marți, 22 noiembrie 2011
totusilectura: Nicolae Steinhardt ,, Dăruind vei do...
totusilectura: Nicolae Steinhardt ,, Dăruind vei do...: Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae De La Rohia), ,,Dăruind vei dobîndi - Cuvinte de credinţă", Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramur...
vineri, 28 octombrie 2011
Stiluri funcţionale
Stilul
Charles Bally: ,,Stilul este un fenomen al limbii naţionale.”
Buffon: ,,Stilul este omul însuşi.”
Seneca: ,,Stilul este chipul sufletului.”
Martin Heidegger: ,,Limbajul este casa fiinţei noastre.”
STILURI FUNCŢIONALE
I.STILUL
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, stilul se defineşte drept ,,mod de exprimare specific într-un anumit domeniu al activităţii omeneşti, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic; limbaj etc.”
Conceptul are mai multe semnificaţii, dintre care în zona comunicării interesează următoarele două:
-stilul ca mod de exprimare ( stilul vorbirii);
-stilul ca limbaj ( stilul funcţional).
A.Stilul vorbirii reprezintă felul particular de exprimare pentru care optează un vorbitoreste determinat de factori individuali şi extraindividuali cum ar fi: personalitatea, temperamentul, nivelul cultural, mediul social.
,,Din perspectiva participării afective la actul comunixării, se disting trei ipostaze ale stilului vorbirii: stiulul neutru, stilul familiar şi stilul solemn.
Stilul neutruse caracterizează prin absenţa oricăror mărci personale, a oricăror forme de comunicare a afectivităţii, printr-o manieră impersonală de exprimare reflectată şi în plan sintactic ( topică standard, sintaxă canonică), în plan lexical ( termeni uzuali, nepretenţioşi) şi semantic ( sensuri denotative, absenţa figurilor de stil). Stilul neutru este preferat în situaţiile de comunicare în care relaţiile dintre vorbitori sunt oficiale, distante.
Stilul familiar se opune stilului neutru atât în ceea ce priveşte relaţiile dintreparticipanţii la actul comunicării, cât şi sub aspectul mărcilor lingvistice.Stilul familiar oferă o mare libertate în alegerea mijloacelor de expresie, comunicarea are un caracter nepretenţios, colocvial şi cunoaşte diferite grade de familiaritate.
Stilul solemn ( protocolar) conferă enunţului o notă de ceremonie, de preţiozitate. Se foloseşte în împrejurări solemne sau în situaţii în care se exprimă sentimente grave, înalte, în discursuri oficiale. Stilul solemn apelează la formule căutate, pline de rafinament, la tipare retorice, la un limbaj metaforic.”
( Gheorghe Crăciun (coordonator), Istoria didactică a literaturii române, Editura Magister/ Aula, 1997, Colecţia ,,Cheia succesului”, pag.23)
B.Stilul funcţional este o variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de comunicare într-un domeniu de activitate determinat. În orice limbă, există câteva stiluri funcţionale; modelul fiecăruia s-a constituit într-o anumită perioadă istorică şi evoluează continuu.
În limba română contemporană, stilurile funcţionale sunt:
-stilul ştiinţific;
-stilul oficial ( administrativ);
-stilul publicistic ( jurnalistic);
-stilul colocvial ( familiar);
-stilul beletristic ( artistic).
( Carmen Ligia Rădulescu, Elisabeta Roşca, Rodica Zane, Manual de Limba şi literatura română pentru clasa a IX-a, Editura Univers, Bucureşti, 2000)
Nivelurile limbii
Orice limbă se manifestă ca un sistem de semne prin care oamenii comunică între ei. În analiza stilistică a unui text, trebuie urmărite faptele de limbă relevante la fiecare nivel de constituire a mesajului.
I.Nivelul fonetic: pronunţii regionale, populare sau arhaice; aliteraţii şi asonanţe, armonii imitative, interjecţii ( onomatopee) etc.
II.Nivelul ortografic şi de punctuaţie: respectarea sau încălcarea normelor ortografice şi de punctuaţie ( scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, rolul semnelor de ortografie şi de punctuaţie în înţelegerea mesajului);
III.Nivelul lexico-semantic:
-variante lexicale; câmpuri semantice;
-erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică;
-derivate şi compuse ( prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale;
-relaţii semantice ( sinonimie, polisemie, antonimie, omonimie );
-sensul corect al cuvintelor ( în special al neologismelor);
-unităţi frazelogice;
-etimologia populară,hipercorectitudinea;
-sensul cuvintelor în context; sens denotativ, sens conotativ;
-arhaisme lexicale, regionalisme lexicale, termeni populari, neologisme etc. ( registre stilistice).
IV.Nivelul morfosintactic:
-forme flexionare ale cuvintelor ( pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale,; forme flexionare ale verbului, adjective fără grade de comparaţie, numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire, mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului ( persoana pronumelor şi a verbelor etc.);
-arhaisme şi regionalisme morfologice şi sintactice;
-elemente de acord gramatical între predicat şi subiect, între adjectiv ţi substantiv etc.;
-elemente de relaţie: prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale, conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale, pronume şi adjective pronominale relative, adverbe relative, locuţiuni adverbiale etc.
-anacolutul etc
-relaţii de coordonare şi de subordonare; topica standard, abateri etc.
V. Nivelul stilistico-textual:
-registre stilistice ( standard, colocvial, de specialitate, neologic, regional, arhaic, argotic, jargonul ) adapătate situaţiei de comunicare;
-stiluri funcţionale adaptate situaţiei de comunicare;
-stil direct, indirect, indirect liber;
-rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în construirea sensului.
( Monica Halaszi (coordonator), Literatura română. Ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat. Proba orală, Editura Nomina, 2008)
STILUL ŞTIINŢIFIC
1.Stilul ştiinţific realizează comunicarea în domeniile ştiinţei şi tehnicii.Se utilizează în lucrări care au drept scop să transmită informaţii, să formuleze teorii, concepte, idei, să relateze rezultatele obţinute prin investigarea diferitelor domenii ale realităţii.
Scopul comunicării fiind transmiterea de informaţii, termenii trebuie să fie precişi, raţionamentele riguroase, structura frazei să respecte normele, astfel încât să pună în lumină cu claritate ideile.
2. Caracteristici:
a)corectitudinea;
b)obiectivitatea;
c)accesibilitatea;
d)proprietatea termenilor.
3.Particularităţi lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al ştiinţei şi tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebraţ, contraofensivă, cvasicomplet, extrafin, izotermic) şi elemente de compunere savante ( biologie, geografie, cardiologie, cronologie, futurologie, pediatrie);
-termenii lexicali se folosesc în forme apropiate pe plan internaţional (computer, microbiolgie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de infinitiv în observaţii şi note;
-utilizarea persoanei I în comunicările ştiinţifice; înlocuirea persoanei I singular cu persoana I plural (pluralul autorului sau pluralul academic);
c)la nivel sintactic:
-în general se respectă topica normală a cuvintelor în enunţ;
-frazele sunt enumerative, structurile eliptice şi construcţiile gerunziale contrag propoziţiile subordonate;
d)la nivel stilistic:
-coordonarea sub diferite forme: enumeraţie şi repetiţie, paralelism şi antiteză;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil şi construcţii retorice ( în cazul unei atitudini polemice);
-digresiunile incluse în textul comunicării sau prezente ca note, observaţii, adnotări în subsolul paginii;
-succesiunea întrebare- răspuns ca modalitate de construcţie a discursului ştiinţific.
Charles Bally: ,,Stilul este un fenomen al limbii naţionale.”
Buffon: ,,Stilul este omul însuşi.”
Seneca: ,,Stilul este chipul sufletului.”
Martin Heidegger: ,,Limbajul este casa fiinţei noastre.”
STILURI FUNCŢIONALE
I.STILUL
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, stilul se defineşte drept ,,mod de exprimare specific într-un anumit domeniu al activităţii omeneşti, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic; limbaj etc.”
Conceptul are mai multe semnificaţii, dintre care în zona comunicării interesează următoarele două:
-stilul ca mod de exprimare ( stilul vorbirii);
-stilul ca limbaj ( stilul funcţional).
A.Stilul vorbirii reprezintă felul particular de exprimare pentru care optează un vorbitoreste determinat de factori individuali şi extraindividuali cum ar fi: personalitatea, temperamentul, nivelul cultural, mediul social.
,,Din perspectiva participării afective la actul comunixării, se disting trei ipostaze ale stilului vorbirii: stiulul neutru, stilul familiar şi stilul solemn.
Stilul neutruse caracterizează prin absenţa oricăror mărci personale, a oricăror forme de comunicare a afectivităţii, printr-o manieră impersonală de exprimare reflectată şi în plan sintactic ( topică standard, sintaxă canonică), în plan lexical ( termeni uzuali, nepretenţioşi) şi semantic ( sensuri denotative, absenţa figurilor de stil). Stilul neutru este preferat în situaţiile de comunicare în care relaţiile dintre vorbitori sunt oficiale, distante.
Stilul familiar se opune stilului neutru atât în ceea ce priveşte relaţiile dintreparticipanţii la actul comunicării, cât şi sub aspectul mărcilor lingvistice.Stilul familiar oferă o mare libertate în alegerea mijloacelor de expresie, comunicarea are un caracter nepretenţios, colocvial şi cunoaşte diferite grade de familiaritate.
Stilul solemn ( protocolar) conferă enunţului o notă de ceremonie, de preţiozitate. Se foloseşte în împrejurări solemne sau în situaţii în care se exprimă sentimente grave, înalte, în discursuri oficiale. Stilul solemn apelează la formule căutate, pline de rafinament, la tipare retorice, la un limbaj metaforic.”
( Gheorghe Crăciun (coordonator), Istoria didactică a literaturii române, Editura Magister/ Aula, 1997, Colecţia ,,Cheia succesului”, pag.23)
B.Stilul funcţional este o variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de comunicare într-un domeniu de activitate determinat. În orice limbă, există câteva stiluri funcţionale; modelul fiecăruia s-a constituit într-o anumită perioadă istorică şi evoluează continuu.
În limba română contemporană, stilurile funcţionale sunt:
-stilul ştiinţific;
-stilul oficial ( administrativ);
-stilul publicistic ( jurnalistic);
-stilul colocvial ( familiar);
-stilul beletristic ( artistic).
( Carmen Ligia Rădulescu, Elisabeta Roşca, Rodica Zane, Manual de Limba şi literatura română pentru clasa a IX-a, Editura Univers, Bucureşti, 2000)
Nivelurile limbii
Orice limbă se manifestă ca un sistem de semne prin care oamenii comunică între ei. În analiza stilistică a unui text, trebuie urmărite faptele de limbă relevante la fiecare nivel de constituire a mesajului.
I.Nivelul fonetic: pronunţii regionale, populare sau arhaice; aliteraţii şi asonanţe, armonii imitative, interjecţii ( onomatopee) etc.
II.Nivelul ortografic şi de punctuaţie: respectarea sau încălcarea normelor ortografice şi de punctuaţie ( scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, rolul semnelor de ortografie şi de punctuaţie în înţelegerea mesajului);
III.Nivelul lexico-semantic:
-variante lexicale; câmpuri semantice;
-erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică;
-derivate şi compuse ( prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale;
-relaţii semantice ( sinonimie, polisemie, antonimie, omonimie );
-sensul corect al cuvintelor ( în special al neologismelor);
-unităţi frazelogice;
-etimologia populară,hipercorectitudinea;
-sensul cuvintelor în context; sens denotativ, sens conotativ;
-arhaisme lexicale, regionalisme lexicale, termeni populari, neologisme etc. ( registre stilistice).
IV.Nivelul morfosintactic:
-forme flexionare ale cuvintelor ( pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale,; forme flexionare ale verbului, adjective fără grade de comparaţie, numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire, mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului ( persoana pronumelor şi a verbelor etc.);
-arhaisme şi regionalisme morfologice şi sintactice;
-elemente de acord gramatical între predicat şi subiect, între adjectiv ţi substantiv etc.;
-elemente de relaţie: prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale, conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale, pronume şi adjective pronominale relative, adverbe relative, locuţiuni adverbiale etc.
-anacolutul etc
-relaţii de coordonare şi de subordonare; topica standard, abateri etc.
V. Nivelul stilistico-textual:
-registre stilistice ( standard, colocvial, de specialitate, neologic, regional, arhaic, argotic, jargonul ) adapătate situaţiei de comunicare;
-stiluri funcţionale adaptate situaţiei de comunicare;
-stil direct, indirect, indirect liber;
-rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în construirea sensului.
( Monica Halaszi (coordonator), Literatura română. Ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat. Proba orală, Editura Nomina, 2008)
STILUL ŞTIINŢIFIC
1.Stilul ştiinţific realizează comunicarea în domeniile ştiinţei şi tehnicii.Se utilizează în lucrări care au drept scop să transmită informaţii, să formuleze teorii, concepte, idei, să relateze rezultatele obţinute prin investigarea diferitelor domenii ale realităţii.
Scopul comunicării fiind transmiterea de informaţii, termenii trebuie să fie precişi, raţionamentele riguroase, structura frazei să respecte normele, astfel încât să pună în lumină cu claritate ideile.
2. Caracteristici:
a)corectitudinea;
b)obiectivitatea;
c)accesibilitatea;
d)proprietatea termenilor.
3.Particularităţi lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al ştiinţei şi tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebraţ, contraofensivă, cvasicomplet, extrafin, izotermic) şi elemente de compunere savante ( biologie, geografie, cardiologie, cronologie, futurologie, pediatrie);
-termenii lexicali se folosesc în forme apropiate pe plan internaţional (computer, microbiolgie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de infinitiv în observaţii şi note;
-utilizarea persoanei I în comunicările ştiinţifice; înlocuirea persoanei I singular cu persoana I plural (pluralul autorului sau pluralul academic);
c)la nivel sintactic:
-în general se respectă topica normală a cuvintelor în enunţ;
-frazele sunt enumerative, structurile eliptice şi construcţiile gerunziale contrag propoziţiile subordonate;
d)la nivel stilistic:
-coordonarea sub diferite forme: enumeraţie şi repetiţie, paralelism şi antiteză;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil şi construcţii retorice ( în cazul unei atitudini polemice);
-digresiunile incluse în textul comunicării sau prezente ca note, observaţii, adnotări în subsolul paginii;
-succesiunea întrebare- răspuns ca modalitate de construcţie a discursului ştiinţific.
marți, 25 octombrie 2011
Lucian Blaga, ,,Revolta fondului nostru nelatin"
,, Acest orgoliu al latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor, cari cu orice preţ ne voiau subjugaţi. Azi e lipsit de bun-simţ. Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem să fim numai atât: latini – limpezi, raţionali, cumpătaţi, iubitori de formă, clasici – dar vrând-nevrând suntem mai mult. Însemnatul proces de sânge slav şi trac, ce clocoteşte în fiinţa noastră, constituie pretextul unei probleme, care ar
trebui pusă cu mai multă îndrăzneală.
Cunoaştem experimentul încrucişării unei flori albe cu floarea roşie a aceleiaşi varietăţi. Biologii vorbesc despre aşa numitele dominante. Ce înseamnă cuvântul acesta? Că în generaţiile nouă ce se nasc din împreunarea celor două flori – însuşirile uneia dintre ele sunt stăpânitoare; bunăoară cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit însă că din când în când cu oareşicare ciudată regularitate reapar şi însuşirile curate ale celeilalte flori. E o izbucnire din Mister, când nici nu te aştepţi. Vechile însuşiri le-ai crezut pierdute pentru totdeauna, ele se afirmă totuşi din timp în timp în toată splendoarea trecută. Într-o îndepărtată analogie cu experimentul acesta biologic- atât de convingător în simplitatea sa – se poate spune că în spiritul românesc e dominantă latinitatea, liniştită şi prin excelenţă culturală. Avem însă un bogat fond latent slavo-trac, exuberant şi vital, care, oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului,
răsărind puternic în conştiinţe. Simetria şi armonia latină ne e adeseori sfârtecată de furtuna care fulgeră molcom în adâncimile oarecum metafizice ale sufletului românesc.
E revolta fondului nostru nelatin.
Nu e lucru nou: suntem morminte vii ale strămoşilor. Între ei sunt de aceia pe care îiocrotim şi-i îmbrăţişăm cu toată căldura, din motive istorice şi politice; dar avem şi strămoşi pe care îi tratăm ca pe nişte copii vitregi ai noştri. Atitudine lipsită de înţelepciune, deoarece cu cât îi ţinem mai mult în frâul întunericului, cu atât va fi mai aspră, mai tumultuoasă – putând să
devină fatală “privilegiaţilor” de azi. Istoria noastră se proiectează mai mult în viitor decât în trecut.”
