joi, 13 ianuarie 2011

Angelologie

Stefania ma intreaba intr-un mail:
Am de tradus un text despre angelologie si nu stiu sigur daca cei care lucreaza in acest domeniu se numesc angelologi. Nu reusesc sa gasesc in Dex-ul on-line aceasta varianta, ceea ce ma face sa cred ca este una gresita, asa ca va rog sa imi spuneti cum este corect.

Buna, Stefania!

,,Angelologie" e forma corecta in DOOM, cu sensul din DEXI de ,,ramura a dogmaticii care trateaza despre ingeri".
Termenul ,,angelolog" nu exista nici in DOOM , nici in DEXI. Prin deductie ar fi corect, daca avem in vedere similitudinea cu ,, geologie"- ,,geolog" etc. si sensul elementelor savante ,,angelo-"= inger si ,,-log" =specialist. Nefiind prezent in DOOM, am putea sa-l evitam.
In schimb exista ,,angelolatru"=persoana care practica ,,angelolatria" si ,,angelolatrie"=adorarea ingerilor ( din ,,angelo-"=inger si ,,-latrie"=cult, venerare).
Nu stiu care e sensul contextual, tu trebuie sa gasesti echivalentul, oricum la noi nu cred ca exista persoane care se ocupa numai cu studiul ingerilor, asa ca neincluderea in DOOM a termenului ,,angelolog" poate fi determinata de acest aspect. Cred ca la noi teologii sunt cei care abordeaza domeniul, desi acum imi amintesc de eseul lui Andrei Plesu ,,Despre ingeri". Dar el e filosof. Dar...nu: ramura a dogmaticii, deci e zona teologiei! Intre teologi, exista probabil specializari si atunci poti spune ,,angelolog."

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Mario Vargas Llosa, ,,Adevărul minciunilor", ,,Scrisori către un tânăr romanicer"

Adevărul minciunilor
Mario Vargas Llosa ( n.1936, Peru)
Fişă cu citate  
•“Trăim atâtea vieţi câte cărţi citim.”  
•“Ficţiunea este un înlocuitor temporar al vieţii. Revenirea la realitate ne sărăceşte întotdeauna în chip brutal: înţelegem atunci că suntem MAI PUŢIN decât ceea ce visăm să fim.” “Ficţiunea permite trăirea unor vieţi care nu ne aparţin.”  
•“În toate ficţiunile arde flacăra unui protest.”  
•“Orice roman bun spune adevărul şi orice roman prost minte. Fiindcă a spune adevărul într-un roman înseamnă să-l faci pe cititor să trăiască o iluzie, iar a minţi înseamnă să nu-ţi izbutească această şmecherie.”  
“Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viaţă a fost să învăţ să citesc.”
“Fantezia cu care suntem dotaţi este un dar demonic:ea deschide continuu o prăpastie între ceea ce suntem şi ceea ce am vrea să fim, între ceea ce avem şi ceea ce ne dorim.”  
 
       ,,Graţie ficţiunii, suntem mai bogaţi sufleteşte şi suntem diferiţi, fără a înceta să fim aceiaşi. Ne dizolvăm în ea şi ne multiplicăm prin ea, trăind mai multe vieţidecât cele pe care le avem şi pe care le-am putea trăi dacă am rămâne izolaţi în veridic, prizonieri ai istoriei."  
,,Minciunile din romane nu sunt nicicând gratuite: ele luptă împotriva neajunsurilor vieţii. Doar literatura dispune de tehnica şi forţa de a disloca acest delicat elixir al vieţii: adevărul ascuns în minciunile omeneşti."  
,,Ceea ce suntem ca indivizi, ceea ce am vrea să fim fără a putea în realitate, fiind astfel obligaţi să inventăm şi să ne imaginăm- istoria noastră secretă- numai literatura ştie să povestească.”  
          ,,Există adevăruri atât de intolerabile în viaţă, încât minciuna se justifică."  
 
