Slogane/sloganuri?

  Substantivul ,,slogan” are două forme de plural acceptate de normele actuale.

SLOGÁN, sloganuri, s. n. Formulă pregnantă, concludentă care exprimă, în chip lapidar, țelurile politice, economice ale unor grupuri, organizații etc. sau o problemă de actualitate. [Pl. și: slogane] – Din fr., engl. slogan.
Sursa: DEX '09 (2009) 


!slogán s. n., pl. slogánuri / slogáne
Sursa: DOOM 2 (2005) | 

Prin urmare:
Și-au ales mai multe slogane/ sloganuri prin care vor să atragă alegătorii. 

Cum e corect: dandysm/ dandism?

 Cum e corect: dandysm/ dandism?

DANDÍSM s. n. Comportare de dandy, ținută de dandy. [Pr.: dendism] – Din fr. dandysme.
Sursa: DEX '09 (2009) |

dandísm [pron. dendísm] s. n.
Sursa: DOOM 2 (2005) 

DÁNDY, dandy, s. m. Tânăr elegant, îmbrăcat după ultima modă; om de o eleganță exagerată și ușor ridicolă. [Scris și: dandi. – Pr.: déndi] – Din engl. dandy.
Sursa: DEX '09 (2009) 

!dandy (angl.) [pron. déndi] s. m., art. dandy-ul; pl. dandy, art. dandy-i
Sursa: DOOM 2 (2005)

      Trebuie știut că în DEX găsim sensurile cuvintelor, originea lor, dar și variantele care nu sunt întotdeauna toate corecte. Așa că, pentru a stabili forma corectă, trebuie să apelăm la DOOM2, singura lucrare normativă în vigoare care stabilește ce forme sunt corecte. Astfel, observăm că pentru ,,dandism” aceasta e singura grafie acceptată, fiind considerat un neologism parțial adaptat ( pronunția e ca în limba engleză) .  În schimb, termenul ,,dandy” e un anglicism, neadaptat  nici din punct de vedere fonetic, nici grafic. În plus, în neologismele al căror final e ,,y”, desinențele și articolele se adaugă folosind cratima: art. dandy-ul.

art. dandy-i.

Decadentism și dandysm, vicii și prejudecăți victoriene (…) ( GREȘIT)

Decadentism și dandism, vicii și prejudecăți victoriene (…) ( CORECT)

Pentru conformitate: http://lauracaltea.ro/articlesite/un-mariaj-artistic-despre-constance-de-franny-moyle

 Sursa explicației:

http://dexonline.ro/definitie/dandy

http://dexonline.ro/definitie/dandism

De ce nu trebuie să scriem virgulă înainte de ,,etc.”?

Cum e corect?

      Am citit toate scrierile acestui autor: poezii, romane, piese de teatru, memorialistică, etc.

     Am citit toate scrierile acestui autor: poezii, romane, piese de teatru, memorialistică etc. 

  ,,Etc.” este abrevierea locuțiunii latinești ,,et caetera”, a cărei definiție este:

ET CÉTERA loc. adv. (Arată că enumerarea ar putea fi continuată) Și alții, și altele, și ceilalți, și așa mai departe. [Scris și: et caetera. – Abr.: etc. – Var.: ețétera adv.] – Din lat. et caetera.
Sursa: DEX '09 (2009) 

      Dacă locuțiunea se traduce prin ,,și alții/ și altele/ și ceilalți”, atunci punctuația ei se realizează în conformitate cu punctuația conjuncției coordonatoare copulative ,,și”, așa după cum reiese și din următorul paragraf din ,,Gramatica limbii române, II, Enunțul, Editura Academiei Române, București, 2005:

,,Astfel, virgula delimitează, de obicei, unitățile sintactice coordonate în propoziție și în frază, exceptând structurile în care conectorii și (copulativ), sau (disjunctiv ) nu sunt repetați: Sosesc și Ion, și Maria.( dar Sosesc Ion și Maria ). (…)” (op.cit., pag. 952)

  Revenind la problema din titlu, este evident că ,,etc.” nu acceptă niciodată  virgula, pentru că nu poate apărea decât ca o substituire a unei părți dintr-o enumerație. Din păcate, sunt mulți aceia ( adesea profesori de limba și literatura română!!!) care, în virtutea inerției, scriu virgulă acolo unde blancul este suficient. 