(Lucian Blaga, ,,Revolta fondului nostru nelatin”, în revista ,,Gândirea”)
Geo Dumitrescu, Inscripţie pe piatra de hotar, în recitarea lui Florian Pitiş
Citind discursul Regelui Mihai I, nu pot să nu mă întreb... cum ar fi fost azi România, dacă în 1990 am fi ales o altă cale
Să fii contemporan cu Istoria şi să nu uiţi asta! Să fii contemporan cu Istoria şi să-ţi construieşti viitorul bazându-te pe ce au construit cei dinaintea ta! Să iubeşti şi să respecţi tot ceea ce e Vertical prin vremurile tulburi pe care le traversezi! Să fii recunoscător adevăraţilor şi marilor Semeni că le eşti contemporan!
Transcriptul discursului Regelui Mihai:
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visurile și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.
Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sursa:
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/web-politic-discursul-regelui-complet-mihai-parlament_0_578942206.html
Transcriptul discursului Regelui Mihai:
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visurile și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.
Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sursa:
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/web-politic-discursul-regelui-complet-mihai-parlament_0_578942206.html
duminică, 23 octombrie 2011
Întâlnire memorabilă cu scriitorul Dumitru Radu Popescu la Colegiul Naţional ,,Alexandru Lahovari"
Vineri,21 octombrie 2011, începând cu ora 17, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Alexandru Lahovari" a avut loc întâlnirea elevilor colegiului cu scriitorul Dumitru Radu Popescu şi cu directorul Editurii ,,Scrisul românesc", criticul literar Florea Firan. Au participat şi scriitorul vâlcean, domnul Traian Dobrinescu, omul de cultură Costea Marinoiu, fost director al Centrului Judeţean al Librăriilor, jurnalistul şi scriitorul Ioan Barbu, profesori din C. N. ,,Alexandru Lahovari" şi din alte şcoli din oraş şi din Horezu. Iniţiatorul acestei seri de taină este domnul profesor doctor Ion Predescu.
Iată câteva imagini din timpul dialogului dintre invitaţi şi organizatori:
D.R. Popescu, rememorând acei cai celebri ce l-au inspirat:
Participanţii sunt fascinaţi de discursul firesc, autentic şi profund al Autorului:
La final, domnul D.R. Popescu semnează în cartea de onoare a Colegiului Naţional ,,Alexandru Lahovari":
Dumitru Radu Popescu (n. 19 august, 1935, satul Păușa, județul Bihor) este un scriitor, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.[1][2]
Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.
Pentru mai multe informaţii:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
Iată câteva imagini din timpul dialogului dintre invitaţi şi organizatori:
D.R. Popescu, rememorând acei cai celebri ce l-au inspirat:
Participanţii sunt fascinaţi de discursul firesc, autentic şi profund al Autorului:
La final, domnul D.R. Popescu semnează în cartea de onoare a Colegiului Naţional ,,Alexandru Lahovari":
Dumitru Radu Popescu (n. 19 august, 1935, satul Păușa, județul Bihor) este un scriitor, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.[1][2]
Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.
Pentru mai multe informaţii:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
Spectacol de teatru: De la Alecsandri la ,,Grotesque" cu trupa Teatrului de Joacă din Piatra- Neamţ
Echipa Teatrului de Joacă din cadrul Bibliotecii „G.T. Kirileanu” a prezentat joi, 20 octombrie 2011, la Sala Sindicatelor din Râmnicu- Vâlcea, spectacolul „Grotesque”. Pornind de la celebrele „Cânticele comice” ale lui Vasile Alecsandri, omul de teatru Gheorghe Hibovski a elaborat un scenariu care, periat de arhaismele, regionalismele şi franţuzismele epocii şi condimentat cu trimiteri la realităţile contemporane, încearcă să ilustreze şi să satirizeze vremurile în care trăim. Prin „Grotesque” se urmăreşte nu doar înlesnirea accesului la clasicii dramaturgiei române, mai ales pentru generaţia tânără, ci şi, după vârstă sau caz, descoperirea ori redescoperirea farmecului dramaturgiei lui Alecsandri.
Am descoperit o actriţă mare, Maria Hibovski, într-un spectacol antrenant, interactiv, cu multe momente de mare sensibilitate, a căror semnificaţie, din păcate, nu cred că a fost receptată de publicul numeros şi, mai ales, gălăgios, ca să nu spun mai mult, format din elevi de gimnaziu şi de liceu de la mai multe şcoli din oraş. Ce veţi fi învăţat voi, elevii mei, din această experienţă nu ştiu, poate voi afla în zilele următoare. Un lucru e cert: mulţi dintre semenii noştri, fie ei copii, adolescenţi şi chiar maturi sunt aşa cum i-aţi văzut şi auzit pe aceia care au confundat sala de teatru cu un stadion!!!!!!!
Dar... să lăsăm asta. Sunt convinsă că au fost multe secvenţe din spectacol care v-au plăcut, cum ar fi recitarea baladei populare ,,Mioriţa" în germană, engleză, maghiară, rusă, franceză, în paralel cu şoptirea versurilor în limba română. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea traduce ,,Mioriţa"! Da, dar nu mai e aceeaşi baladă, nu mai are nimic din farmecul ei originar. Concluzia vine de la sine: ca şi cuvântul ,,dor", ,,Mioriţa" e intraductibilă. Iar interpretarea finalului baladei de către Maria Hibovski a fost magistrală!
Imagini din spectacol
Am descoperit o actriţă mare, Maria Hibovski, într-un spectacol antrenant, interactiv, cu multe momente de mare sensibilitate, a căror semnificaţie, din păcate, nu cred că a fost receptată de publicul numeros şi, mai ales, gălăgios, ca să nu spun mai mult, format din elevi de gimnaziu şi de liceu de la mai multe şcoli din oraş. Ce veţi fi învăţat voi, elevii mei, din această experienţă nu ştiu, poate voi afla în zilele următoare. Un lucru e cert: mulţi dintre semenii noştri, fie ei copii, adolescenţi şi chiar maturi sunt aşa cum i-aţi văzut şi auzit pe aceia care au confundat sala de teatru cu un stadion!!!!!!!
Dar... să lăsăm asta. Sunt convinsă că au fost multe secvenţe din spectacol care v-au plăcut, cum ar fi recitarea baladei populare ,,Mioriţa" în germană, engleză, maghiară, rusă, franceză, în paralel cu şoptirea versurilor în limba română. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea traduce ,,Mioriţa"! Da, dar nu mai e aceeaşi baladă, nu mai are nimic din farmecul ei originar. Concluzia vine de la sine: ca şi cuvântul ,,dor", ,,Mioriţa" e intraductibilă. Iar interpretarea finalului baladei de către Maria Hibovski a fost magistrală!
Imagini din spectacol
luni, 10 octombrie 2011
Steve Jobs - legenda personală: discursul ţinut în faţa unei promoţii de absolvenţi de la Stanford
Steve Jobs:
"Timpul tău este limitat, aşa că nu-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu fi blocat de dogmă - adică să trăieşti cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îţi înăbuşe vocea interioară".
Discursul de la Stanford 2005
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi, pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Rămâneţi Flămânzi! Rămâneţi Nebuni!
Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
Steve Jobs este unul dintre eroii secolului al XX-lea, pentru că a inventat primele calculatoare personale, mac-ul, i-pod-ul şi tableta. Recent a demisionat din conducerea Apple pe motive de sănătate.
A demisionat din... ,,lume", joi, 06 octombrie 2011.
Prin amabilitatea colegei mele, Amalia Istrate
"Timpul tău este limitat, aşa că nu-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu fi blocat de dogmă - adică să trăieşti cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îţi înăbuşe vocea interioară".
Discursul de la Stanford 2005
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi, pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Rămâneţi Flămânzi! Rămâneţi Nebuni!
Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
Steve Jobs este unul dintre eroii secolului al XX-lea, pentru că a inventat primele calculatoare personale, mac-ul, i-pod-ul şi tableta. Recent a demisionat din conducerea Apple pe motive de sănătate.
A demisionat din... ,,lume", joi, 06 octombrie 2011.
Prin amabilitatea colegei mele, Amalia Istrate
marți, 13 septembrie 2011
Nichita Stănescu, ,, Adolescenţi pe mare"
Această mare e acoperită de adolescenţi
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul, de curenţi,
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă, tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd sau o alunecare
măcar pân’ la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul, de curenţi,
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă, tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd sau o alunecare
măcar pân’ la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.
luni, 5 septembrie 2011
,,Cine şi la ce a picat bac-ul" de Cristian Tudor POPESCU
Sursa:
http://www.gandul.info/puterea-gandului/cine-si-la-ce-a-picat-bac-ul-8696378
Postat la: 04.09.2011 18:00 Ultima actualizare: 04.09.2011 21:23
Ca să-i scutesc de "documentare" pe cei care se străduiesc, folosindu-se de fiii mei, să-mi deformeze discursul public, încep prin a spune că fiul meu cel mic, după ce şi-a trecut corigenţele şi a încercat să recupereze în timp scurt, în asalt, lipsurile mari în pregătire, a renunţat în ultimul moment să se prezinte la bac-ul de toamnă: "Tată, cu cât ştiu, e o bătaie de joc să mă duc. O să-l dau la anul, după ce mă pregătesc ca lumea". Prin urmare, va merge să muncească şi, în paralel, va învăţa.
Sunt mulţi tineri în situaţia asta, mai mulţi ca niciodată în învăţământul românesc. Dar, în ciuda amărăciunii pe care o trăiesc mai degrabă părinţii, nu-i rău că e aşa. Menţinerea unui nivel de dificultate al subiectelor similar celui din vară (la matematică a fost chiar ceva mai greu) de către Ministerul Educaţiei mi se pare de salutat. Ar fi fost cât se poate de incorect să se dea mai uşor. Nivelul de promovabilitate în jur de 15%, nu e nici el o surpriză: era greu de crezut că tinerii care au venit în prima sesiune cu nădejdea copiatului sau cumpăratului acestui examen vor reuşi peste vară să recupereze handicapuri majore, acumulate de obicei în ani. Procentul mare de nereuşită mi se pare un preţ corect pentru un lucru foarte important: reabilitarea unei instituţii. Bacalaureatul, prescurtat de mulţi nu cu ataşament, ci cu dispreţ, bac-ul, a fost ani lungi un examen demonetizat, pe care numai cine nu voia, nu-l lua, prin diverse "metode". Pe vremea lui Ceauşescu, diploma de bacalaureat, laolaltă cu cea de licenţiat al unei facultăţi, putea să-ţi asigure un loc de muncă mai comod.
Acum, o diplomă nu mai face doi bani (aici s-au oprit distinşii mei colegi din presă cu citarea astă-vară), dacă nu ştii să faci ceva util. Diploma de bac luată de un impostor care apoi îşi mai face rost de una de pe la o universitate particulară creştină, ecologică, polilologică şi nimicologică nu duce decât la îmbogăţirea României cu încă un şomer cu diplomă - afară de cazul în care respectivul se face politician. Exista, prin urmare, o singură alternativă: ori se desfiinţa bac-ul, ori era luat în serios.
Bacalaureatul solid şi corect de anul acesta a rupt lanţul înşelăciunilor, unul dintre multele care sugrumă România: escrocii de la fabricile de bani numite universităţi private sau din universităţile de stat care umflă numărul de studenţi cu pompa au mult mai puţini părinţi de jupuit.
Pe de altă parte însă, a pus în lumină un adevăr dureros. Câtă lume are în minte faptul că bacalaureatul se mai numeşte şi examen de maturitate? Covârşitoarea majoritate a celor care l-au picat nu au ajuns în situaţia asta în primul rând pentru că nu ştiu matematică, română, istorie, biologie, chimie - ei nu ştiu toate astea deoarece sunt imaturi, nu neapărat proşti. N-au învăţat pînă la 18 - 19 ani ce înseamnă responsabilitate, datorie, seriozitate, ce înseamnă să munceşti pentru a-ţi merita hrana zilnică, bunurile de care te foloseşti. Şi de asta este vinovată societatea de după '89, pe care am înjghebat-o noi, părinţii, nu ei. Şi noi am picat bac-ul, după ce l-am luat cu ani în urmă.
Care este rezolvarea problemei? Până cu nişte ani în urmă, pentru băieţi, exista, după părerea mea, un tratament adjuvant foarte bun: armata, serviciul militar obligatoriu. Cunosc nenumărate cazuri de cetăţeni serioşi astăzi, care la 19 ani erau derbedei, pierdevară, leneşi, fripturişti şi pe care "armata i-a făcut oameni". Acum ne-am modernizat, îi lăsăm civili şi necivilizaţi.
Aşa că rămâne o singură soluţie: munca. Aceşti tineri trebuie să se maturizeze în "câmpul muncii", dacă în şcoală n-au reuşit. Şi cred că destui dintre ei, îndată ce vor fi acumulat ceva minte la cap, vor da bac-ul şi îl vor lua.
Dar pentru asta e nevoie de noi, părinţii. Societatea este datoare (subliniez cuvântul conştient de riscul de a fi făcut comunist) să le ofere locuri de muncă, nu uşoară, nu plătită regeşte, dar muncă, pentru cine vrea să muncească.
Dacă nu e în stare, dacă ei vor îngroşa rândurile derbedeilor şi infractorilor, noi, părinţii, am mai greşit încă o dată.
PS
"Mi s-a părut destul de ciudată nepotrivirea între aceşti copii şi rezultatele pe care ei le-au obţinut la bac. Sunt copii dezgheţaţi, vioi şi cred că faptul că nu au luat examenul a fost un accident. Sunt convins că vor lua cu toţii bac-ul în toamnă", spuneam după întâlnirea din iulie cu elevii meditaţi cu sprijinul ziarului Gândul. Mă bucur foarte mult că impresia mea nu a fost greşită, au luat toţi examenul, şi asta îmi mai şterge din amărăciunea de părinte.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/cine-si-la-ce-a-picat-bac-ul-8696378
Postat la: 04.09.2011 18:00 Ultima actualizare: 04.09.2011 21:23
Ca să-i scutesc de "documentare" pe cei care se străduiesc, folosindu-se de fiii mei, să-mi deformeze discursul public, încep prin a spune că fiul meu cel mic, după ce şi-a trecut corigenţele şi a încercat să recupereze în timp scurt, în asalt, lipsurile mari în pregătire, a renunţat în ultimul moment să se prezinte la bac-ul de toamnă: "Tată, cu cât ştiu, e o bătaie de joc să mă duc. O să-l dau la anul, după ce mă pregătesc ca lumea". Prin urmare, va merge să muncească şi, în paralel, va învăţa.
Sunt mulţi tineri în situaţia asta, mai mulţi ca niciodată în învăţământul românesc. Dar, în ciuda amărăciunii pe care o trăiesc mai degrabă părinţii, nu-i rău că e aşa. Menţinerea unui nivel de dificultate al subiectelor similar celui din vară (la matematică a fost chiar ceva mai greu) de către Ministerul Educaţiei mi se pare de salutat. Ar fi fost cât se poate de incorect să se dea mai uşor. Nivelul de promovabilitate în jur de 15%, nu e nici el o surpriză: era greu de crezut că tinerii care au venit în prima sesiune cu nădejdea copiatului sau cumpăratului acestui examen vor reuşi peste vară să recupereze handicapuri majore, acumulate de obicei în ani. Procentul mare de nereuşită mi se pare un preţ corect pentru un lucru foarte important: reabilitarea unei instituţii. Bacalaureatul, prescurtat de mulţi nu cu ataşament, ci cu dispreţ, bac-ul, a fost ani lungi un examen demonetizat, pe care numai cine nu voia, nu-l lua, prin diverse "metode". Pe vremea lui Ceauşescu, diploma de bacalaureat, laolaltă cu cea de licenţiat al unei facultăţi, putea să-ţi asigure un loc de muncă mai comod.
Acum, o diplomă nu mai face doi bani (aici s-au oprit distinşii mei colegi din presă cu citarea astă-vară), dacă nu ştii să faci ceva util. Diploma de bac luată de un impostor care apoi îşi mai face rost de una de pe la o universitate particulară creştină, ecologică, polilologică şi nimicologică nu duce decât la îmbogăţirea României cu încă un şomer cu diplomă - afară de cazul în care respectivul se face politician. Exista, prin urmare, o singură alternativă: ori se desfiinţa bac-ul, ori era luat în serios.
Bacalaureatul solid şi corect de anul acesta a rupt lanţul înşelăciunilor, unul dintre multele care sugrumă România: escrocii de la fabricile de bani numite universităţi private sau din universităţile de stat care umflă numărul de studenţi cu pompa au mult mai puţini părinţi de jupuit.
Pe de altă parte însă, a pus în lumină un adevăr dureros. Câtă lume are în minte faptul că bacalaureatul se mai numeşte şi examen de maturitate? Covârşitoarea majoritate a celor care l-au picat nu au ajuns în situaţia asta în primul rând pentru că nu ştiu matematică, română, istorie, biologie, chimie - ei nu ştiu toate astea deoarece sunt imaturi, nu neapărat proşti. N-au învăţat pînă la 18 - 19 ani ce înseamnă responsabilitate, datorie, seriozitate, ce înseamnă să munceşti pentru a-ţi merita hrana zilnică, bunurile de care te foloseşti. Şi de asta este vinovată societatea de după '89, pe care am înjghebat-o noi, părinţii, nu ei. Şi noi am picat bac-ul, după ce l-am luat cu ani în urmă.