          ,,NUMAI FICŢIUNILE RATATE REPRODUC REALITATEA. CELE REUŞITE O ANIHILEAZĂ, TRANSFIGURÂND-O."  
•PRIN SCRIITOR, VIAŢA LA NIVEL DE INSTINCT DEVINE VIAŢA LA NIVEL DE IDEE.  
•LITERATURA ESTE SINGURUL VAGABONDAJ SPIRITUAL LEGITIM.

scrisori_catre_un_tinar_romancier.jpg
Scrisori către un tânăr romancier  
Mario Vargas Llosa  
1.Cei care devin scriitori au o predispoziţie spre a fantaza şi manifestă o răzvrătire faţă de lumea reală, faţă de viaţa de zi cu zi din care rezultă dorinţade a o înlocui cu una imaginată de ei.  
2. Din revolta în faţa realităţii se naşte “viaţa descrisă în ficţiuni” care ,, nu este niciodată cea trăită realmente de cei care le-au inventat, le-au scris,le-au citit şi le-au lăudat, ci una fictivă, pe care au trebuit s-o creeze artificial fiindcă n-o puteau trăi în realitate, drept care s-au resemnat s-o trăiascădoar la modul indirect şi subiectiv în care se trăieşte această altă viaţă: a viselor şi a ficţiunilor.Altfel spus, ficţiunea este o minciună care tăinuieşte un adevăr; ea e viaţa care n-a fost, cea pe care bărbaţii şi femeile unei epoci date au vrut şi n-au putut s-o aibă, aşa că au fost nevoiţi s-o inventeze. Ea nu este zugrăvirea făţişă a Istoriei, ci mai degrabă  
partea goală de dinăuntru, reversul măştii, ne-întâmplarea care tocmai de aceea a trebuit să fie creată de imaginaţie şi de cuvinte, ca să aline ambiţiile pe care viaţa adevărată nu era în stare să le satisfacă, să umple golurile descoperite de acei bărbaţi şi acele femei în jurul lor şi pe care ei se străduiau să le populeze cu nălucirile scornite de mintea lor.  
3. Mulţi scriitori nu sunt conştienţi de această răzvrătire a lor, pe de altă parte, aceasta nu poate aduce prejudicii vieţii reale, căci ,,e doar un joc, nu-i aşa? Iar jocurile nu sunt periculoase atâta timp cât n-au pretenţia de a-şi depăşi spaţiul propriu năvălind în viaţa reală. Ei bine, dacă totuşi cineva- să zicem don Quijote sau doamna Bovary- se încăpăţânează să confunde ficţiunea cu viaţa şi încearcă să-şi croiască o viaţă conform ficţiunilor, atunci rezultatul e de obicei dramatic. Cine va proceda astfel va plăti crunt cu decepţii teribile.”  
4. ,, Joculde-a literatura nu e unul inofensiv. Rod al unei intime insatisfacţii faţă de viaţa aşa cum este, ficţiunea e la rândul ei prilej de nemulţumire, de frustrare. Iar asta se întâmplă fiindcă cel ce, prin lectură, trăieşte o mare ficţiune- precum cele două menţionate, a lui Cervantes şi a lui Flaubert- revine la viaţa reală cu o sensibilitate mult mai ascuţită faţă de limitările şi imperfecţiunile ei, aflând din acele măreţe fantezii că lumea reală, viaţa trăită sunt infinit mai mediocre decât cele inventate de romancieri.  
5. ,, Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul e sursa oricărei ficţiuni. Asta nu înseamnă, desigur, că un roman ar fi întotdeauna o biografie disimulată a autorului său; ci că, în orice ficţiune, chiar şi în cele iscate de imaginţia cea mai debordantă, este posibil să găseşti un punct de plecare, un nucleu intim, legat visceral de o sumă de trăiri ale celui care a pus-o pe hârtie.(...) Invenţia chimic pură nu-şi are locul în domeniul literar. Aşadar, toate ficţiunile sunt arhitecturi înălţate de fantezie şi de măiestrie pe baza unor anumite fapte, persoane, împrejurări care s-au întipărit cândva în memoria scriitorului şi i-au declanşat fantezia creatoare, care, cu punctul de pornire în acel nucleu, a construit o lume întreagă, atât de bogată şi de multiplă, încât uneori rezultă aproape imposibil(...) să mai recunoşti în ea acel material autobiografic ce i-a fost temelia şi care este, sub un anumit aspect, legătura secretă dintre orice ficţiune şi aversul ei situat la antipozi: realitatea reală.” 

