Care e pluralul substantivului ,,vină”?

11 iulie, ora 21,06. La o emisiune tv, vorbitorul se poticneşte încercând să pronunţe pluralul substantivului ,,vină”: ,,ne cuprind tot felul de vine....ăăă...vini... – îndreptându-se spre colegii de platou- cum se spune la plural?” Răspunsul salvator nu întârzie: ,,vinovăţii” ! E o soluţie de a ieşi din impas atunci când suntem prinşi între intenţia de comunicare, găsirea cuvântului celui mai potrivit pentru a da expresie gândului şi dorinţa de a ne exprima corect, de a evita greşeala. Oare cine nu s-a aflat într-o astfel de situaţie? Cei perfecţi? Cei care nu-şi pun probleme legate de corectitudine? Dar, noi, noi, cei obişnuiţi, situaţi mereu între corectitudine şi greşeală, în continua luptă de a şti mai mult, suntem supuşi erorii oricând.
Mi se pare o soluţie acceptabilă de a ieşi din blocajul comunicaţional fie revenirea asupra formei eronate dacă ne-am amintit-o pe cea corectă, fie oprirea discursului şi interogarea asistenţei ( dacă e un cadru care permite această atitudine), cu un ton autoironic, apoi revenirea firească la ideea pe care o exprimam.
În fond nimeni nu e dicţionar ambulant, nici nu poate învăţa DOOM-ul pe de rost. Pasul următor e ca, odată ajunşi acasă, la birou, să deschidem DOOM-ul şi să ne documentăm. Un dicţionar e util dacă e folosit cât mai frecvent.

Revenind la întrebarea din titlu, forma de plural a substantivului ,, vină” este ,,vini”, iar cea de genitiv-dativ articulat este ,,vinii”.

Vină, s.f., g.-d. art. vinii, pl. vini ( DOOM2, pag. 845)

Astfel, vom putea spune fără să greşim:

Nu mai putea dormi. Îl măcinau vini imaginar construite.

Trebuie să recunosc faptul că e destul de greu de construit un enunţ cu acest plural, dovadă că în vorbirea curentă e folosită forma de singular, iar pluralul e redat prin sinonime contextuale aşa cum i s-a recomandat şi vorbitorului de la a cărui ezitare am pornit.



VÍNĂ, vini, s.f. Faptă care constituie o abatere de la ceea este (considerat) drept sau bun; greșeală, vinovăție; păcat; culpă. ♢ Loc. adj. De vină = vinovat, responsabil. Fără vină = nevinovat; (rar, despre lucruri, manifestări) ireproșabil, perfect. ♢ Loc. conj. Din vina... = în urma greșelii înfăptuite de...; din cauza, din pricina... ♢ Expr. (Pop.) Bată-l vina! exprimă o mustrare cu o nuanță de simpatie. A da (sau a arunca, a pune) vina pe cineva (sau pe ceva) sau asupra cuiva ori (reg.) a băga (cuiva) vină = a învinovăți, a învinui (pe cineva sau ceva). A face cuiva o vină din (sau pentru) ceva = a considera drept greșeală o faptă a cuiva. A cădea în vină = a se face vinovat de ceva. ♦ Spec. Faptă pedepsită de lege; infracțiune; delict; crimă. – Din sl. vina.
( Sursa: http://www.webdex.ro/online/dictionarul_explicativ_al_limbii_romane_dex98/vin%C4%83 )