Care este rezolvarea problemei? Până cu nişte ani în urmă, pentru băieţi, exista, după părerea mea, un tratament adjuvant foarte bun: armata, serviciul militar obligatoriu. Cunosc nenumărate cazuri de cetăţeni serioşi astăzi, care la 19 ani erau derbedei, pierdevară, leneşi, fripturişti şi pe care "armata i-a făcut oameni". Acum ne-am modernizat, îi lăsăm civili şi necivilizaţi.
Aşa că rămâne o singură soluţie: munca. Aceşti tineri trebuie să se maturizeze în "câmpul muncii", dacă în şcoală n-au reuşit. Şi cred că destui dintre ei, îndată ce vor fi acumulat ceva minte la cap, vor da bac-ul şi îl vor lua.
Dar pentru asta e nevoie de noi, părinţii. Societatea este datoare (subliniez cuvântul conştient de riscul de a fi făcut comunist) să le ofere locuri de muncă, nu uşoară, nu plătită regeşte, dar muncă, pentru cine vrea să muncească.
Dacă nu e în stare, dacă ei vor îngroşa rândurile derbedeilor şi infractorilor, noi, părinţii, am mai greşit încă o dată.
PS
"Mi s-a părut destul de ciudată nepotrivirea între aceşti copii şi rezultatele pe care ei le-au obţinut la bac. Sunt copii dezgheţaţi, vioi şi cred că faptul că nu au luat examenul a fost un accident. Sunt convins că vor lua cu toţii bac-ul în toamnă", spuneam după întâlnirea din iulie cu elevii meditaţi cu sprijinul ziarului Gândul. Mă bucur foarte mult că impresia mea nu a fost greşită, au luat toţi examenul, şi asta îmi mai şterge din amărăciunea de părinte.
duminică, 4 septembrie 2011
Nicolae Iorga, ,,Brad bătrân"
Cu puţin timp înainte de a fi asasinat, Nicolae Iorga scria această poezie. Impresionantă premoniţie!
Brad bătrân
Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:
"O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi aţi răpus strămoşul nostru
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteţi aşa grăbiţi?
În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele,
Sub paza crăcilor rebele,
Mulţi şi-au aflat un adăpost.
Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vreme aspră şi hursuză
El cu furtunile-a dat piept.
Folos aduse cât fu viu,
Ci mort, acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?"
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=fyzVRziXpd0
Brad bătrân
Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Şi-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:
"O, voi ce-n soare cald trăiţi
Şi aţi răpus strămoşul nostru
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteţi aşa grăbiţi?
În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele,
Sub paza crăcilor rebele,
Mulţi şi-au aflat un adăpost.
Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vreme aspră şi hursuză
El cu furtunile-a dat piept.
Folos aduse cât fu viu,
Ci mort, acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce
Decât doar încă un sicriu?"
http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=fyzVRziXpd0
joi, 1 septembrie 2011
Structura anului şcolar 2011- 2012
Anul scolar 2011-2012 are 36 de saptamani de cursuri, insumand 177 de zile lucratoare, cu exceptia claselor terminale din invatamantul liceal si gimnazial. Clasele terminale liceale incheie anul scolar pe data de 1 iunie 2012, iar pentru elevii claselor a VIII-a, anul scolar se incheie pe 15 iunie 2012.
Anul scolar 2011-2012 va cuprinde doua semestre, organizate astfel:
* Semestrul I incepe luni, pe 12 septembrie 2011 si se incheie pe 23 decembrie 2011, incluzand o vacanta pentru clasele primare si gradinite, intre 22 si 30 octombrie. Vacanta de iarna se prelungeste cu o saptamana fata de anii trecuti, fiind cuprinsa intre 24 decembrie 2011 si 15 ianuarie 2012.
* Semestrul al II-lea incepe luni, 16 ianuarie 2012 si se incheie pe 23 iunie. Vacanta de primavara incepe sambata, 7 aprilie 2012 si se incheie duminica, 22 aprilie 2012. Vacanta de vara este cuprinsa intre sambata, 23 iunie 2012 si duminică, 9 septembrie 2012
Tezele din semestrul I se vor sustine pana la data de 30 noiembrie, iar cele din semestrul al II-lea, pana la data de 25 mai 2012.
O alta noutate a anului scolar viitor se refera la programul “Scoala Altfel”, care se va desfasura in saptamana 2-6 Aprilie 2012, dedicata activitatilor educative extracurriculare si extrascolare, care sa reflecte interesele si pasiunile prescolarilor si elevilor. In aceasta saptamana, copiii si cadrele didactice vor fi implicate in proiecte de educatie nonformala stabilite de comun acord. De asemenea, in aceeasi perioada vor fi organizate fazele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare.
Anul scolar 2011-2012 va cuprinde doua semestre, organizate astfel:
* Semestrul I incepe luni, pe 12 septembrie 2011 si se incheie pe 23 decembrie 2011, incluzand o vacanta pentru clasele primare si gradinite, intre 22 si 30 octombrie. Vacanta de iarna se prelungeste cu o saptamana fata de anii trecuti, fiind cuprinsa intre 24 decembrie 2011 si 15 ianuarie 2012.
* Semestrul al II-lea incepe luni, 16 ianuarie 2012 si se incheie pe 23 iunie. Vacanta de primavara incepe sambata, 7 aprilie 2012 si se incheie duminica, 22 aprilie 2012. Vacanta de vara este cuprinsa intre sambata, 23 iunie 2012 si duminică, 9 septembrie 2012
Tezele din semestrul I se vor sustine pana la data de 30 noiembrie, iar cele din semestrul al II-lea, pana la data de 25 mai 2012.
O alta noutate a anului scolar viitor se refera la programul “Scoala Altfel”, care se va desfasura in saptamana 2-6 Aprilie 2012, dedicata activitatilor educative extracurriculare si extrascolare, care sa reflecte interesele si pasiunile prescolarilor si elevilor. In aceasta saptamana, copiii si cadrele didactice vor fi implicate in proiecte de educatie nonformala stabilite de comun acord. De asemenea, in aceeasi perioada vor fi organizate fazele nationale ale olimpiadelor si concursurilor scolare.
miercuri, 10 august 2011
Dragile mele sau dragele mele?
- Ce mai faceţi, dragele mele? sau
- Ce mai faceţi, dragile mele?
De câte ori n-am auzit sau n-am rostit noi înşine sintagma ,,dragele mele”? E o formulă aproape generalizată, deşi nici DOOM2 nu ne îndreptăţeşte să ne adresăm unor persoane numindu-le ,,ambarcaţiuni destinate curăţării canalelor navigabile”! În enunţul dat, cuvântul ,,dragele” e substantiv obţinut prin conversiune din adjectivul ,,drag”, forma articulată de feminin plural. Trebuie ştiut faptul că acest adjectiv e variabil cu două terminaţii şi trei forme flexionare:
,,drag, dragă, dragi” ,
cu alte cuvinte, la plural are aceeaşi formă ,,dragi” şi pentru masculin şi pentru feminin. Articulat hotărât, adjectivul are forme diferenţiate: ,,dragii mei prieteni” ( la masculin ), respectiv ,,dragile mele prietene” ( la feminin). La fel se declină şi adjectivul ,,mic”: ,, micii mei prieteni”- ,,micile mele prietene”. De remarcat e faptul că niciodată nu suntem tentaţi să spunem ,,micele mele prietene”!
drag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
În limba română, există substantivul ,,dragă” cu pluralul ,,drage”, articulat hotărât ,,dragele”, al cărui sens e navă special echipată pentru dragarea sub apă. Termenul e un neologism care are şi un verb din acelaşi câmp semantic ,,a draga”.
DRÁGĂ s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage]. Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink DRÁGĂ s. f. 1. navă special echipată pentru dragarea sub apă. 2. plasă de formă specială cu care se colectează exemplare din flora și fauna subacvatică. 3. dispozitiv (dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. (< fr. drague) Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge Sursa: Ortografic Sursa : http://dexonline.ro/definitie/draga Prin urmare, vom spune corect: -Ce mai faceţi, dragile mele?
I-am cumpărat un cadou dragii mele prietene.
Intervenţia dragei pe acea porţiune din canalul Dunăre- Marea Neagră a fost necesară.
Pe canalul Bâstroe, au fost văzute mai multe drage ucrainene.
Pentru conformitate, iată şi cum arată o dragă:
Puteţi găsi mai multe detalii despre funcţionarea unei astfel de instalaţii pe site-ul de unde am preluat imaginea:
http://www.clubafaceri.ro/32421/draga-absorbant-refulanta-1572591.html
Iată şi o dragă multifuncţională:
Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, iată opinia specialistului:
Păcatele Limbii:
Dragi, drage de Rodica Zafiu
Conform normelor în vigoare (inclusiv din ultima ediţie, din 2005, a Dicţionarului ortografic, ortoepic si morfologic), formele de plural feminin articulat ale adjectivului drag sunt dragile (la nominativ si acuzativ) si dragilor (la genitiv, dativ si vocativ).
Norma se diferenţiază astfel de uzul în care se manifestă destul de puternic preferinţa pentru formele feminine dragele şi dragelor. Rapoartele de monitorizare a limbii folosite la radio şi la televiziune conţin multe exemple ale acestei preferinţe („Aşa că, dragele mele, vă aşteptăm", OTV, 4.IV.2010). O căutare în internet cu motorul Google oferă de trei ori mai multe exemple ale formei dragele, în raport cu dragile; în mod semnificativ, primele citate care conţin forma dragile provin chiar din mesaje care îi pun în discuţie corectitudinea: „Cum se spune corect: dragele mele sau dragile mele?" (tpu.ro).
Variaţia adjectivului draga fost descrisă de Mioara Avram, într-un articol din 1979, republicat în volumul Probleme ale exprimării corecte (1987); preferinţa normatorilor pentru formele dragile/dragilor este motivată de regularităţi morfologice: articolul se adaugă desinenţei de plural; întrucât femininul dragă are pluralul dragi (fete dragi, dragi fete), singurele forme cu caracter sistematic, respectând principiul raţionalităţii, sunt cele în -i- (-ile, -ilor).
Chestiunea este totuşi mai complicată. Abaterile trebuie înţelese înainte de a fi combătute: cum se ştie, de multe ori ele provin din alte necesităţi ale comunicării decât raţionalitatea şi sistematicitatea (respectiv din analogie, dorinţă de economie, nevoie de diferenţiere etc.). În acest caz, situaţia care rezistă cel mai mult normei şi pare a justifica abaterea este folosirea adjectivului substantivizat, la vocativ. Conform normei, forma de adresare dragilor! nu prezintă diferenţe de gen. În realitate, limba vorbită a introdus o diferenţiere, o marcare suplimentară prin desinenţele specifice: prin forma dragilor, vorbitorul se adresează unor bărbaţi, iar prin vocativul dragelor - unor femei. Sub presiunea acestei diferenţieri, distincţia e/i s-a întărit şi la formele de nominativ-acuzativ, unde articolul deosebea oricum femininul (dragile mele) de masculin (dragii mei). S-a vorbit şi de hipercorectitudine: pluralul feminin în -i este simţit adesea ca popular (ca în căşi, făbrici, ciocolăţi), mulţi vorbitori percepând forma în e ca mai elegantă. Nu este exclusă nici o tendinţă analogică, de asimilare fonetică, repetiţia lui e din articol şi posesiv contribuind la preferinţa pentru desinenţa e: dragelemele.
În fine, trebuie să ţinem cont şi de istoria formelor în discuţie: în dicţionarul lui Frédéric Damé (Nouveau dictionnaire roumain-français, din 1893) se preciza că adjectivul drag are la plural formele dragi (la masculin) şi drage (la feminin); sintagma dragele mele era indicată ca atare şi tradusă „mes chéries". În epocă, forma drage era folosită de Alexandrescu („drage batalioane", ap. Dicţionarul limbii române, Tomul I, Litera D) sau de Eminescu („visul ţărei drage", în Opere, vol. IV, Poezii postume) etc.
Din toate explicaţiile şi justificările de mai sus, cea mai importantă mi se pare - prin generalizarea în uz - diferenţierea femininului de masculinul adjectivului substantivizat. Poate că ar trebui, cu riscul de a complica o paradigmă, să păstrăm forma dragi ca plural feminin nearticulat şi să acceptăm forma drage pentru pluralul feminin urmat de articol (dragele, dragelor). În fond, adjectivul drag, componentă esenţială a formulelor de adresare afective, conţine deja o excepţie morfologică - forma dragă pentru vocativul masculin: dragă Tudor, dragă băiete, frate dragă...
Sursa:
http://www.romlit.ro/dragi_drage
- Ce mai faceţi, dragile mele?
De câte ori n-am auzit sau n-am rostit noi înşine sintagma ,,dragele mele”? E o formulă aproape generalizată, deşi nici DOOM2 nu ne îndreptăţeşte să ne adresăm unor persoane numindu-le ,,ambarcaţiuni destinate curăţării canalelor navigabile”! În enunţul dat, cuvântul ,,dragele” e substantiv obţinut prin conversiune din adjectivul ,,drag”, forma articulată de feminin plural. Trebuie ştiut faptul că acest adjectiv e variabil cu două terminaţii şi trei forme flexionare:
,,drag, dragă, dragi” ,
cu alte cuvinte, la plural are aceeaşi formă ,,dragi” şi pentru masculin şi pentru feminin. Articulat hotărât, adjectivul are forme diferenţiate: ,,dragii mei prieteni” ( la masculin ), respectiv ,,dragile mele prietene” ( la feminin). La fel se declină şi adjectivul ,,mic”: ,, micii mei prieteni”- ,,micile mele prietene”. De remarcat e faptul că niciodată nu suntem tentaţi să spunem ,,micele mele prietene”!
drag adj. m., pl. dragi, art. drágii; f. drágă, g.-d. art. drágii, pl. dragi, art. drágile
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
În limba română, există substantivul ,,dragă” cu pluralul ,,drage”, articulat hotărât ,,dragele”, al cărui sens e navă special echipată pentru dragarea sub apă. Termenul e un neologism care are şi un verb din acelaşi câmp semantic ,,a draga”.
DRÁGĂ s.f. 1. Instalație plutitoare folosită pentru a săpa sub apă și pentru a îndepărta nisipul, pietrele și alte depuneri care împiedică navigația. 2. Plasă de formă specială cu care se pescuiesc vietățile de pe fundul apelor. 3. Dispozitiv (format dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. [Pl. -ge. / < fr. drague, it. draga, cf. engl. drag – a trage]. Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink DRÁGĂ s. f. 1. navă special echipată pentru dragarea sub apă. 2. plasă de formă specială cu care se colectează exemplare din flora și fauna subacvatică. 3. dispozitiv (dintr-un cablu lung, remorcat de nave speciale) folosit la înlăturarea minelor submarine de pe o cale navigabilă. (< fr. drague) Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Greșeală de tipar | Permalink drágă (navă) s. f., g.-d. art. drágei; pl. dráge Sursa: Ortografic Sursa : http://dexonline.ro/definitie/draga Prin urmare, vom spune corect: -Ce mai faceţi, dragile mele?
I-am cumpărat un cadou dragii mele prietene.
Intervenţia dragei pe acea porţiune din canalul Dunăre- Marea Neagră a fost necesară.
Pe canalul Bâstroe, au fost văzute mai multe drage ucrainene.
Pentru conformitate, iată şi cum arată o dragă:
Puteţi găsi mai multe detalii despre funcţionarea unei astfel de instalaţii pe site-ul de unde am preluat imaginea:
http://www.clubafaceri.ro/32421/draga-absorbant-refulanta-1572591.html
Iată şi o dragă multifuncţională:
Şi, pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, iată opinia specialistului:
Păcatele Limbii:
Dragi, drage de Rodica Zafiu
Conform normelor în vigoare (inclusiv din ultima ediţie, din 2005, a Dicţionarului ortografic, ortoepic si morfologic), formele de plural feminin articulat ale adjectivului drag sunt dragile (la nominativ si acuzativ) si dragilor (la genitiv, dativ si vocativ).
Norma se diferenţiază astfel de uzul în care se manifestă destul de puternic preferinţa pentru formele feminine dragele şi dragelor. Rapoartele de monitorizare a limbii folosite la radio şi la televiziune conţin multe exemple ale acestei preferinţe („Aşa că, dragele mele, vă aşteptăm", OTV, 4.IV.2010). O căutare în internet cu motorul Google oferă de trei ori mai multe exemple ale formei dragele, în raport cu dragile; în mod semnificativ, primele citate care conţin forma dragile provin chiar din mesaje care îi pun în discuţie corectitudinea: „Cum se spune corect: dragele mele sau dragile mele?" (tpu.ro).
Variaţia adjectivului draga fost descrisă de Mioara Avram, într-un articol din 1979, republicat în volumul Probleme ale exprimării corecte (1987); preferinţa normatorilor pentru formele dragile/dragilor este motivată de regularităţi morfologice: articolul se adaugă desinenţei de plural; întrucât femininul dragă are pluralul dragi (fete dragi, dragi fete), singurele forme cu caracter sistematic, respectând principiul raţionalităţii, sunt cele în -i- (-ile, -ilor).