Andre Rieu

Muzică: Andre Rieu ( n. 1 octombrie 1949, Maastricht, Olanda)

Table of contents
No headers
Vă propun spre  documentare, căutare, ascultare un nume de care ( din păcate!!!!!!!!) am auzit doar azi, 11 octombrie 2009: ANDRE RIEU, un mare violonist contemporan, dirijor şi organizator de concerte. Voi aţi ascultat ( vizionat) vreunul dintre concertele sale? Memorabile se pare că sunt cele organizate la Maastricht ( oraşul natal al muzicianului) , la New York sau în Australia. Am ascultat azi câteva secvenţe de muzică ce mi s-a părut divină şi, cum am ajuns acasă, am căutat pe net. Îmi doresc nespus să obţin un dvd ( măcar) cu unul dintre concerte. Am găsit doar videoclipuri pe YouTube, pentru că nu reuşesc să descarc concertele de pe Torrente. V-aş fi recunoscătoare dacă m-aţi ajuta un pic.
NOTĂ! REPRODUCEREA MATERIALELOR DIN ACEASTĂ PAGINĂ ARE SCOP EDUCATIV, NU ARE ATRIBUTE COMERCIALE!
Selecţiuni din spectacolul de la Toronto 
http://www.youtube.com/watch?v=ZKEOR...ayer_embedded#
Andre Rieu şi Andrea Bocelli -urmaţi linkul.
http://www.youtube.com/watch?v=8n8_nnnSYEY
Andre Rieu- Marina
http://www.youtube.com/watch?v=IkfcO643yF4
Concertul pentru trompetă:
http://www.youtube.com/watch?v=H4l3R...eature=related
Don`t cry for me, Argentina - interpreta e o olandeză de 34 de ani, Suzan Erens; vreau părerea voastră: mie mi se pare că Madona ar trebui să-şi ia o pauză!
http://www.youtube.com/watch?v=X4oPW...eature=related

AndreRieu.jpeg
Scena pt concert Toronto.jpg

luni, 15 noiembrie 2010

,,Îl avem în direct pe telefon pe domnul..."

       E clar! Nu ma mai pot opri! Sursă de inspiraţie cât cuprinde: dacă deschizi televizorul, imposibil în 10 minute să n-auzi o perlă, dacă citeşti un ziar asemenea, dacă-i asculţi pe cei din jurul tău aceeaşi continuă stâlcire a limbii române! Parcă am fi o ţară de neşcolarizaţi ca să nu spun mai mult. Cel mai grav e că nu ştiu sau nu mai ştiu unde e normalitatea.
      În sfârşit, expresia şugubeaţă din titlu circulă de multă vreme prin gurile înfierbântate şi înfometate de rating ale realizatorilor de emisiuni în direct sau... live ( ca să ne englezim precum odinioară se franţuzea Chiriţa lui Alecsandri!) E suficient să ţi-l imaginezi pe intervievatul -  mai mult sau mai puţin celebru, mai mult sau mai puţin simpatizat - călare pe telefon şi relatând cine ştie ce opinie măreaţă!
      ,,Îl avem în direct pe telefon pe domnul..."poate fi foarte simplu  înlocuită  cu ,,Îl avem în legătură telefonică directă pe domnul"  sau ,, Îl avem în direct prin telefon pe domnul" .

,,Vă rugăm să acordaţi accepţiunea participării elevilor la..."