      Am citit toate scrierile acestui autor: poezii, romane, piese de teatru, memorialistică, etc. ( GREȘIT)

     Am citit toate scrierile acestui autor: poezii, romane, piese de teatru, memorialistică etc. ( CORECT )

      În ceea ce privește scrierea corectă a structurii, DOOM2 înregistrează variantele următoare:

!et cétera / et caetera (lat.) [pron. etcétera] (cae-) loc.; abr. etc.
Sursa: DOOM 2 (2005) |

    Forma ,,etcetera”, care apare încă în multe texte, era prezentă în DOOM1 ( pag. 211 ): ,,etcetera adv., abr. etc.”. Observăm că, în accepția DOOM1, ,,etcetera” era adverb, ceea ce justifica scrierea într-un cuvânt. Structura ,,et cetera” din DOOM2 e locuțiune, fapt ce justifică scrierea în două cuvinte.  

   N.B. Semnul exclamării înaintea unui termen indică în DOOM2 o modificare față de DOOM1.  

Bibliografie:

http://dexonline.ro/definitie/etcetera

Gramatica limbii române, II, Enunțul, Editura Academiei Române, București, 2005

DICȚIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC și MORFOLOGIC al LIMBII ROMÂNE,  Editura Univers Enciclopedic, București, 2005, ( DOOM 2 )

Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1989  ( DOOM1 )

Mihai Eminescu ,, Epigonii” - portretul lui Vasile Alecsandri realizat de acela care a știut să aprecieze rolul înaintașului său în lumea poeziei românești

,,Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri,
Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,
Acum secolii străbate, o minune luminoasă,
Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,
Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,
Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,
El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,
O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,
Şi iubind-o fără margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina tristă a voinicului de munte,
Visul apelor adânce şi a stâncelor cărunte,
Visul selbelor bătrâne de pe umerii de deal,
El deşteaptă-n sânul nostru dorul ţării cei străbune,
El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal.” ( Mihai Eminescu, ,,Epigonii” )

Vasile Alecsandri, ,,Unor critici” - poezie răspuns adresată celor care îl comparau cu mai tânărul Eminescu

                         Voi, ce cătaţi defecte în scrierile mele
                        Şi intonaţi fanfare când constataţi în ele
                        Greşeli, imagini slabe, cuvinte ce vă par
                        Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar,
                        Voi, care vă daţi truda de-a şterge de pe lume
                        Tot lucrul de o viaţă întreagă ş-al meu nume,
                        De ce atâta râvnă ş-atâtea opintiri
                        Ca să aflaţi în mine a voastre însuşiri?

                        Poetul care cântă natura-n înflorire,
                        Simţirea omenească, a Patriei mărire,
                        Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit
                        Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit?
                        Şi oare se cuvine, şi oare-i cu dreptate
                        De a schimba în crime a sale mici păcate?
                        O! critici buni de faşă, poeţi în şapte luni,
                        Vulturul nu se mişcă de-un ţipăt de lăstuni.

                        Oricare păsărică îşi are ciripirea,
                        Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea,
                        Nălţând un imn la ceruri prin alte imnuri mii
                        Ş-adăugând o notă l-a lumii armonii.
                        Am scris eu multe versuri şi poate chiar prea multe,
                        Dar n-am cerut la nimeni cu drag să le asculte,
                        Nici mi-a trecut prin minte trufaş ca să păşesc
                        În fruntea tuturora ce-ntruna versuiesc.

                        E unul care cântă mai dulce decât mine?
                        Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine.
                        Apuce înainte ş-ajungă cât de sus.
                        La răsăritu-i falnic se-nchină al meu apus.
                        Iar voi, care asupră-mi săgeţi tocite trageţi,
                        Cântaţi, dacă se poate, fiţi buni şi nu mai rageţi!

Tolstoi, ,,Învierea”- o secvență din monologul interior al lui Nehliudov

        Ajuns în trenul personal care-l ducea spre Siberia în urmărirea deținutei Maslova deportate în urma unui proces injust, Nehliudov ( alter egoul lui Tolstoi), cugetă  la moartea a doi deținuți pe drumul de la închisoare către gară. Nu înțelege cum e posibil ca oamenii să dispună de semenii lor ca de niște obiecte, să le provoace suferința sau chiar moartea și să nu plătească pentru asta în fața ,,legii penale” a cărei justețe o pune sub semnul întrebării. Ajunge la concluzia că, deși legea nu-i pedepsește, se vor pedepsi singuri. Își pune problema moralității propriei atitudini față de semeni.