Chestiunea este totuşi mai complicată. Abaterile trebuie înţelese înainte de a fi combătute: cum se ştie, de multe ori ele provin din alte necesităţi ale comunicării decât raţionalitatea şi sistematicitatea (respectiv din analogie, dorinţă de economie, nevoie de diferenţiere etc.). În acest caz, situaţia care rezistă cel mai mult normei şi pare a justifica abaterea este folosirea adjectivului substantivizat, la vocativ. Conform normei, forma de adresare dragilor! nu prezintă diferenţe de gen. În realitate, limba vorbită a introdus o diferenţiere, o marcare suplimentară prin desinenţele specifice: prin forma dragilor, vorbitorul se adresează unor bărbaţi, iar prin vocativul dragelor - unor femei. Sub presiunea acestei diferenţieri, distincţia e/i s-a întărit şi la formele de nominativ-acuzativ, unde articolul deosebea oricum femininul (dragile mele) de masculin (dragii mei). S-a vorbit şi de hipercorectitudine: pluralul feminin în -i este simţit adesea ca popular (ca în căşi, făbrici, ciocolăţi), mulţi vorbitori percepând forma în e ca mai elegantă. Nu este exclusă nici o tendinţă analogică, de asimilare fonetică, repetiţia lui e din articol şi posesiv contribuind la preferinţa pentru desinenţa e: dragelemele.
În fine, trebuie să ţinem cont şi de istoria formelor în discuţie: în dicţionarul lui Frédéric Damé (Nouveau dictionnaire roumain-français, din 1893) se preciza că adjectivul drag are la plural formele dragi (la masculin) şi drage (la feminin); sintagma dragele mele era indicată ca atare şi tradusă „mes chéries". În epocă, forma drage era folosită de Alexandrescu („drage batalioane", ap. Dicţionarul limbii române, Tomul I, Litera D) sau de Eminescu („visul ţărei drage", în Opere, vol. IV, Poezii postume) etc.
Din toate explicaţiile şi justificările de mai sus, cea mai importantă mi se pare - prin generalizarea în uz - diferenţierea femininului de masculinul adjectivului substantivizat. Poate că ar trebui, cu riscul de a complica o paradigmă, să păstrăm forma dragi ca plural feminin nearticulat şi să acceptăm forma drage pentru pluralul feminin urmat de articol (dragele, dragelor). În fond, adjectivul drag, componentă esenţială a formulelor de adresare afective, conţine deja o excepţie morfologică - forma dragă pentru vocativul masculin: dragă Tudor, dragă băiete, frate dragă...
Sursa:
http://www.romlit.ro/dragi_drage
luni, 8 august 2011
Tudor Arghezi, ,,Inscripţie pe o uşă"
Când pleci, să te-nsoţească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept şi biruie-n furtună.
Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ţi fie drag
Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept şi biruie-n furtună.
Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ţi fie drag
Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.
Clasa a X-a Bibliografie pentru studiul la clasă
Clasa a X-a
Bibliografie pentru studiul la clasă
1. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb,Amintiri din copilărie
2.Mihail Sadoveanu, Balta Icoanei, Hanu-Ancuţei,Baltagul, Fraţii Jderi, Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă
3.Costache Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul
4. Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis
5.Ioan Slavici, Moara cu noroc ( şi celelalte nuvele ),Mara
6. Liviu Rebreanu , Ion,Pădurea spânzuraţilor, Răscoala
7.George Călinescu- Enigma Otiliei
8.Camil Petrescu- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,Patul lui Procust
9. Mircea Eliade, 19 trandafiri,Maitreyi, Nuntă în cer, Noaptea de sânziene, La ţigănci, Tinereţe fără de tinereţe
10.Marin Preda, Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni
11.Vasile Voiculescu,Lostriţa, Pescarul Amin
12.Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, George Bacovia, Luvian Blaga, Tudor Arghezi,Ion Barbu, Poezii
13.I.L.Caragiale, Comediile, Nuvele
Lectură particulară
1. Liviu Rebreanu, Nuvele( Catastrofa, Proştii etc.) ,, Adam şi Eva
2. Gib Mihăescu- Rusoaica
3. Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach
4. Mihail Sebastian – Accidentul
5. Vasile Voiculescu- Povestiri
6. Virginia Woolf- Jurnalul unei scriitoare
7.Marin Preda- Viaţa ca o pradă
8.Gabriel Liiceanu- Jurnalul de la Păltiniş
9. Andrei Pleşu- Minima moralia
10.Emil Cioran- Lacrimi şi sfinţi
11 Constantin Noica- Jurnal filozofic, Introducere la dor
12. Anton Holban – Ioana, O moarte care nu dovedeşte nimic; Cella Serghi – Pânza de păianjen* ;Garabet Ibrăileanu – Adela
13. Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi
14. Stendhal- Roşu şi Negru , Mănăstirea din Parma
15. Flaubert- Madame Bovary
16. Balzac, Eugenie Grandet
17. Marcel Proust- În căutarea timpului pierdut
18. Tolstoi- Război şi pace, Anna Karenina
19.John Galsworthy- Forsyte Saga
20. Thomas Mann- Muntele vrăjit*;
Notă: Din lista de lecturi particulare, se vor citi cel puţin zece titluri, la alegere, şi se vor întocmi fişe de lectură. În prima săptămână a anului şcolar 2011-2012, se va prezenta dosarul cu aceste fişe. Se va acorda o notă pentru redactarea lor şi una în urma unui test care să dovedească lectura acestor opere şi nu copierea unor fişe. Celelalte titluri se vor citi până în semestrul al II-lea. Bibliografia obligatorie se va studia la orele de curs. Pentru o mai bună aprofundare a studiului prozei, se recomandă şi parcurgerea următoarei bibliografii critice minimale:
1.Nicolae Manolescu-Arca lui Noe
2.Eugen Simion- Scriitori români de azi
3.Nicolae Balotă-De la Ion la Ioanide
4.Sergiu Al-George-Arhaic şi univesal
5.Tudor Vianu- Arta prozatorilor români
6.Eugen Lovinescu- Evoluţia prozei literare în Istoria literaturii contemporane
7. Maria Corti- Principiile comunicării literare
8.C.G. Jung- În lumea arhetipurilor
9. Mircea Cărtărescu- Postmodernismul românesc
10.Adrian Marino- Dicţionar de idei literare
11. George Călinescu-Estetica basmului
12. Ion Vlad- Povestirea. Destinul unei structuri epice
Bibliografie pentru studiul la clasă
1. Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb,Amintiri din copilărie
2.Mihail Sadoveanu, Balta Icoanei, Hanu-Ancuţei,Baltagul, Fraţii Jderi, Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă
3.Costache Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul
4. Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis
5.Ioan Slavici, Moara cu noroc ( şi celelalte nuvele ),Mara
6. Liviu Rebreanu , Ion,Pădurea spânzuraţilor, Răscoala
7.George Călinescu- Enigma Otiliei
8.Camil Petrescu- Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război,Patul lui Procust
9. Mircea Eliade, 19 trandafiri,Maitreyi, Nuntă în cer, Noaptea de sânziene, La ţigănci, Tinereţe fără de tinereţe
10.Marin Preda, Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni
11.Vasile Voiculescu,Lostriţa, Pescarul Amin
12.Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, George Bacovia, Luvian Blaga, Tudor Arghezi,Ion Barbu, Poezii
13.I.L.Caragiale, Comediile, Nuvele
Lectură particulară
1. Liviu Rebreanu, Nuvele( Catastrofa, Proştii etc.) ,, Adam şi Eva
2. Gib Mihăescu- Rusoaica
3. Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach
4. Mihail Sebastian – Accidentul
5. Vasile Voiculescu- Povestiri
6. Virginia Woolf- Jurnalul unei scriitoare
7.Marin Preda- Viaţa ca o pradă
8.Gabriel Liiceanu- Jurnalul de la Păltiniş
9. Andrei Pleşu- Minima moralia
10.Emil Cioran- Lacrimi şi sfinţi
11 Constantin Noica- Jurnal filozofic, Introducere la dor
12. Anton Holban – Ioana, O moarte care nu dovedeşte nimic; Cella Serghi – Pânza de păianjen* ;Garabet Ibrăileanu – Adela
13. Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi
14. Stendhal- Roşu şi Negru , Mănăstirea din Parma
15. Flaubert- Madame Bovary
16. Balzac, Eugenie Grandet
17. Marcel Proust- În căutarea timpului pierdut
18. Tolstoi- Război şi pace, Anna Karenina
19.John Galsworthy- Forsyte Saga
20. Thomas Mann- Muntele vrăjit*;
Notă: Din lista de lecturi particulare, se vor citi cel puţin zece titluri, la alegere, şi se vor întocmi fişe de lectură. În prima săptămână a anului şcolar 2011-2012, se va prezenta dosarul cu aceste fişe. Se va acorda o notă pentru redactarea lor şi una în urma unui test care să dovedească lectura acestor opere şi nu copierea unor fişe. Celelalte titluri se vor citi până în semestrul al II-lea. Bibliografia obligatorie se va studia la orele de curs. Pentru o mai bună aprofundare a studiului prozei, se recomandă şi parcurgerea următoarei bibliografii critice minimale:
1.Nicolae Manolescu-Arca lui Noe
2.Eugen Simion- Scriitori români de azi
3.Nicolae Balotă-De la Ion la Ioanide
4.Sergiu Al-George-Arhaic şi univesal
5.Tudor Vianu- Arta prozatorilor români
6.Eugen Lovinescu- Evoluţia prozei literare în Istoria literaturii contemporane
7. Maria Corti- Principiile comunicării literare
8.C.G. Jung- În lumea arhetipurilor
9. Mircea Cărtărescu- Postmodernismul românesc
10.Adrian Marino- Dicţionar de idei literare
11. George Călinescu-Estetica basmului
12. Ion Vlad- Povestirea. Destinul unei structuri epice
marți, 26 iulie 2011
Calendar iulian, calendar gregorian, calendar republican
Calendarul iulian
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr., (sau 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria şi a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic. Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe. Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondenţa cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferenţă în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conştient de imperfecţiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, în secolul al XVI-lea, s-a făcut reforma calendarului gregorian, care făcea reglarea funcţie de echinocţiul de primăvară şi luna sinodică (pentru Paşte). Uneori, pentru a avita confuziile dintre cele două moduri de datare, se foloseşte denumirea de Stil Vechi prin comparaţie cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.
Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_iulian
TRÓPIC s.n. Fiecare dintre cercurile imaginare de pe suprafața Pământului situate la latitudinea de 230 27' nord și sud. ♦ (La pl.) Zonă, regiune aflată în jurul celor două tropice; zonă tropicală. // adj. An tropic = interval de timp care se scurge între două treceri consecutive ale Soarelui prin același punct al ecuatorului. [< fr. tropique, cf. gr. tropikos].
Calendar gregorian
Calendarul gregorian este un sistem cronologic solar utilizat în prezent pe scară largă. A fost instituit în 1582 de către papa Grigore XIII, pentru a reforma calendarul iulian. Potrivit estimărilor iuliene, anul solar era alcătuit din 365 Vi zile. Adăugarea unei zile suplimentare, o dată la patru ani, avea drept scop menţinerea concordanţei dintre calendar şi anotimpuri; cu toate acestea, o mică inadvertenţă în măsurarea anului solar a dus la pierderea unei zile, o dată la un secol.
Potrivit calendarului gregorian, calendarul iulian era cu zece zile în urma anotimpurilor; în 1582, pentru a se reveni la data normală a echinocţiului de primăvară (şi implicit a sărbătorii Paştelui), s-a trecut peste zece zile (5 octombrie a devenit 15 octombrie). Calendarul gregorian diferă de cel iulian doar prin faptul că ultimul an dintr-un secol nu este niciodată an bisect, decât dacă se divide cu 400 (de exemplu 1600, 2000). O altă inovaţie este aceea că anii care se divid cu 4000 sunt obişnuiţi, nu ani bisecţi. Această regulă va contribui la menţinerea corectitudinii calendarului, cu o variaţie de o zi la 20.000 de ani.
Calendar republican
Calendarul republican este un sistem de datare adoptat în 1793, în timpul Revoluţiei Franceze. A fost elaborat pentru a înlocui calendarul gregorian cu un sistem ştiinţific şi raţional, evitând asocierile creştine. Cele 12 luni erau alcătuite din câte trei decade (în loc de săptămâni) a câte 10 zile fiecare; anul se încheia cu cinci zile suplimentare (şase, în anii bisecţi).
Anul începea la echinocţiul de toamnă, iar ziua de 22 septembrie 1792, dată la care Convenţia Naţională a proclamat Republica Franceză, a fost considerată ca data de 1 Vendemiaire (în latină vindemia, culesul viilor), anul I. Celelalte luni ale toamnei se numeau Brumaire şi Frimaire, urmate de lunile de iarnă Nivose, Pluviose şi Ventose, de lunile de primăvară, Germinal, Floreal şi Prairial, şi de cele de vară, Messidor, Thermidor şi Fructidor (toate numele erau derivate de la denumirile unor fenomene naturale). Pe 1 ianuarie 1806, regimul napoleonian a hotărât revenirea la calendarul gregorian.
Sursa:
http://www.crispedia.ro/Calendar_republican
1793
24 novembre La Convention publie le calendrier républicain. Le 22 septembre 1792, au lendemain de l'abolition de la royauté, les députés décident que les actes du gouvernement seront désormais datés de "l'An 1 de la République". Le 5 octobre 1793, les députés votent l'abolition du calendrier grégorien, hérité de Jules César et modifié par le pape Grégoire XIII en 1582. Les semaines deviennent des décades, les mois ont tous 30 jours et le poète Fabre d'Églantine renomme les mois et les jours. Napoléon Ier l'abolira le 9 septembre 1805 et le calendrier grégorien reprendra le 1er janvier 1806.
Sursa : http://www.linternaute.com/histoire/categorie/evenement/27/1/a/50539/la_publication_du_calendrier_revolutionnaire.shtml
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cezar în 46 î.Hr., intrând în uz în anul 45 î.Hr., (sau 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes din Alexandria şi a fost cel mai probabil calculat prin aproximarea anului tropic. Calendarul iulian are un an obişnuit de 365 de zile, împărţit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile. Calendarul iulian a rămas în uz în unele ţări până în secolul al XX-lea şi mai este folosit încă de mai multe biserici naţionale ortodoxe. Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondenţa cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferenţă în 128 de ani. S-a spus că Cezar era conştient de imperfecţiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, în secolul al XVI-lea, s-a făcut reforma calendarului gregorian, care făcea reglarea funcţie de echinocţiul de primăvară şi luna sinodică (pentru Paşte). Uneori, pentru a avita confuziile dintre cele două moduri de datare, se foloseşte denumirea de Stil Vechi prin comparaţie cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.
Sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Calendarul_iulian
TRÓPIC s.n. Fiecare dintre cercurile imaginare de pe suprafața Pământului situate la latitudinea de 230 27' nord și sud. ♦ (La pl.) Zonă, regiune aflată în jurul celor două tropice; zonă tropicală. // adj. An tropic = interval de timp care se scurge între două treceri consecutive ale Soarelui prin același punct al ecuatorului. [< fr. tropique, cf. gr. tropikos].
Calendar gregorian
Calendarul gregorian este un sistem cronologic solar utilizat în prezent pe scară largă. A fost instituit în 1582 de către papa Grigore XIII, pentru a reforma calendarul iulian. Potrivit estimărilor iuliene, anul solar era alcătuit din 365 Vi zile. Adăugarea unei zile suplimentare, o dată la patru ani, avea drept scop menţinerea concordanţei dintre calendar şi anotimpuri; cu toate acestea, o mică inadvertenţă în măsurarea anului solar a dus la pierderea unei zile, o dată la un secol.
Potrivit calendarului gregorian, calendarul iulian era cu zece zile în urma anotimpurilor; în 1582, pentru a se reveni la data normală a echinocţiului de primăvară (şi implicit a sărbătorii Paştelui), s-a trecut peste zece zile (5 octombrie a devenit 15 octombrie). Calendarul gregorian diferă de cel iulian doar prin faptul că ultimul an dintr-un secol nu este niciodată an bisect, decât dacă se divide cu 400 (de exemplu 1600, 2000). O altă inovaţie este aceea că anii care se divid cu 4000 sunt obişnuiţi, nu ani bisecţi. Această regulă va contribui la menţinerea corectitudinii calendarului, cu o variaţie de o zi la 20.000 de ani.
Calendar republican
Calendarul republican este un sistem de datare adoptat în 1793, în timpul Revoluţiei Franceze. A fost elaborat pentru a înlocui calendarul gregorian cu un sistem ştiinţific şi raţional, evitând asocierile creştine. Cele 12 luni erau alcătuite din câte trei decade (în loc de săptămâni) a câte 10 zile fiecare; anul se încheia cu cinci zile suplimentare (şase, în anii bisecţi).