            Spre finalul textului la care făceam trimitere în postarea anterioară... surpriză:  ,,Vă rugăm să  acordaţi accepţiunea  participării elevilor X şi Y  la campionatul de fotbal în ediţia 2010- 2011"! ( era vorba de altă acţiune..., dar evit  din motivele deja arătate. Ce să mai înţelegi?  Cum să dea altcineva sensul participării tale la o acţiune?
            Nota bene! Forma corectă este accepţie conform DOOM2, iar semnificaţia termenului este      ,, sens al unui cuvânt"! Prin urmare, solicitantul trebuia să folosească  termenul ,,accept" (acord).
           Corect: ,, Vă rugăm să le daţi elevilor X şi Y acordul de a participa la campionatul de fotbal, ediţia 2010- 2011."
          

,,Vă aduc la cunoştinţă sau ...la cunoştiinţă?"

      Autentic: primesc spre aprobare o adresă din partea unei instituţii culturale de prestigiu din oraşul de la poalele Capelei. Trec sub tăcere numele instituţiei, căci nu e cazul să îi facem ,,reclamă negativă" din cauza unei secretare...neatente (?)...
     Prima frază conţinea expresia ,, Vă aduc la cunoştiinţă...". Corect: ..Vă aduc la cunoştinţă..."
     Argumentare: substantivul ,,cunoştinţă" este derivat cu sufixul ,,-inţă" de la cuvântul de bază, verbul ,,a cunoaşte". Având în vedere că rădăcina cuvântului este ,,cunoşt-", iar sufixul ,,-inţă", cuvântul derivat conţine un singur ,,i".
     Cauza greşelii ( foarte frecvente, de altfel): în mintea noastră se realizează asocierea cu substantivul ,,conştiinţă", neologism din francezul ,, conscience", echivalat în română prin ,,conştiinţă" în relaţie cu verbul ,,a şti". Termenul e analizabil în prefixul ,,con-", rădăcina ,,şti" şi sufixul ,,-inţă", conform Dex, 1998, pagina 217. O altă cauză a erorii de scriere ar putea fi confuzia pe care unii vorbitori o fac între sensurile celor două cuvinte. Adesea auzim spunându-se ,, X şi-a pierdut conştiinţa", când el, de fapt, îşi pierduse...cunoştinţa!
DEX, 1998: ,,conştiinţă"- 1. (filosofie) Sentiment , intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă;p.ext. cunoaştere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existenţă şi despre  lucrurile din jurul său. etc.
Aici găsim sensurile cuvântului ,,conştiinţă" şi expresiile în care e folosit corect:

http://dexonline.ro/definitie/con%C8%99tiin%C8%9B%C4%83

Aici găsim sensurile cuvântului ,,cunoştinţă" şi expresiile în care poate apărea:
http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=CUNO%C8%98TIN%C8%9A (sursa pentru explicaţia de mai jos)
    %C4%82CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s.f. 1. Cunoaștere (2). ** Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ** (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ** (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ** Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. - Cunoaște + suf. -ință (cu sensul 3 după fr. connaissance).
Sursa : DEX '98

Foarte interesant acest DEX vizual:
http://www.archeus.ro/lingvistica/DexVizual?query=CUNO%C8%98TIN%C8%9A%C4%82

joi, 11 noiembrie 2010

Cine scumpeşte preţurile? se întreabă o realizatoare Tv.

           Prinsă în vârtejul acuzaţiilor către putere, doamna în cauză repetă întrebarea adresată succesiv mai multor invitaţi. Adaugă, totuşi, în grabă, precizarea: ,,de fapt, cine a crescut preţurile?"
          Verbul ,,a scumpi" înseamnă ,, a creşte preţul unui produs". Prin urmare, vom spune corect: ,,Cine a mărit preţurile?"  sau  ,,Cine a scumpit produsele?", evitând astfel pleonasmul.
          Pe baza relaţiei de antonimie, se deduce că şi antonimul ,,a ieftini" va apărea în aceleaşi contexte, deci...,,Produsele se ieftinesc.", iar ,,Preţurile se micşorează."