Să muriţi într-o odăiţă ca asta, în timp ce acasă aveţi bătătura largă şi pământul întins cât vezi cu ochii?… Să fie de aur meseria ta, Paraschive, şi tu să câştigi bani cu duiumul, Achime, iar tu, Nilă, să ajungi portar-şef şi nu face să trăieşti printre oameni străini care nu te cunosc de când mic, cum te cunosc cei din satul tău şi te jucai prin ţărână cu ei…Un bine a ieşit pentru voi stând aici trei ani în Bucureşti, n-aţi pierdut timpul degeaba, aţi învăţat ceva, ştiţi şi voi ce e lumea şi ce sunt oamenii, dar nu atât de mult încât să vă daţi seama că o clipă mai mult dacă mai staţi n-o să mai puteţi să vă întoarceţi înapoi chiar dacă aţi muri… Şi de ce să muriţi când sunteţi băieţi tineri? De ce să pieriţi în floarea vârstei? Paraschive şi Nilă şi Achime? Ai?! De ce să vă prăpădiţi?!!…
Era ca şi când acest lucru nu mai putea fi înlăturat. Era adevărul care se oprise deasupra lor la toţi, părinte şi copii, şi nu mai vroia să părăsească odaia. Moromete tăcu. Peste feciori căzuse o tăcere împrăştiată în cuvintele tatălui, neputându-se despărţi în trei părţi, înţelesul lor îşi pierdea din putere şi ajungea la urechile celor trei micşorat şi demn de dispreţ. Ce mai vroia şi ăsta acum? Cine l-a pus să se răsucească aşa atâţia ani, să mai muncească pentru ei, aşa cum zisese, când dacă i-ar fi întrebat pe ei mai din vreme… Era cel din urmă lucru care putea fi bănuit la un om cu o fire ca a lui pe care i-o cunoşteau de când erau mici… Veşnica istorie cu dusul la munte de care erau acum sătui după ce toată tinereţea îşi bătuse joc de ei că nu sunt în stare de nimic şi că să fie el muntele de aur, şi degeaba se duce Paraschiv cu căruţa, că trece pe lângă el şi nu-l vede. Ei, acum ce mai vrea? S-a răzgândit?! Îi vrea îndărăt acasă? Va să zică e bun acuma Paraschiv! Şi te pomeneşti că e bun şi Nilă! Mai târziu ei spuseseră ce mai gândiseră încă în clipele acelea: că aşa era, cât o duseseră rău prin Bucureşti, alde tat-său nu vrusese să audă de ei. Şi acum când le mergea bine, nu-i mai plăcea, venea el să-i aducă, iar acasă, să zică lumea că n-au fost în stare de nimic şi tot tat-său le-a făcut şi le-a dres. Încât, nu văzură, după nesfârşita tăcere care se aşternu în odaie, cum pe chipul încordat ca de lemn al lui Moromete se rostogoliră broboane de sudoare.
— Nu vreţi, strigă în cele din urmă Moromete, cu un glas înalt. Nu vreţi nicidecum! Bine, Paraschive, bine, Nilă şi Achime. Bine! Mi-am luat mâna de pe voi. Mâna mea deasupra voastră nu mai există.
Şi cu aceasta se şi ridică, făcu din braţe gesturi ca şi când tot soiul de obstacole s-ar fi ridicat în calea lui şi el le dădea la o parte, cu mişcări exagerate şi teatrale, porni spre uşă, o deschise larg, o lăsă aşa deschisă şi începu să coboare scările. Dar cu toate că nu trântise în urma lui acea uşă, nimeni din cei trei nu se ridică să-l urmeze sau măcar să-l însoţească şi să-i bâlbâie vreo promisiune, semn că, măcar dacă nu mai putea să facă lucrul acela care li-l cerea el, ţineau la el şi-l înţelegeau…
…Şi se dovedi apoi, în anii care urmară, că el păstra mereu acea uşă deschisă în urma lui,
doar-doar se vor întoarce băieţii lui acasă.
(Marin Preda, Moromeţii, volumul II)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea tatălui în cele două fragmente citate.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea tatălui în cele două fragmente citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului narativ, identificate în cele două fragmente citate, semnificative pentru conturarea imaginii tatălui;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor/naratorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii tatălui;
• exprimarea unei opinii argumentate despre motivul tatălui ca reper al existenţei copilului, în artă, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).