Anul începea la echinocţiul de toamnă, iar ziua de 22 septembrie 1792, dată la care Convenţia Naţională a proclamat Republica Franceză, a fost considerată ca data de 1 Vendemiaire (în latină vindemia, culesul viilor), anul I. Celelalte luni ale toamnei se numeau Brumaire şi Frimaire, urmate de lunile de iarnă Nivose, Pluviose şi Ventose, de lunile de primăvară, Germinal, Floreal şi Prairial, şi de cele de vară, Messidor, Thermidor şi Fructidor (toate numele erau derivate de la denumirile unor fenomene naturale). Pe 1 ianuarie 1806, regimul napoleonian a hotărât revenirea la calendarul gregorian.
Sursa:
http://www.crispedia.ro/Calendar_republican
1793
24 novembre La Convention publie le calendrier républicain. Le 22 septembre 1792, au lendemain de l'abolition de la royauté, les députés décident que les actes du gouvernement seront désormais datés de "l'An 1 de la République". Le 5 octobre 1793, les députés votent l'abolition du calendrier grégorien, hérité de Jules César et modifié par le pape Grégoire XIII en 1582. Les semaines deviennent des décades, les mois ont tous 30 jours et le poète Fabre d'Églantine renomme les mois et les jours. Napoléon Ier l'abolira le 9 septembre 1805 et le calendrier grégorien reprendra le 1er janvier 1806.
Sursa : http://www.linternaute.com/histoire/categorie/evenement/27/1/a/50539/la_publication_du_calendrier_revolutionnaire.shtml
Sensurile şi etimologia cuvântului ,,decadă”
Cuvântul ,,decadă” are etimonul în elementul de compunere ,,deca-“ ( zece). Dificultatea găsirii răspunsului corect la o cerinţă cum e cea de mai jos constă în faptul că toate cele trei definiţii posibile conţin numeralul ,,zece”. Sensurile înregistrate în DEX 98 conduc spre alegerea răspunsului b). Împrumutat din franceză, cuvântul ,,decadă” păstrează două dintre sensurile din limba de origine.
Grila 1, admitere, Drept, Bucureşti, 2011
,,57. Fie următoarele definiri şi/ sau explicări de cuvinte:( 1) perioadă de zece zile consecutive; (2) deceniu; ( 3 ) perioadă de zece luni consecutive. Care dintre acestea este ( sunt ) sensul ( sensurile) cuvântului ,,decadă”?
a. toate; b. numai prima şi a doua; c. numai a doua; d. numai a treia.”
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade.
Sursa: DEX '98
http://dexonline.ro/definitie/decada
Iată şi sensurile din franceză preluate dintr-un dicţionar online:
décade, nom féminin
Sens 1 Période de dix jours.
Sens 2 Dans le calendrier républicain, période qui remplaçait la semaine et qui comptait dix jours [Histoire].
Sens 3 Durée de dix ans, décennie [Familier]. Synonyme décennie
http://www.linternaute.com/dictionnaire/fr/definition/decade/
În ,,Larousse” ( 1998), originea cuvântului e explicată astfel: ,,gr. dekas, dekados, groupe de dix” ( grecescul ,,zece”, grup de zece ). În ceea ce priveşte sensul, aici descopăr că sensul 1 e:
,,Partie d`un ouvrage compose de dix chapitres ou livres – parte a unei opere compuse din zece capitole sau cărţi . La acesta se adaugă ,, Sens 2 Période de dix jours. Sens 3 Durée de dix ans, décennie”. Ultimele două sensuri, aşa cum am precizat deja, se regăsesc şi în limba română.
Pentru o analiză mai amplă, ar trebui să precizez că în Dicţionarul de neologisme al lui Florin Marcu, e înregistrat doar următorul sens: ,, perioadă de zece zile". ( Florin Marcu, ,,Neologisme", Dicţionarele limbii române, Ediţia a II-a, Revizuită şi augmentată, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994, pag.95).
Grila 1, admitere, Drept, Bucureşti, 2011
,,57. Fie următoarele definiri şi/ sau explicări de cuvinte:( 1) perioadă de zece zile consecutive; (2) deceniu; ( 3 ) perioadă de zece luni consecutive. Care dintre acestea este ( sunt ) sensul ( sensurile) cuvântului ,,decadă”?
a. toate; b. numai prima şi a doua; c. numai a doua; d. numai a treia.”
DECÁDĂ, decade, s. f. 1. Perioadă de zece zile consecutive. ♦ (Urmat de determinări în genitiv) Perioadă de zece zile consecutive dedicată unui eveniment sau unei activități de seamă. Decada cărții. 2. Deceniu. – Din fr. décade.
Sursa: DEX '98
http://dexonline.ro/definitie/decada
Iată şi sensurile din franceză preluate dintr-un dicţionar online:
décade, nom féminin
Sens 1 Période de dix jours.
Sens 2 Dans le calendrier républicain, période qui remplaçait la semaine et qui comptait dix jours [Histoire].
Sens 3 Durée de dix ans, décennie [Familier]. Synonyme décennie
http://www.linternaute.com/dictionnaire/fr/definition/decade/
În ,,Larousse” ( 1998), originea cuvântului e explicată astfel: ,,gr. dekas, dekados, groupe de dix” ( grecescul ,,zece”, grup de zece ). În ceea ce priveşte sensul, aici descopăr că sensul 1 e:
,,Partie d`un ouvrage compose de dix chapitres ou livres – parte a unei opere compuse din zece capitole sau cărţi . La acesta se adaugă ,, Sens 2 Période de dix jours. Sens 3 Durée de dix ans, décennie”. Ultimele două sensuri, aşa cum am precizat deja, se regăsesc şi în limba română.
Pentru o analiză mai amplă, ar trebui să precizez că în Dicţionarul de neologisme al lui Florin Marcu, e înregistrat doar următorul sens: ,, perioadă de zece zile". ( Florin Marcu, ,,Neologisme", Dicţionarele limbii române, Ediţia a II-a, Revizuită şi augmentată, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994, pag.95).
marți, 12 iulie 2011
Nicolae Steinhardt ,, Dăruind vei dobândi"
Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae De La Rohia), ,,Dăruind vei dobîndi - Cuvinte de credinţă", Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 1992,
Fotografia am preluat-o de pe wikipedia unde găsiţi mai multe informaţii despre Nicolae Steinhardt. Noi am citit în clasă doar câteva pasaje din ,,Jurnalul fericirii”. Adresa este:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt
" Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: Asta o fac doar păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta - ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină - că ni se cere să dăm din puţinul nostru, de nu şi din prea puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marcu 12, 41 - 44; Lc. 21, 1 - 4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră.
A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899 – 1988) pentru a înţelege, cutremurăndu-mă şi înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume să dăm ce nu avem.
Orb, neghiob şi strâmt la minte ce am fost. Şi ferecat în chingile bunului- simţ celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut închipui că Hristos-Dumnezeu Care a primit să se întrupeze şi să moară pe Cruce aidoma celui mai nefericit şi mai ticălos dintre muritori, ne va cere să dăm din prisosul ori puţinul avutului nostru ori chiar avutul acesta întreg? Cum de ne-ar fi chemat la acţiuni atât de simple, de aparţinătoare lumii acesteia, de posibile adică! Paul Claudel nu ni-L definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grăirea: De ce vă temeţi? Sunt imposibilul Care vă priveşte.
Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere: Imposibilul. Să dăm ce nu avem.
Dar să-l ascultam pe Michaux: În mănăstirea unde ar dori să fie primit, se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului: Să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici curaj, nici încredere în mine şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai puţin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost să fie deîndată respins. Nu aşa însă. Ci stareţul (abatele, zice poetul francez) îi răspunde: Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi semenul tău eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, uşa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi şi tu.
“Trebuie să-l ajuţi cu ce nu ai.”
“Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipesc.”
“Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede, izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtăşie.”
Da, numai aşa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: Paradoxal ( precum întotdeauna ne-a învăţat: De vrei să cârmuieşti, slujeşte; de vrei să fii înălţat, smereşte-te; de vrei să-ţi mântuieşti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei să-ţi recâştigi nevinovaăţia, recunoaşte-te vinovat) şi uluitor ( de vei da ce nu ai, vei dobândi şi tu ceea ce ai dat altora).
Nicăieri în afară de Evanghelii, nu cred să se fi vorbit mai răspicat şi mai creştineşte decât în micul poem al lui Michaux care mi-a stârnit stupefacţia şi entuziasmul. Poate în unele fragmente din ,,Fraţii Karamazov” şi ,,Demonii”, poate Cervantes făurindu-l pe ,,El nuestro Senor Don Quijote, El Christo Espanol”, poate Albert Camus în textul despre Oscar Wilde (intitulat ,,Artistul în puşcărie”) şi despre mergerea către Hristos nu prin suferinţă şi durere (cale bună, inferioară totuşi), ci prin exces de fericire şi în clipe de euforie (cale superioară). Nicăieri nu cred că vreun poet ori prozator să fi vorbit mai de aproape de Cel Neapropiat.
Dând ce nu avem, dobândim prin ricoşeu ceea ce – cu nemaipomenită sfruntare – ne-am încumetat a dărui altuia. Lecţia e valabila pentru orice creştin, cleric sau mirean. Pentru monah îndeosebi. Să nu se îngrijoreze, să nu se sperie, să nu se frământe călugărul care îşi simte lăuntrul deşert, bântuit de neîncredere şi slăbiciune, cuprins de întuneric şi secetă. Să nu ia câtuşi de puţin aminte la acestea toate. Ispite ale deznădejdii, netrebnice şiretenii ale celui rău şi uscat. Să dea celor ce vin la el – în chilia lui, în grădina mănăstirii, pe cerdacul arhondaricului, la uşa altarului – ca să afle credinţă, întărire, lumină şi o brumă de speranţă – ceea ce ei aşteaptă de la el şi ceea ce el prea bine ştie că în clipa aceea se poate întâmpla să nu aibă. Să le dea. Şi, dându-le, se vor răsfrânge şi asupra-i, se va milui şi el din pomana făcuta altuia.
“Dând lumina pe care nu o ai, o vei avea şi tu.”
Nu cumva prin cuvintele lui Michaux ni se lămureşte mai în adâncime textul de la Matei 25 despre Înfricoşata Judecată? Nu cumva cei buni au dat însetatului din apa din care şi ei duceau lipsă; înfometatului din hrana pe care nu o aveau, celui gol haina după care şi ei jinduiau?
Secretul vieţii călugăreşti se arată a fi: Să îndrăzneşti a da ceea ce vremelnic se întâmplă să-ţi lipsească. Iată paradoxul creştin în toată plinătatea, splendoarea şi virtutea lui. Dar iată şi făgăduinţa uluitoare: Dând ceea ce nu ai, dobândeşti ce ai ştiut să dai din golul fiinţei tale. Darul suprafiresc se reflectă asupră-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o rază de lumină proiectată de oglindă. Şi te înavuţeşte, te împlineşte, te covârşeşte!”
Fotografia am preluat-o de pe wikipedia unde găsiţi mai multe informaţii despre Nicolae Steinhardt. Noi am citit în clasă doar câteva pasaje din ,,Jurnalul fericirii”. Adresa este:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt
" Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi de neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: Asta o fac doar păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta - ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină - că ni se cere să dăm din puţinul nostru, de nu şi din prea puţinul nostru. Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marcu 12, 41 - 44; Lc. 21, 1 - 4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toată avuţia noastră.
A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899 – 1988) pentru a înţelege, cutremurăndu-mă şi înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva. Şi anume să dăm ce nu avem.
Orb, neghiob şi strâmt la minte ce am fost. Şi ferecat în chingile bunului- simţ celui mai lamentabil. Cum de mi-am putut închipui că Hristos-Dumnezeu Care a primit să se întrupeze şi să moară pe Cruce aidoma celui mai nefericit şi mai ticălos dintre muritori, ne va cere să dăm din prisosul ori puţinul avutului nostru ori chiar avutul acesta întreg? Cum de ne-ar fi chemat la acţiuni atât de simple, de aparţinătoare lumii acesteia, de posibile adică! Paul Claudel nu ni-L definise oare pe Dumnezeu atribuindu-I grăirea: De ce vă temeţi? Sunt imposibilul Care vă priveşte.
Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere: Imposibilul. Să dăm ce nu avem.
Dar să-l ascultam pe Michaux: În mănăstirea unde ar dori să fie primit, se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului: Să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici curaj, nici încredere în mine şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor, iar altora cu atât mai puţin. Nimic nu am. Firesc ar fi fost să fie deîndată respins. Nu aşa însă. Ci stareţul (abatele, zice poetul francez) îi răspunde: Ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi semenul tău eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, uşa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, nădejde – le vei dobândi şi tu.
“Trebuie să-l ajuţi cu ce nu ai.”
“Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipesc.”
“Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede, izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtăşie.”
Da, numai aşa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: Paradoxal ( precum întotdeauna ne-a învăţat: De vrei să cârmuieşti, slujeşte; de vrei să fii înălţat, smereşte-te; de vrei să-ţi mântuieşti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei să-ţi recâştigi nevinovaăţia, recunoaşte-te vinovat) şi uluitor ( de vei da ce nu ai, vei dobândi şi tu ceea ce ai dat altora).
Nicăieri în afară de Evanghelii, nu cred să se fi vorbit mai răspicat şi mai creştineşte decât în micul poem al lui Michaux care mi-a stârnit stupefacţia şi entuziasmul. Poate în unele fragmente din ,,Fraţii Karamazov” şi ,,Demonii”, poate Cervantes făurindu-l pe ,,El nuestro Senor Don Quijote, El Christo Espanol”, poate Albert Camus în textul despre Oscar Wilde (intitulat ,,Artistul în puşcărie”) şi despre mergerea către Hristos nu prin suferinţă şi durere (cale bună, inferioară totuşi), ci prin exces de fericire şi în clipe de euforie (cale superioară). Nicăieri nu cred că vreun poet ori prozator să fi vorbit mai de aproape de Cel Neapropiat.
Dând ce nu avem, dobândim prin ricoşeu ceea ce – cu nemaipomenită sfruntare – ne-am încumetat a dărui altuia. Lecţia e valabila pentru orice creştin, cleric sau mirean. Pentru monah îndeosebi. Să nu se îngrijoreze, să nu se sperie, să nu se frământe călugărul care îşi simte lăuntrul deşert, bântuit de neîncredere şi slăbiciune, cuprins de întuneric şi secetă. Să nu ia câtuşi de puţin aminte la acestea toate. Ispite ale deznădejdii, netrebnice şiretenii ale celui rău şi uscat. Să dea celor ce vin la el – în chilia lui, în grădina mănăstirii, pe cerdacul arhondaricului, la uşa altarului – ca să afle credinţă, întărire, lumină şi o brumă de speranţă – ceea ce ei aşteaptă de la el şi ceea ce el prea bine ştie că în clipa aceea se poate întâmpla să nu aibă. Să le dea. Şi, dându-le, se vor răsfrânge şi asupra-i, se va milui şi el din pomana făcuta altuia.
“Dând lumina pe care nu o ai, o vei avea şi tu.”
Nu cumva prin cuvintele lui Michaux ni se lămureşte mai în adâncime textul de la Matei 25 despre Înfricoşata Judecată? Nu cumva cei buni au dat însetatului din apa din care şi ei duceau lipsă; înfometatului din hrana pe care nu o aveau, celui gol haina după care şi ei jinduiau?
Secretul vieţii călugăreşti se arată a fi: Să îndrăzneşti a da ceea ce vremelnic se întâmplă să-ţi lipsească. Iată paradoxul creştin în toată plinătatea, splendoarea şi virtutea lui. Dar iată şi făgăduinţa uluitoare: Dând ceea ce nu ai, dobândeşti ce ai ştiut să dai din golul fiinţei tale. Darul suprafiresc se reflectă asupră-ţi, se întoarce la tine ca un bumerang, ca o rază de lumină proiectată de oglindă. Şi te înavuţeşte, te împlineşte, te covârşeşte!”
luni, 11 iulie 2011
Care e pluralul substantivului ,,vină”?
11 iulie, ora 21,06. La o emisiune tv, vorbitorul se poticneşte încercând să pronunţe pluralul substantivului ,,vină”: ,,ne cuprind tot felul de vine....ăăă...vini... – îndreptându-se spre colegii de platou- cum se spune la plural?” Răspunsul salvator nu întârzie: ,,vinovăţii” ! E o soluţie de a ieşi din impas atunci când suntem prinşi între intenţia de comunicare, găsirea cuvântului celui mai potrivit pentru a da expresie gândului şi dorinţa de a ne exprima corect, de a evita greşeala. Oare cine nu s-a aflat într-o astfel de situaţie? Cei perfecţi? Cei care nu-şi pun probleme legate de corectitudine? Dar, noi, noi, cei obişnuiţi, situaţi mereu între corectitudine şi greşeală, în continua luptă de a şti mai mult, suntem supuşi erorii oricând.
Mi se pare o soluţie acceptabilă de a ieşi din blocajul comunicaţional fie revenirea asupra formei eronate dacă ne-am amintit-o pe cea corectă, fie oprirea discursului şi interogarea asistenţei ( dacă e un cadru care permite această atitudine), cu un ton autoironic, apoi revenirea firească la ideea pe care o exprimam.