    ,,Dacă s-ar da această problemă psihologică: ce-ar fi de făcut pentru ca oamenii din vremea noastră, creștini, umanitari sau numai buni, să săvârșească cele mai înspăimântătoare fărădelegi, fără să se simtă vinovați,   n-ar fi cu putință decât o singură dezlegare: să se stabilească ceea ce este tocmai acum în ființă: oamenii aceștia să fie guvernatori,  directori, ofițeri, polițiști, adică să aibă mai întâi încredințarea că există ceea ce se numește slujbă la stat, în care ai dreptul să te porți cu oamenii ca și cu niște lucruri, fără legături omenești și frățești; în al doilea rând, oamenii care sunt în aceste slujbe la stat să fie astfel încadrați, încât răspunderea și urmările faptelor lor față de oameni, să nu cadă pe un singur slujbaș. În afara acestor condiții, n-ar fi cu putință în vremea noastră să se făptuiască lucruri atât de înspăimântătoare ca acelea pe care le-am văzut astăzi. Tot răul vine de acolo că oamenii cred că sunt împrejurări în care se pot purta unii față de alții fără dragoste.  Dar asemenea împrejurări nu există. Numai față de lucruri te poți purta fără dragoste, dar față de oameni nu poți să te porți fără iubire, tot așa cum nu poți să te ocupi fără grijă față de albine. Dacă nu ești cu băgare de seamă cu ele, le dăunezi și lor, și ție, pentru că așa e firea albinelor. Același lucru e și cu oamenii, și nici nu poate fi altfel, pentru că iubirea reciprocă dintre oameni e o lege care stă la temelia vieții omenești. E adevărat că omul nu se poate constrânge să iubească, așa cum se poate constrânge să muncească, dar de aici nu urmează că el nu se poate purta cu oamenii fără dragoste, mai ales când are nevoie de ei. Dacă nu iubești oamenii, stai liniștit, vezi-ți de tine, de lucruri, de orice vrei tu, numai de oameni nu. După cum nu poți mânca cu folos, fără să-ți faci rău, decât atunci când ți-e foame, tot așa nu te poți purta față de oameni cu folos și fără să le faci rău, decât numai dacă-i iubești. Mai îngăduie-ți să te porți cu ei fără dragoste, așa cum te-ai purtat ieri cu cumnatul tău, și nu vei mai cunoaște nicio margine în cruzimea și sălbăticia ta față de oameni, așa cum am văzut eu astăzi. Atunci și suferința ta nu va mai avea nici ea margini, lucru pe care îl știu din toată viața mea. Da, da așa este!”

( Tolstoi, ,,Învierea”, București, Litera , 2014 – scris între 1889 și 1899)

PROMOVABILITATE

Un cuvânt ,,sezonier”: PROMOVABILITATE


PROMOVABILITÁTE s. f. însușirea a tot ceea ce poate fi promovat. — Din engl. promovability.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PROMOVABILITÁTE s. f. însușirea de a fi promovabil. (< promovabil + -itate) Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink promovábil, -ă adj. care poate fi, care are calitatea de a fi promovat. (< fr. promouvable) Sursa: MDN (2000) | Adăugată de dianaculic | Semnalează o greșeală | Permalink ( Sursa: http://dexonline.ro/definitie/promovabilitate ) Explicație preliminară: sufixul neologic ,,-bil” are sensul ,,care poate”, prin urmare, toate cuvintele care îl conțin exprimă ideea posibilității realizării a ceva. Așa cum se vede din explicațiile dicționarelor, termenul ,,promovabilitate” face parte din această categorie. Au fost destui aceia care în anii precedenți i-au atenționat pe jurnaliști și pe alți comentatori de ocazie că nu poți vorbi de ,,procente de promovabilitate” referindu-te la rezultatele unui examen care stabilesc cert câți elevi au promovat un examen. În această situație, cuvântul potrivit este ,,promovare” așa cum apare în comunicatele de presă ale MEN : ,, Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat luni, 7 iulie, rezultatele înregistrate în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2014. Astfel, în această sesiune au promovat 59,25% dintre absolvenţii de clasa a XII-a. Rezultatul este superior cu 4 procente celui consemnat în aceeaşi perioadă a anului 2013 (54,4%). Procentul de promovare pentru promoţia curentă este de 67,61%, cu 4,5% mai mare faţă de anul 2013 - 63,1%. În rândul celor promovaţi, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 - 8.99: 25.423. La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 104 medii de 10.”

Prin urmare, dacă sursa autorizată folosește corect sintagma ,,rata de promovare”, atunci de ce presa se străduiește să stâlcească limba română?
Iată doar două titluri cu litere de-o șchioapă de pe MEDIAFAX:

REZULTATE BACALAUREAT 2014 CLUJ: Promovabilitate de 73,91%. Trei licee cu promovabilitate de sută la sută

REZULTATE BACALAUREAT 2014, pe edu.ro: Promovabilitate mai mare faţă de 2013. REZULTATE BAC pe judeţe. Candidaţii află ASTĂZI notele

Pentru conformitate:
http://www.mediafax.ro/social/rezultate-bacalaureat-2014-pe-edu-ro-promovabilitate-mai-mare-fata-de-2013-rezultate-bac-pe-judete-candidatii-afla-astazi-notele-12726191

PS : Nu e singura sursă... din păcate!!! Ca să nu mai vorbim de dificultatea de pronunție a cuvântului în discuție...