________________________________________
Clasa a XII-a
Subiect pentru elevii din România

• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
La obârşie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(Lucian Blaga, Cântecul obârşiei)
B.
Dunăre, Dunăre, drum legănat,
Drum fără pulbere şi fără leat,
Du-ne spre apele mediterane
Dorul izvoarelor după oceane.
Dunăre, Dunăre, drum către larg,
Valuri de valuri în goană se sparg,
Neamuri de neamuri cu valul şi vântul…
Noi – stăm cu doinele şi cu pământul!
Dunăre, Dunăre, drum fără glod
Du-ne vapoarele grele de rod
Inima neamului nostru e-n grâne:
Dăruie-o lumii flămânde de pâne.
Dunăre, Dunăre, drum de alean,
Du-ne izvoarele către ocean,
Scaldă-ne sufletu-n nemărginire,
Leagăn al dragostei de omenire.
(Nichifor Crainic, Cântecul Dunării)

Subiectul I (18 puncte)
Prezintă, în 6-10 rânduri, modul în care se realizează funcţia emotivă a limbajului în cele două texte citate.

Subiectul al II-lea (92 de puncte)
Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea apei-drum, martor al devenirii umane, în cele două fragmente citate.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea apei-drum în cele două texte citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului poetic, identificate în cele două texte citate, semnificative pentru conturarea imaginii apei-drum;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii apei-drum;
• exprimarea unei opinii argumentate despre apa-drum ca martor al devenirii umane, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).


Subiect pentru elevii din afara României

• Nu se permit mottourile.
• Timpul de lucru: 3 ore.
• Se acordă 10 puncte din oficiu.

Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos pentru a putea răspunde cerinţelor formulate.
A.
La obârşie, la izvor
nicio apă nu se-ntoarce,
decât sub chip de nor.
La obârşie, la izvor
niciun drum nu se întoarce
decât în chip de dor.
O, drum şi ape, nor şi dor,
ce voi fi, când m-oi întoarce
la obârşie, la izvor?
Fi-voi dor atuncea? Fi-voi nor?
(Lucian Blaga, Cântecul obârşiei)
B.
Dunăre, Dunăre, drum legănat,
Drum fără pulbere şi fără leat,
Du-ne spre apele mediterane
Dorul izvoarelor după oceane.
Dunăre, Dunăre, drum către larg,
Valuri de valuri în goană se sparg,
Neamuri de neamuri cu valul şi vântul…
Noi – stăm cu doinele şi cu pământul!
Dunăre, Dunăre, drum fără glod
Du-ne vapoarele grele de rod
Inima neamului nostru e-n grâne:
Dăruie-o lumii flămânde de pâne.
Dunăre, Dunăre, drum de alean,
Du-ne izvoarele către ocean,
Scaldă-ne sufletu-n nemărginire,
Leagăn al dragostei de omenire.
(Nichifor Crainic, Cântecul Dunării)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, în care să prezinţi comparativ modul în care se reflectă imaginea apei-drum, martor al devenirii umane, în cele două fragmente citate.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
• prezentarea modului în care este conturată imaginea apei-drum în cele două texte citate;
• evidenţierea comparativă a două elemente de structură a textului poetic, identificate în cele două texte citate, semnificative pentru conturarea imaginii apei-drum;
• ilustrarea, prin referire la cele două texte, a viziunii despre lume a autorilor, aşa cum reiese din reliefarea imaginii apei-drum;
• exprimarea unei opinii argumentate despre apa-drum ca martor al devenirii umane, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţa ta culturală şi literatura ţării de provenienţă.
Notă
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul lucrării este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 56 de puncte (câte 14 puncte pentru fiecare cerinţă/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 54 de puncte (organizarea ideilor în scris – 10 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 10 puncte; utilizarea limbii literare – 10 puncte; ortografia – 8 puncte; punctuaţia – 8 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 4 puncte, încadrarea în limita maximă de spaţiu indicată – 4 puncte).