În fond nimeni nu e dicţionar ambulant, nici nu poate învăţa DOOM-ul pe de rost. Pasul următor e ca, odată ajunşi acasă, la birou, să deschidem DOOM-ul şi să ne documentăm. Un dicţionar e util dacă e folosit cât mai frecvent.
Revenind la întrebarea din titlu, forma de plural a substantivului ,, vină” este ,,vini”, iar cea de genitiv-dativ articulat este ,,vinii”.
Vină, s.f., g.-d. art. vinii, pl. vini ( DOOM2, pag. 845)
Astfel, vom putea spune fără să greşim:
Nu mai putea dormi. Îl măcinau vini imaginar construite.
Trebuie să recunosc faptul că e destul de greu de construit un enunţ cu acest plural, dovadă că în vorbirea curentă e folosită forma de singular, iar pluralul e redat prin sinonime contextuale aşa cum i s-a recomandat şi vorbitorului de la a cărui ezitare am pornit.
VÍNĂ, vini, s.f. Faptă care constituie o abatere de la ceea este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ♢ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ♢ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii înfăptuite de...; din cauza, din pricina... ♢ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.
( Sursa: http://www.webdex.ro/online/dictionarul_explicativ_al_limbii_romane_dex98/vin%C4%83 )
Cum e corect: ,,litigant” sau ,,litigator”?
Întrebarea era legată de sintagma ,,avocat litigant” sau ,,avocat litigator.”
Trebuie să recunosc faptul că nu sunt documentată în sfera termenilor juridici, cu excepţia celor care sunt de uz general. Încă de la citirea întrebării mi-am dat seama că ar fi vorba de traducerea unei expresii din engleză. De altfel, sunt diferenţe destul de mari încă între sistemul juridic românesc şi cele din alte state europene ori din SUA şi Canada.
Analizând dicţionarele pe care le am şi consultându-mă cu avocata familiei, am ajuns la concluzia că sintagma în sine nu e încă intrată în limbajul curent nici măcar în sfera profesională vizată. Există totuşi tendinţa de constituire a unor categorii distincte de avocaţi care, în cadrul marilor firme, se ocupă strict de litigii şi atunci ei ar putea primi determinantul ,,litiganţi” ( conform DOOM2 însă nu e acceptat ) sau, cine ştie, poate se va încetăţeni sintagma ,,avocat litigator”( termen care nu e prezent în niciunul dintre dicţionarele cercetate).
De notat ar fi că mai vechii termeni ,,litigiu” şi ,,litigios” împrumutaţi din franceză au etimon latinesc cum e şi firesc dacă avem în vedere că baza oricărui sistem juridic modern se află în Dreptul roman.
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.
Sursa: DEX '98 |
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.
Sursa: DEX '98
LITIGÁNT, -Ă adj. care se află în litigiu. (< fr. litigant) litigánt adj. m., pl. litigánţi; f. sg. litigántă, pl. litigánte LITIGÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care ţine de un litigiu; propriu litigiului. ♢ Parte ~tă fiecare dintre părţile care se află într-un litigiu. /< fr. litigant]. DOOM2 nu conţine forma ,,litigator”, iar în ceea ce priveşte cuvântul ,,litigant” nu e trecută decât forma de feminin, de unde deducem că nu e corectă decât aceasta. Dacă analizăm sensurile din Dexonline, ar însemna că numai în sintagma ,, parte litigantă” cu pluralul ,,părţi litigante” ar fi corect folosit adjectivul.
litigantă, adj. fem. , pl. litigante (DOOM2, pag. 451)
În Dex 98, apare doar forma ,,litigantă”, cu precizarea că e folosit în sintagma ,,parte litigantă”- fiecare dintre părţile aflate în litigiu, în faţa unui organ de jurisdictie. ( pag. 577)
Dexi 2007 conţine şi forma de masculin:
Litigant, litigantă, adj.- (jur.) Care se află în litigiu ; ,,parte litigantă”- fiecare dintre părţile aflate în litigiu, în faţa unui organ de jurisdictie.
Niciunul dintre dicţionarele explicative nu conţine forma ,,litigator “.
Nu e exclusă tendinţa de a se include în ceea ce am putea numi argoul avocaţilor a sintagmei ,, avocat litigator”, cu sensul de avocat specializat în litigii.
În concluzie, ne aflăm în faţa unor expresii în curs de constituire. Cred că ,,litigant” ar fi mai potrivit, dacă avem în vedere că avocatul îşi susţine clientul şi dacă admitem că e, odată cu acesta, parte într-un proces.
În engleză există termenul ,,litigator" a cărui definiţie o redau mai jos, a cărui traducere îi determină pe cei care lucrează în domeniu să-l traducă aidoma în română cu schimbarea doar a pronunţiei. Timpul va demonstra care variantă se va impune.
Definition:
A litigator is a lawyer who specializes in criminal or civil litigation. Litigators represent plaintiffs and defendants in hearings, arbitrations and mediations as well as jury and non-jury trials. The plaintiffs and defendants involved in the lawsuit are known as “litigants.” Litigators may lead a trial team consisting of litigation paralegals, experts, legal secretaries, litigation support personnel and others.
Also Known As:
Trial Lawyer, Trial Attorney, Trial Advocate
Examples:
The litigator cross-examined the witness before the judge and jury.
Iată cum sună traducerea automată oferită de Google şi adaptată, de data aceasta, mai mult ,,după ureche" de mine:
Un litigator este un avocat care este specializat în litigii civile sau penale. Litigatorii reprezintă reclamanţii şi pârâţii la audieri, arbitraje şi medieri, precum şi procesele cu juriu şi non-juriu.Reclamanţii şi inculpaţii implicaţi în proces sunt cunoscuţi ca litiganţi. ,,Avocatul litigator" poate conduce o echipă prezentă în proces constând din paralegals litigii, experţi, secretari juridici, personalul de asistenţă litigii si alţi "justiţiabili.".
Cunoscut şi ca:
Avocat proces, procurorul Trial, avocatul Trial
exemple:
Litigatorul a chestionat martorul în faţa judecătorului şi a juriului.
În concluzie, conform dicţionarelor româneşti( DOOM2, DEX 98), nu este acceptată sintagma ,, avocat litigant" ( ,,avocat litigator"), dar ea există, aparţine aşa-numitului jargon avocăţesc, şi va pătrunde, desigur, în limbă sub presiunea utilizatorilor într-o formă sau alta. Aici e sarcina lingviştilor să înregistreze evoluţia de formă şi de sens a structurilor luate în discuţie. Până atunci, avocaţilor...succes în rezolvarea litigiilor, iar nouă, celorlalţi, la cât mai puţine litigii!
P.S. N-am la îndemână un dicţionar de termeni juridici, s-ar putea să fie prezentă acolo una dintre explicaţii.
paralegal (engl.)- ajutor juridic
paralegal (engl.)- asistent al unui avocat
Bibliografie :
1. Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005
2. http://dexonline.ro/
3. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, Coordonator ştiinţific Eugenia Dima, Ed. ARC şi GUNIVAS, 2007
4. http://legalcareers.about.com/od/glossary/g/Litigators.htm
Trebuie să recunosc faptul că nu sunt documentată în sfera termenilor juridici, cu excepţia celor care sunt de uz general. Încă de la citirea întrebării mi-am dat seama că ar fi vorba de traducerea unei expresii din engleză. De altfel, sunt diferenţe destul de mari încă între sistemul juridic românesc şi cele din alte state europene ori din SUA şi Canada.
Analizând dicţionarele pe care le am şi consultându-mă cu avocata familiei, am ajuns la concluzia că sintagma în sine nu e încă intrată în limbajul curent nici măcar în sfera profesională vizată. Există totuşi tendinţa de constituire a unor categorii distincte de avocaţi care, în cadrul marilor firme, se ocupă strict de litigii şi atunci ei ar putea primi determinantul ,,litiganţi” ( conform DOOM2 însă nu e acceptat ) sau, cine ştie, poate se va încetăţeni sintagma ,,avocat litigator”( termen care nu e prezent în niciunul dintre dicţionarele cercetate).
De notat ar fi că mai vechii termeni ,,litigiu” şi ,,litigios” împrumutaţi din franceză au etimon latinesc cum e şi firesc dacă avem în vedere că baza oricărui sistem juridic modern se află în Dreptul roman.
LITÍGIU, litigii, s. n. Conflict între persoane, instituții, state etc. care poate forma obiectul unui proces, unui arbitraj etc. – Din fr. litige, lat. litigium.
Sursa: DEX '98 |
LITIGIÓS, -OÁSĂ, litigioși, -oase, adj. Care provoacă un litigiu, care este sau poate fi obiectul unui litigiu ori este supus unor discuții în contradictoriu. [Pr.: -gi-os] – Din fr. litigieux, lat. litigiosus.
Sursa: DEX '98
LITIGÁNT, -Ă adj. care se află în litigiu. (< fr. litigant) litigánt adj. m., pl. litigánţi; f. sg. litigántă, pl. litigánte LITIGÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care ţine de un litigiu; propriu litigiului. ♢ Parte ~tă fiecare dintre părţile care se află într-un litigiu. /
În Dex 98, apare doar forma ,,litigantă”, cu precizarea că e folosit în sintagma ,,parte litigantă”- fiecare dintre părţile aflate în litigiu, în faţa unui organ de jurisdictie. ( pag. 577)
Dexi 2007 conţine şi forma de masculin:
Litigant, litigantă, adj.- (jur.) Care se află în litigiu ; ,,parte litigantă”- fiecare dintre părţile aflate în litigiu, în faţa unui organ de jurisdictie.
Niciunul dintre dicţionarele explicative nu conţine forma ,,litigator “.
Nu e exclusă tendinţa de a se include în ceea ce am putea numi argoul avocaţilor a sintagmei ,, avocat litigator”, cu sensul de avocat specializat în litigii.
În concluzie, ne aflăm în faţa unor expresii în curs de constituire. Cred că ,,litigant” ar fi mai potrivit, dacă avem în vedere că avocatul îşi susţine clientul şi dacă admitem că e, odată cu acesta, parte într-un proces.
În engleză există termenul ,,litigator" a cărui definiţie o redau mai jos, a cărui traducere îi determină pe cei care lucrează în domeniu să-l traducă aidoma în română cu schimbarea doar a pronunţiei. Timpul va demonstra care variantă se va impune.
Definition:
A litigator is a lawyer who specializes in criminal or civil litigation. Litigators represent plaintiffs and defendants in hearings, arbitrations and mediations as well as jury and non-jury trials. The plaintiffs and defendants involved in the lawsuit are known as “litigants.” Litigators may lead a trial team consisting of litigation paralegals, experts, legal secretaries, litigation support personnel and others.
Also Known As:
Trial Lawyer, Trial Attorney, Trial Advocate
Examples:
The litigator cross-examined the witness before the judge and jury.
Iată cum sună traducerea automată oferită de Google şi adaptată, de data aceasta, mai mult ,,după ureche" de mine:
Un litigator este un avocat care este specializat în litigii civile sau penale. Litigatorii reprezintă reclamanţii şi pârâţii la audieri, arbitraje şi medieri, precum şi procesele cu juriu şi non-juriu.Reclamanţii şi inculpaţii implicaţi în proces sunt cunoscuţi ca litiganţi. ,,Avocatul litigator" poate conduce o echipă prezentă în proces constând din paralegals litigii, experţi, secretari juridici, personalul de asistenţă litigii si alţi "justiţiabili.".
Cunoscut şi ca:
Avocat proces, procurorul Trial, avocatul Trial
exemple:
Litigatorul a chestionat martorul în faţa judecătorului şi a juriului.
În concluzie, conform dicţionarelor româneşti( DOOM2, DEX 98), nu este acceptată sintagma ,, avocat litigant" ( ,,avocat litigator"), dar ea există, aparţine aşa-numitului jargon avocăţesc, şi va pătrunde, desigur, în limbă sub presiunea utilizatorilor într-o formă sau alta. Aici e sarcina lingviştilor să înregistreze evoluţia de formă şi de sens a structurilor luate în discuţie. Până atunci, avocaţilor...succes în rezolvarea litigiilor, iar nouă, celorlalţi, la cât mai puţine litigii!
P.S. N-am la îndemână un dicţionar de termeni juridici, s-ar putea să fie prezentă acolo una dintre explicaţii.
paralegal (engl.)- ajutor juridic
paralegal (engl.)- asistent al unui avocat
Bibliografie :
1. Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005
2. http://dexonline.ro/
3. Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române, Coordonator ştiinţific Eugenia Dima, Ed. ARC şi GUNIVAS, 2007
4. http://legalcareers.about.com/od/glossary/g/Litigators.htm
joi, 7 iulie 2011
Dezastrul unei generaţii sau dezastrul unei promoţii?
În ultima săptămână, toate televiziunile au analizat ceea ce jurnaliştii au numit ,,Dezastrul unei generaţii” . Titlurile din presa scrisă sau audiovizuală au constituit variaţiuni pe aceeaşi temă. S-a auzit câte un glas care încerca să le explice că nu e vorba de eşecul unei ,,generaţii”, cel mult al unei ,,promoţii” şi nici chiar al acesteia în ansamblul său.
Analizând contextele în care e folosit cuvântul ,,generaţie”, putem constata că referentul e, de fapt ,,promoţia” sau ,,seria” 2011. Dacă ne gândim la ceea ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani cu învăţământul românesc, am putea extinde trimiterile la mai multe promoţii de elevi, îndeosebi la cele din ultimii zece ani, când preocuparea majoră a multora dintre ei era cum să-şi perfecţioneze tehnicile de copiat. Avertismentele noastre cum că nu e benefic pentru devenirea lor erau privite cu îngăduinţă binevoitoare, iar profesorul care le ţinea lecţii de morală era văzut ca un ,,Don Quijote”! Pentru unii, nu ţinea nici măcar argumentul că ,,VIAŢA NU O POŢI COPIA!”, că rostul şcolii nu e altul decât să te ajute să-ţi construieşti ,,legenda personală”. În acest caz, da, putem vorbi de un eşec al mai multor serii de absolvenţi de liceu, mai exact de un eşec al şcolii în a da repere corecte pentru viaţă tinerilor. Consider însă că nu poate fi vorba de eşecul ,,unei generaţii”, dacă ţinem la sensul termenilor:,, ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului.” Apoi trebuie să nu-i uităm pe tinerii care după 1990 au înţeles să-şi ia viaţa ,,în propriile mâini”, să se pregătească temeinic, ajungând în funcţii cheie fie la firme de prestigiu din ţară, în multinaţionale cu filiale în România sau în facultăţi din Europa şi din SUA, unii dintre ei parcurgând o carieră universitară de succes.
Folosind termenul ,,generaţie” asociat cuvântului ,,dezastru” îi nedreptăţim pe aceia care lucrează până la 22, 23 zilnic, nu poţi să nu-i bănuieşti dincolo de geamurile luminate ale blocurilor turn din capitală, în vreme ce tu, matur cu notă mare la bac ,,pe vremea ta”, îţi faci plimbarea de seară!
Prin urmare, corect ar fi ca toţi comentatorii fenomenului numit ,,Bacalaureat 2011” să fie mai atenţi în utilizarea termenilor. Sigur că era cazul să se întâmple ceva. Toţi ştiam asta. Nu se poate construi nimic în lumea asta bazându-te pe ,,copy- paste”! Dar să nu aruncăm cu noroi în aceia, nu puţini, care constituie ,, generaţia libertăţii noastre”, adică un cumul de mai multe promoţii, aşa cum rezultă din analiza sensurilor redate mai jos.
PROMÓȚIE2, promoții, s. f. Promovare a unui produs, în vederea intrării pe piață sau a creșterii vânzărilor, pentru a face cunoscută o marcă sau un nou tip de produs. – Din engl. promotion.
Sursa: DEX '09 | Adăugată de cata | Greșeală de tipar | Permalink
PROMÓȚIE1, promoții, s. f. Serie de absolvenți ai unei școli, ai unei facultăți etc.; totalitatea persoanelor care absolvă în același an un ciclu de învățământ. – Din fr. promotion, lat. promotio, -onis.
Sursa: DEX '09 | Adăugată de cata | Greșeală de tipar | Permalink
Dictionar: Dicționar de sinonime | Permalink
PROMÓȚIE s. serie. (Prima ~ de studenți din noua facultate.)
GENERÁȚIE, generații, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care sunt cam de aceeași vârstă. ◊ Expr. Din generație în generație = din tată în fiu; de la o epocă la alta (până la noi). ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care aparțin aceleiași specii sau rase și care s-au născut în același an. 3. (în sintagma) Teoria generației spontanee = teorie materialistă naivă conform căreia din materii minerale sau organice pot lua naștere unele organisme vii în mod spontan. – Din fr. génération, lat. generatio.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink
Sursa: http://dexonline.ro/definitie/genera%C8%9Bie
Pentru conformitate, ar fi de citit despre generaţia de după Primul Război Mondial. Reiau mai jos notele de lectură publicate cu ceva vreme în urmă.
Mircea Eliade, ,,Profetism românesc"
Admin, note de lectură,19 iunie 2009
Ultima carte a lui Alex Ştefănescu mi-a amintit de una dintre primele cărţi ale libertăţii publicate în 1990:
Mircea Eliade, Profetism românesc, vol.I-II, Editura ,,Roza vânturilor", Bucureşti,1990
Cele două volume adună articole publicate de Mircea Eliade în cotidianul ,,Cuvântul" între 1927-1928 (în foileton), în revista ,,Destin" de la Madrid 1952-1953, în ,,Vremea", ,,Criterion", ,,Viaţa literară", între 1934 -1938. Volumele sunt prefaţate de Dan Zamfirescu, cel care apreciază că ,,E datoria noastră să-i purtăm cu noi duhul nemuritor, şi să citim astăzi aceste pagini ce reprezintă- credem- culmea cugetării lui Mircea Eliade despre ai săi. Nimeni nu a îndrăznit să creadă atât de cutezător în viitorul culturii române. E timpul ca şi cultura română să-l descopere şi să-l aducă acasă, în duh, pe unul dintre marii săi profeţi."
Aparţinând aşa-numitei generaţii `27 , alături de Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Petru Comarnescu şi alţii, Mircea Eliade se detaşează în lider al grupării ale cărei idealuri le defineşte în articolele publicate în presa vremii. Editorii din 1990 îşi propun să redea publicului larg aceste texte care dezvăluie un autor-profet, un intelectual ce-şi asumă destinul său şi al neamului din care face parte, considerând că a venit momentul când România trebuie să iasă din provincialism.
Volumul I cuprinde:
• Itinerariu spiritual
• Scrisori către un provincial
• Destinul culturii româneşti
Volumul al II-lea:
• România în eternitate
,,Acestui provincial îi dădeam lecţii de bărbăţie şi eroism, îl somam să se scuture de clişee, de indolenţă şi mediocritate, să-şi ia tinereţea în serios, adică, în primul rând, să muncească din răsputeri, să facă ceva, să creeze. Eram obsedat de teama că generaţia noastră, singura generaţie liberă, disponibilă , din istoria neamului românesc, nu va avea timp să-şi împlinească misiunea, că ne vom trezi într-o zi mobilizaţi, aşa cum au fost părinţii, moşii şi strămoşii noştri, şi atunci va fi prea târziu ca să mai putem crea liber, atunci nu vom putea face decât ceea ce au fost ursiţi să facă înaintaşii noştri: să luptăm, să fim jertfiţi, să amuţim.(...) Mă simţeam responsabil pentru întreaga generaţie tânără . Mi-o închipuiam chemată pentru lucruri mari; în primul rând, ştiam că aveam datoria să lărgim considerabil orizontul cultural românesc, deschizând ferestre către universuri spirituale rămase până atunci inaccesibile. (...) Ceream provincialului, cum îmi ceream şi mie, un efort supraomenesc pentru a învăţa şi a face tot ce nu avuseseră răgaz să înveţe sau să facă strămoşii noştri."(Mircea Eliade)
Fiecare generaţie are un spirit al ei. Generaţia actuală îşi caută încă o personalitate care s-o scoată din letargie, comoditate, mediocritate, care să-i capaciteze energiile, să-i identifice idealul înalt , cel de dincolo de egoismul mărunt. Niciodată în istorie nu s-au înfăptuit schimbări majore fără un ţel care să vizeze destinul naţional şi general-uman. De unde să găsim acum un Dimitrie Cantemir, un Mihail Kogălniceanu, un Titu Maiorescu, un Nicolae Iorga, un Titulescu, un Eliade.....???????? Şi lista e şi rămâne deschisă. Cred cu tărie că tot ce ne rămâne este să urmăm îndemnul lui Mircea Eliade.
Analizând contextele în care e folosit cuvântul ,,generaţie”, putem constata că referentul e, de fapt ,,promoţia” sau ,,seria” 2011. Dacă ne gândim la ceea ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani cu învăţământul românesc, am putea extinde trimiterile la mai multe promoţii de elevi, îndeosebi la cele din ultimii zece ani, când preocuparea majoră a multora dintre ei era cum să-şi perfecţioneze tehnicile de copiat. Avertismentele noastre cum că nu e benefic pentru devenirea lor erau privite cu îngăduinţă binevoitoare, iar profesorul care le ţinea lecţii de morală era văzut ca un ,,Don Quijote”! Pentru unii, nu ţinea nici măcar argumentul că ,,VIAŢA NU O POŢI COPIA!”, că rostul şcolii nu e altul decât să te ajute să-ţi construieşti ,,legenda personală”. În acest caz, da, putem vorbi de un eşec al mai multor serii de absolvenţi de liceu, mai exact de un eşec al şcolii în a da repere corecte pentru viaţă tinerilor. Consider însă că nu poate fi vorba de eşecul ,,unei generaţii”, dacă ţinem la sensul termenilor:,, ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului.” Apoi trebuie să nu-i uităm pe tinerii care după 1990 au înţeles să-şi ia viaţa ,,în propriile mâini”, să se pregătească temeinic, ajungând în funcţii cheie fie la firme de prestigiu din ţară, în multinaţionale cu filiale în România sau în facultăţi din Europa şi din SUA, unii dintre ei parcurgând o carieră universitară de succes.
Folosind termenul ,,generaţie” asociat cuvântului ,,dezastru” îi nedreptăţim pe aceia care lucrează până la 22, 23 zilnic, nu poţi să nu-i bănuieşti dincolo de geamurile luminate ale blocurilor turn din capitală, în vreme ce tu, matur cu notă mare la bac ,,pe vremea ta”, îţi faci plimbarea de seară!
Prin urmare, corect ar fi ca toţi comentatorii fenomenului numit ,,Bacalaureat 2011” să fie mai atenţi în utilizarea termenilor. Sigur că era cazul să se întâmple ceva. Toţi ştiam asta. Nu se poate construi nimic în lumea asta bazându-te pe ,,copy- paste”! Dar să nu aruncăm cu noroi în aceia, nu puţini, care constituie ,, generaţia libertăţii noastre”, adică un cumul de mai multe promoţii, aşa cum rezultă din analiza sensurilor redate mai jos.
PROMÓȚIE2, promoții, s. f. Promovare a unui produs, în vederea intrării pe piață sau a creșterii vânzărilor, pentru a face cunoscută o marcă sau un nou tip de produs. – Din engl. promotion.
Sursa: DEX '09 | Adăugată de cata | Greșeală de tipar | Permalink
PROMÓȚIE1, promoții, s. f. Serie de absolvenți ai unei școli, ai unei facultăți etc.; totalitatea persoanelor care absolvă în același an un ciclu de învățământ. – Din fr. promotion, lat. promotio, -onis.
Sursa: DEX '09 | Adăugată de cata | Greșeală de tipar | Permalink
Dictionar: Dicționar de sinonime | Permalink
PROMÓȚIE s. serie. (Prima ~ de studenți din noua facultate.)
GENERÁȚIE, generații, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care sunt cam de aceeași vârstă. ◊ Expr. Din generație în generație = din tată în fiu; de la o epocă la alta (până la noi). ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care aparțin aceleiași specii sau rase și care s-au născut în același an. 3. (în sintagma) Teoria generației spontanee = teorie materialistă naivă conform căreia din materii minerale sau organice pot lua naștere unele organisme vii în mod spontan. – Din fr. génération, lat. generatio.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink
Sursa: http://dexonline.ro/definitie/genera%C8%9Bie
Pentru conformitate, ar fi de citit despre generaţia de după Primul Război Mondial. Reiau mai jos notele de lectură publicate cu ceva vreme în urmă.
Mircea Eliade, ,,Profetism românesc"
Admin, note de lectură,19 iunie 2009
Ultima carte a lui Alex Ştefănescu mi-a amintit de una dintre primele cărţi ale libertăţii publicate în 1990:
Mircea Eliade, Profetism românesc, vol.I-II, Editura ,,Roza vânturilor", Bucureşti,1990
Cele două volume adună articole publicate de Mircea Eliade în cotidianul ,,Cuvântul" între 1927-1928 (în foileton), în revista ,,Destin" de la Madrid 1952-1953, în ,,Vremea", ,,Criterion", ,,Viaţa literară", între 1934 -1938. Volumele sunt prefaţate de Dan Zamfirescu, cel care apreciază că ,,E datoria noastră să-i purtăm cu noi duhul nemuritor, şi să citim astăzi aceste pagini ce reprezintă- credem- culmea cugetării lui Mircea Eliade despre ai săi. Nimeni nu a îndrăznit să creadă atât de cutezător în viitorul culturii române. E timpul ca şi cultura română să-l descopere şi să-l aducă acasă, în duh, pe unul dintre marii săi profeţi."
Aparţinând aşa-numitei generaţii `27 , alături de Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Petru Comarnescu şi alţii, Mircea Eliade se detaşează în lider al grupării ale cărei idealuri le defineşte în articolele publicate în presa vremii. Editorii din 1990 îşi propun să redea publicului larg aceste texte care dezvăluie un autor-profet, un intelectual ce-şi asumă destinul său şi al neamului din care face parte, considerând că a venit momentul când România trebuie să iasă din provincialism.
Volumul I cuprinde:
• Itinerariu spiritual
• Scrisori către un provincial
• Destinul culturii româneşti
Volumul al II-lea:
• România în eternitate
,,Acestui provincial îi dădeam lecţii de bărbăţie şi eroism, îl somam să se scuture de clişee, de indolenţă şi mediocritate, să-şi ia tinereţea în serios, adică, în primul rând, să muncească din răsputeri, să facă ceva, să creeze. Eram obsedat de teama că generaţia noastră, singura generaţie liberă, disponibilă , din istoria neamului românesc, nu va avea timp să-şi împlinească misiunea, că ne vom trezi într-o zi mobilizaţi, aşa cum au fost părinţii, moşii şi strămoşii noştri, şi atunci va fi prea târziu ca să mai putem crea liber, atunci nu vom putea face decât ceea ce au fost ursiţi să facă înaintaşii noştri: să luptăm, să fim jertfiţi, să amuţim.(...) Mă simţeam responsabil pentru întreaga generaţie tânără . Mi-o închipuiam chemată pentru lucruri mari; în primul rând, ştiam că aveam datoria să lărgim considerabil orizontul cultural românesc, deschizând ferestre către universuri spirituale rămase până atunci inaccesibile. (...) Ceream provincialului, cum îmi ceream şi mie, un efort supraomenesc pentru a învăţa şi a face tot ce nu avuseseră răgaz să înveţe sau să facă strămoşii noştri."(Mircea Eliade)
Fiecare generaţie are un spirit al ei. Generaţia actuală îşi caută încă o personalitate care s-o scoată din letargie, comoditate, mediocritate, care să-i capaciteze energiile, să-i identifice idealul înalt , cel de dincolo de egoismul mărunt. Niciodată în istorie nu s-au înfăptuit schimbări majore fără un ţel care să vizeze destinul naţional şi general-uman. De unde să găsim acum un Dimitrie Cantemir, un Mihail Kogălniceanu, un Titu Maiorescu, un Nicolae Iorga, un Titulescu, un Eliade.....???????? Şi lista e şi rămâne deschisă. Cred cu tărie că tot ce ne rămâne este să urmăm îndemnul lui Mircea Eliade.
marți, 5 iulie 2011
Întâlnirea va avea loc la ora 14 sau la orele 14?
Constatăm destul de frecvent că, în exprimarea orală, dar şi în cea scrisă, apar construcţii în care substantivul ,,oră” e acordat la plural cu numeralul care are valoare substantivală şi funcţie sintactică de atribut substantival apoziţional ( apoziţie neacordată ). Am observat că această confuzie apare în limbajul unor oameni instruiţi, lucru regretabil de altfel.
De unde această greşeală? Pare a fi un ,,hiperurbanism” , a cărui sursă e, desigur, ,,teama de a nu greşi”.
Să analizăm câteva contexte. Dacă toţi spunem ,,Ne vedem la ora unu.” , mulţi dintre noi au tendinţa de a rosti ,,Ne vedem la orele trei.” Acordul nu-şi are rostul, pentru că ,,ora” e una, iar ,,trei” exprimă numele orei. Prin urmare, ,,Întâlnirea va avea loc la ora 14 .”, dar ,,Întâlnirea se va desfăşura între orele 14 şi 18.”
În textele invitaţiilor pentru nunţi, botezuri si alte evenimente, apare destul de des construcţia ,,începând cu orele...”.
Corect: ,,începând cu ora”. Am căutat pe diverse site-uri modele de invitaţii şi am constatat cu bucurie că sunt mai puţine cele care conţin greşeala analizată. Iată, totuşi, două care o ilustrează:
Invitaţii nuntă
I.
Două inimi, o singură dragoste,
Două promisiuni, un legământ,
Doua vieţi devin una.
Alina şi Mircea,
Două familii, Popescu şi Vasile,
Va invită să luaţi parte la sărbătoarea naşterii unei noi familii.
Evenimentul va avea loc la Biserica Elefterie începând cu orele 11.
Familiile de onoare: Gorea Adina si Mihaela
II.
A fost dragoste la prima vedere...
A fost un vis împlinit...
Acum pornim împreună pe acelaşi drum.
Familiile Capră şi Rucăr
vă invită cu bucurie la căsătoria copiilor lor
ADRIAN şi TATIANA
care va avea loc în data de 3 august 2008.
Ceremonia religioasă se va oficia la "Sala Regatului"
Masa, dansul şi felicitările se vor desfăşura la
Restaurantul Bastion, începând cu orele 15.00.
Vă aşteptăm cu drag!
Sursa:
http://www.e-mariage.ro/invitatii_nunta_2.html
luni, 4 iulie 2011
Schiţe ale câtorva studii de caz din programa pentru clasa a XI-a
În atenţia prietenilor care sunt în clasa a XI-a! Sunt câteva studii de caz din programa pentru clasa a XI-a. Pe parcurs le voi adăuga şi pe celelalte. Nu e rău să vă orientaţi puţin asupra temelor.
Dimensiunea religioasă a existenţei
Fişa studiului de caz
Titlul: De la Scriptură la scriitură în cultura română premodernă
Tema: Dimensiunea religioasă a existenţei
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1. ……………………………………
2. ……………………………………
3. ……………………………………
4. ……………………………………
5. ……………………………………
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 a X-a - 1 a XII-a 2011
Susţinere: ianuarie 2011
Bibliografie orientativă
1. Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, cap.Biserica; (capitolul cuprinde o trecere în revistă a mărturiilor-adesea foarte critice- ale unor călători străini în Ţările Române despre starea bisericii şi a credincioşilor – foarte zeloşi în ţinerea postului, dar neinstruiţi şi superstiţioşi-; capitolul vorbeşte şi despre religiozitatea populară şi evocă situaţia dramatică a convertirii la altă religie sau confesiune)
2. Johan Huizinga, Amurgul Evului Mediu,Bucureşti, Editura Meridiane, 1993, capitolele Tipuri de viaţă religioasă, Emoţia religioasă şi imaginaţia religioasă ( pentru raportul cu religia aleuropenilor din diferite medii sociale, din secolele XIV- XV)
3. Lucian Blaga, Spaţiul mioritic, în Opere, 9, ed. Dorli Blaga, Bucureşti, Editura Meridiane, 1985, capitolele: Spiritualităţi bipolare, Transcendentul care coboară, Perspectiva sofianică ( pentru relaţia dintre religiozitatea ortodoxă şi cultura populară românească )
4. Ovidiu Papadima, O viziune românească a lumii, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1995( pentru relaţia dintre religiozitatea ortodoxă şi cultura populară românească )
5. Iordan Chimet, Dreptul la memorie, vol.IV, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1993 ( o antologie a polemicilor interbelice în legătură cu religiozitatea românească)
6. Doru Radoslav, Sentimentul religios la români. O perspectivă istorică (sec. XVII-XX), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1997 ( un studiu de mentalităţi despre religiozitatea românească)
7. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, operă de înţelepciune, scrisă în sec. al XVI-lea (c. 1518-1521), în slavonă (limba curţii şi a bisericii în acea perioadă), care cuprinde meditaţii şi sfaturi religioase, etice şi practice, , legate de rolul domnitorului. Nu se ştie dacă aparţine cu adevărat domnitorului sau altcuiva care a scris-o pentru el ( s-a presupus că a fost vorba de un călugăr).
8. Psaltirea pre versuri tocmită, publicată în 1673, de Dosoftei, mitropolitul Moldovei; transpunere în versuri a Psaltirii , operă importantă păentru evoluţia poeziei româneşti
9. Didahiile (- Predicile ) lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, redactate şi rostite între anii 1708- 1716
10. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas,
11. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, I, Bucureşti, Editura Minerva, 1990
12. Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000
13. Miron Costin, Viaţa lumii
Studiu de caz- III
Formarea conştiinţei istorice
Titlul: Istorie, literatură, conştiinţă istorică
Tema: Formarea conştiinţei istorice
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1. ………………………………..
2. ………………………………...
3. …………………………………
4. ………………………………….
5. ………………………………….
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 a X-a - 5 a XII-a 2011
Susţinere: ianuarie 2011
Bibliografie orientativă
1. Cronicarii moldoveni. Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Antologie, introducere, comentarii, dosare critice, glosar şi bibliografie de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997
2. Miron Costin, De neamul moldovenilor (în orice ediţie la care aveţi acces)
3. Cronicarii munteni, Prefaţă de Al. Piru, antologie de Virgiliu Ene, text stabilit de Mihail Gregorian, Editura Tineretului, Lyceum, 1968 ( sau altă antologie a cronicarilor munteni pe care o găsiţi )
4. Pentru imaginea cronicarilor în istoria literară, citiţi capitolul Cronicile din Istoria critică a literaturii române, vol. I de Nicolae Manolescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1990; capitolele Cronicarii moldoveni şi Cronicarii munteni din Istoria literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
5. Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997 ( se vor urmări diferenţele de argumentare şi de interpretare ale fenomenului istoric )
6. Lucian Boia, România, ţară de frontieră a Europei(- capitolul O insulă latină), Bucureşti, Editura Humanitas, 2002
7. Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor ( în orice ediţie găsiţi)
Notă! Bibliografia va fi completată de voi cu alte titluri sau cu site-urile pe care le-aţi folosit în culegerea de informaţii. În redactarea listei bibliografice, veţi trece operele în ordine alfabetică după numele autorilor.
Direcţii de investigare
1. Care sunt ideile importante pe care cronicarii le afirmă în legătură cu originile, continuitatea şi limba română?
2. Ce forme capătă în letopiseţe “cultul întemeietor”? Referiţi-vă la “miturile începuturilor” ( Dragoş-Vodă sau Negru-Vodă) sau la “miturile dinastice” ( Basarabii).
3. Care este sensul pe care îl dau cronicarii istoriei şi scrisului lor?
4. Cum este perceput astăzi rolul cronicarilor munteni şi moldoveni în plan cultural?
5. În ce anume constă valoarea literară a letopiseţelor citite de voi?
6. Cum explicaţi actualitatea temei identitare sau obsesia identitară a românilor?
Studiu de caz –IV
Fişa
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Titlul: Literatura- calea spre o naţiune modernă
Tema: Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1. ……………………………….
2. ………………………………..
3. ………………………………..
4. ………………………………..
5. ………………………………..
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 a X-a 2011 - 10 I 2012
Susţinere : 11 I - 18 I 2012
Posibile direcţii de investigare
1. Ce înţeleg prin literatură primii paşoptişti?
2. Care sunt caracteristicile şi finalităţile poeziei, ale prozei şi ale teatrului în epoca studiată?
3. Cum se percepe pe sine poetul şi cum se înfăţişează celorlaţi în perioada paşoptistă?
4. Care sunt posibilităţile de a cultiva o anumită identitate culturală a literaturii române şi pe ce se sprijină acestea?
Documentarea- bibliografie orientativă ( pentru fiecare subtemă)
A. Literatura- un concept polivalent
1. Ion Heliade Rădulescu, Literatura-Politica, din Echilibru între antiteze, în Opere, vol.II, ediţie de Mitcea Anghelescu, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002, pag. 914- 934
2. Ion Heliade Rădulescu, Început de bibliotecă universală, în Opere, ed. cit., pag. 522-536
3. Gh. Asachi, Omul literat, Despre literatură, în Opere, vol.II , Bucureşti, Editura Minerva, 1981, pag. 543-545, 593-594
B. Poezia, proza, teatrul
1. Cezar Bolliac, Răspuns la articolul “Poezie” şi “Poezia”, în Scrieri, vol.II, ediţie de Andrei Rusu, Bucureşti, Editura Minerva, 1983, pag. 36-40, 57-71
2. Ion Heliade Rădulescu, Versificaţie, în Critica literară, ediţie de Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Minerva, 1979, pag. 193-235
3. Ion Heliade Rădulescu, Teatru naţional şi Cuvânt la examenul Şcolii Filarmonice, în Opere, vol. I, ed. citată, pag. 316-317, 333-338
4. Barbu Catargiu , Teatru naţional şi Teodor Codrescu, Teatrul naţional, în Gândirea românească în epoca paşoptistă, ediţie de Paul Cornea şi Mihai Zamfir, vol.I, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969, pag. 495-498, 518-519
C. Poetul
1. Ion Heliade Rădulescu, La moartea lui Cârlova ( orice ediţie)
2. Ion Heliade Rădulescu, Domnul Sarsailă, autorul
3. C.Negruzzi, Scrisoarea IV ( Un poet necunoscut)
4. Vasile Alecsandri, Un episod de la 1848 şi Mărgărita
5. Grigore Alexandrescu, Epistole
D.În căutarea identităţii culturale
1. Mihail Kogălniceanu, Tainele inimei.Scrieri alese, Bucureşti, Editura Minerva, 1979, ( Introducţie la “Dacia Literară” şi Programul revistei “Propăşirea”, Foaie ştiinţifică şi literară)
2. Vasile Alecsandri, Românii şi poezia lor, în Opere, vol. IV, Bucureşti, Editura Minerva, 1974
3. Alecu Russo, Poezia poporală, în Scrieri alese, Bucureşti, Editura Albatros, 1972
4. Cezar Bolliac, Poezia populară, în Scrieri, vol, II, Bucureşti, Editura Minerva, 1983
E. Perspectiva criticilor şi a istoricilor literari asupra epocii
1. George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
2. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, vol.I, Bucureşti, Editura Minerva, 1990
Notă! La finalizarea studiului de caz se va redacta lista cu bibliografia parcursă, notându-se lucrările consultate în ordinea alfabetică a numelor autorilor.
Studiu de caz- V
Fişa
Titlul: Criticismul junimist
Tema: Rolul lui Titu Maiorescu şi al societăţii literare “Junimea” în dezvoltarea literaturii române
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1.……………………………….
2………………………………..
3………………………………..
4………………………………..
5………………………………..
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 ianuarie 2011 - 20 martie 2012
Susţinere : martie 2012
Posibile direcţii de investigare
1.Care sunt etapele în evoluţia societăţii “Junimea”?
2.Care sunt obiectivele şi direcţiile de activitate ale “Junimii”?
3.În ce constă teoria “formelor fără fond” şi în ce context a fost formulată?
4.Cum au fost receptate în epocă şi după aceea ideile critice maioresciene?
5.Care au fost liniile “direcţiei noi” promovate de Maiorescu_
6.Cum foloseşte Maiorescu arta argumentării?
7.Cum se manifestă spiritul polemic în scrierile maioresciene?
Bibliografie orientativă
1.Citiţi următoarele studii ale lui Titu Maiorescu:
-Despre scrierea limbii române (1866)
-În contra direcţiei de azi în cultura română(1868)
-Direcţia nouă în poezia şi proza română(1872)
-Beţia de cuvinte.Studiu de patologie literară(1873)
-Comediile d-lui I.L.Caragiale (1885)
3. George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent
4.Iacob Negruzzi, Amintiri din “Junimea” (1923)
Notă! La acestea se aduagă recomandările bibliografice din manual.
Dimensiunea religioasă a existenţei
Fişa studiului de caz
Titlul: De la Scriptură la scriitură în cultura română premodernă
Tema: Dimensiunea religioasă a existenţei
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1. ……………………………………
2. ……………………………………
3. ……………………………………
4. ……………………………………
5. ……………………………………
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 a X-a - 1 a XII-a 2011
Susţinere: ianuarie 2011
Bibliografie orientativă
1. Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, cap.Biserica; (capitolul cuprinde o trecere în revistă a mărturiilor-adesea foarte critice- ale unor călători străini în Ţările Române despre starea bisericii şi a credincioşilor – foarte zeloşi în ţinerea postului, dar neinstruiţi şi superstiţioşi-; capitolul vorbeşte şi despre religiozitatea populară şi evocă situaţia dramatică a convertirii la altă religie sau confesiune)
2. Johan Huizinga, Amurgul Evului Mediu,Bucureşti, Editura Meridiane, 1993, capitolele Tipuri de viaţă religioasă, Emoţia religioasă şi imaginaţia religioasă ( pentru raportul cu religia aleuropenilor din diferite medii sociale, din secolele XIV- XV)
3. Lucian Blaga, Spaţiul mioritic, în Opere, 9, ed. Dorli Blaga, Bucureşti, Editura Meridiane, 1985, capitolele: Spiritualităţi bipolare, Transcendentul care coboară, Perspectiva sofianică ( pentru relaţia dintre religiozitatea ortodoxă şi cultura populară românească )
4. Ovidiu Papadima, O viziune românească a lumii, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1995( pentru relaţia dintre religiozitatea ortodoxă şi cultura populară românească )
5. Iordan Chimet, Dreptul la memorie, vol.IV, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1993 ( o antologie a polemicilor interbelice în legătură cu religiozitatea românească)
6. Doru Radoslav, Sentimentul religios la români. O perspectivă istorică (sec. XVII-XX), Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1997 ( un studiu de mentalităţi despre religiozitatea românească)
7. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, operă de înţelepciune, scrisă în sec. al XVI-lea (c. 1518-1521), în slavonă (limba curţii şi a bisericii în acea perioadă), care cuprinde meditaţii şi sfaturi religioase, etice şi practice, , legate de rolul domnitorului. Nu se ştie dacă aparţine cu adevărat domnitorului sau altcuiva care a scris-o pentru el ( s-a presupus că a fost vorba de un călugăr).
8. Psaltirea pre versuri tocmită, publicată în 1673, de Dosoftei, mitropolitul Moldovei; transpunere în versuri a Psaltirii , operă importantă păentru evoluţia poeziei româneşti
9. Didahiile (- Predicile ) lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, redactate şi rostite între anii 1708- 1716
10. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Editura Humanitas,
11. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, I, Bucureşti, Editura Minerva, 1990
12. Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000
13. Miron Costin, Viaţa lumii
Studiu de caz- III
Formarea conştiinţei istorice
Titlul: Istorie, literatură, conştiinţă istorică
Tema: Formarea conştiinţei istorice
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1. ………………………………..
2. ………………………………...
3. …………………………………
4. ………………………………….
5. ………………………………….
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 a X-a - 5 a XII-a 2011
Susţinere: ianuarie 2011
Bibliografie orientativă
1. Cronicarii moldoveni. Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Antologie, introducere, comentarii, dosare critice, glosar şi bibliografie de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997
2. Miron Costin, De neamul moldovenilor (în orice ediţie la care aveţi acces)
3. Cronicarii munteni, Prefaţă de Al. Piru, antologie de Virgiliu Ene, text stabilit de Mihail Gregorian, Editura Tineretului, Lyceum, 1968 ( sau altă antologie a cronicarilor munteni pe care o găsiţi )
4. Pentru imaginea cronicarilor în istoria literară, citiţi capitolul Cronicile din Istoria critică a literaturii române, vol. I de Nicolae Manolescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1990; capitolele Cronicarii moldoveni şi Cronicarii munteni din Istoria literaturii române de la origini până în prezent de George Călinescu, ed. a II-a, Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
5. Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997 ( se vor urmări diferenţele de argumentare şi de interpretare ale fenomenului istoric )
6. Lucian Boia, România, ţară de frontieră a Europei(- capitolul O insulă latină), Bucureşti, Editura Humanitas, 2002
7. Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor ( în orice ediţie găsiţi)
Notă! Bibliografia va fi completată de voi cu alte titluri sau cu site-urile pe care le-aţi folosit în culegerea de informaţii. În redactarea listei bibliografice, veţi trece operele în ordine alfabetică după numele autorilor.
Direcţii de investigare
1. Care sunt ideile importante pe care cronicarii le afirmă în legătură cu originile, continuitatea şi limba română?
2. Ce forme capătă în letopiseţe “cultul întemeietor”? Referiţi-vă la “miturile începuturilor” ( Dragoş-Vodă sau Negru-Vodă) sau la “miturile dinastice” ( Basarabii).
3. Care este sensul pe care îl dau cronicarii istoriei şi scrisului lor?
4. Cum este perceput astăzi rolul cronicarilor munteni şi moldoveni în plan cultural?
5. În ce anume constă valoarea literară a letopiseţelor citite de voi?
6. Cum explicaţi actualitatea temei identitare sau obsesia identitară a românilor?
Studiu de caz –IV
Fişa
Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Titlul: Literatura- calea spre o naţiune modernă
Tema: Rolul literaturii în perioada paşoptistă
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1. ……………………………….
2. ………………………………..
3. ………………………………..
4. ………………………………..
5. ………………………………..
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 a X-a 2011 - 10 I 2012
Susţinere : 11 I - 18 I 2012
Posibile direcţii de investigare
1. Ce înţeleg prin literatură primii paşoptişti?
2. Care sunt caracteristicile şi finalităţile poeziei, ale prozei şi ale teatrului în epoca studiată?
3. Cum se percepe pe sine poetul şi cum se înfăţişează celorlaţi în perioada paşoptistă?
4. Care sunt posibilităţile de a cultiva o anumită identitate culturală a literaturii române şi pe ce se sprijină acestea?
Documentarea- bibliografie orientativă ( pentru fiecare subtemă)
A. Literatura- un concept polivalent
1. Ion Heliade Rădulescu, Literatura-Politica, din Echilibru între antiteze, în Opere, vol.II, ediţie de Mitcea Anghelescu, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002, pag. 914- 934
2. Ion Heliade Rădulescu, Început de bibliotecă universală, în Opere, ed. cit., pag. 522-536
3. Gh. Asachi, Omul literat, Despre literatură, în Opere, vol.II , Bucureşti, Editura Minerva, 1981, pag. 543-545, 593-594
B. Poezia, proza, teatrul
1. Cezar Bolliac, Răspuns la articolul “Poezie” şi “Poezia”, în Scrieri, vol.II, ediţie de Andrei Rusu, Bucureşti, Editura Minerva, 1983, pag. 36-40, 57-71
2. Ion Heliade Rădulescu, Versificaţie, în Critica literară, ediţie de Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Minerva, 1979, pag. 193-235
3. Ion Heliade Rădulescu, Teatru naţional şi Cuvânt la examenul Şcolii Filarmonice, în Opere, vol. I, ed. citată, pag. 316-317, 333-338
4. Barbu Catargiu , Teatru naţional şi Teodor Codrescu, Teatrul naţional, în Gândirea românească în epoca paşoptistă, ediţie de Paul Cornea şi Mihai Zamfir, vol.I, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969, pag. 495-498, 518-519
C. Poetul
1. Ion Heliade Rădulescu, La moartea lui Cârlova ( orice ediţie)
2. Ion Heliade Rădulescu, Domnul Sarsailă, autorul
3. C.Negruzzi, Scrisoarea IV ( Un poet necunoscut)
4. Vasile Alecsandri, Un episod de la 1848 şi Mărgărita
5. Grigore Alexandrescu, Epistole
D.În căutarea identităţii culturale
1. Mihail Kogălniceanu, Tainele inimei.Scrieri alese, Bucureşti, Editura Minerva, 1979, ( Introducţie la “Dacia Literară” şi Programul revistei “Propăşirea”, Foaie ştiinţifică şi literară)
2. Vasile Alecsandri, Românii şi poezia lor, în Opere, vol. IV, Bucureşti, Editura Minerva, 1974
3. Alecu Russo, Poezia poporală, în Scrieri alese, Bucureşti, Editura Albatros, 1972
4. Cezar Bolliac, Poezia populară, în Scrieri, vol, II, Bucureşti, Editura Minerva, 1983
E. Perspectiva criticilor şi a istoricilor literari asupra epocii
1. George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
2. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, vol.I, Bucureşti, Editura Minerva, 1990
Notă! La finalizarea studiului de caz se va redacta lista cu bibliografia parcursă, notându-se lucrările consultate în ordinea alfabetică a numelor autorilor.
Studiu de caz- V
Fişa
Titlul: Criticismul junimist
Tema: Rolul lui Titu Maiorescu şi al societăţii literare “Junimea” în dezvoltarea literaturii române
Clasa a XI-a E
Componenţa grupei de elevi:
1.……………………………….
2………………………………..
3………………………………..
4………………………………..
5………………………………..
Calendarul cazului:
Pregătire: 15 ianuarie 2011 - 20 martie 2012
Susţinere : martie 2012
Posibile direcţii de investigare
1.Care sunt etapele în evoluţia societăţii “Junimea”?
2.Care sunt obiectivele şi direcţiile de activitate ale “Junimii”?
3.În ce constă teoria “formelor fără fond” şi în ce context a fost formulată?
4.Cum au fost receptate în epocă şi după aceea ideile critice maioresciene?
5.Care au fost liniile “direcţiei noi” promovate de Maiorescu_
6.Cum foloseşte Maiorescu arta argumentării?
7.Cum se manifestă spiritul polemic în scrierile maioresciene?
Bibliografie orientativă
1.Citiţi următoarele studii ale lui Titu Maiorescu:
-Despre scrierea limbii române (1866)
-În contra direcţiei de azi în cultura română(1868)
-Direcţia nouă în poezia şi proza română(1872)
-Beţia de cuvinte.Studiu de patologie literară(1873)
-Comediile d-lui I.L.Caragiale (1885)
3. George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent
4.Iacob Negruzzi, Amintiri din “Junimea” (1923)
Notă! La acestea se aduagă recomandările bibliografice din manual.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)