,,Călătorie spre locul inimii”- Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu, ,,Poezii alese”, Editura Vremea, București, 1996


Vasile Voiculescu - În Grădina Ghetsemani


Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mână nendurată, ținând grozava cupă,
Se coboara-mbiindu-l si i-o ducea la gură...
Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață...
Dar fălcile-ncleștându-și, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!

Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau ca vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.

Grădina Ghetsimani (din ebr. gat-smanim = presă de stors ulei; sin. Gethsemane, Getsimani, Ghetsemani) este o mică grădină din Ierusalim






Călătorie spre locul inimii

…Locul inimii noastre? Cine-l știe? Câți îl cer?
Vârtejul cugetelor noastre sălășluiește-n Cer
Și-n el lumina lină a Celui făr` de moarte.

Aspre prăpăstii se sparg în orice ins,
Pe munții sufletului ninși de blesteme
Arde floarea minunilor- Rugul Aprins
Ce-n scrum preface spațiu și vreme.

Doamne, spre locul: inimii noastre? Inimii tale `ndreptează
Pașii rugăciunii obosite de cale,
Acolo unde deodată mintea se deșteaptă trează,
În amiaza Eternității Tale.
( 1955, decembrie 24, noaptea, București)


Alfa- omega

Nimic nu mă-nspăimântă, că mor sau că viez...
Ești început a toate și tuturor sfârșitul:
De când m-am rupt de Tine și nu mai încetez
Cumplita mea cădere ce umple infinitul,
M-apropii tot de Tine pe cât mă depărtez.

(1947, București)

O eleva "de moda veche", cum nu credeam sa mai existe pe bancile scolilor din Romania!
Gina Camelia Roman,
ELEVĂ ÎN CLASA A X-a :
Locul I la concursul de eseuri !
PILDUITOR !!!
ROMÂNIA MEA: „ŢARA CONTROVERSELOR!”
LOCUL ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANŢI.

CÂŞTIGĂTOAREA CONCURSULUI DE ESEURI „ROMÂNIA MEA”

Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei...
Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.
Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu? curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.
Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.
Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or face ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung şi eu ca ei.
Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor…
Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”... Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau... nu ştiu... Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.
Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitar rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii... marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti? Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?
Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

Un pleonasm cât un titlu: Legea alegerilor electorale locale 2012

Legea alegerilor electorale locale 2012

Cuvântul ,,electoral" înseamnă, aşa cum reiese din toate definiţiile selectate din dicţionarele existente pe net, ,,referitor la alegeri". Prin urmare, sintagma ,,alegeri electorale" este un pleonasm mai mult decât evident, cunoscut şi recunoscut de către orice vorbitor de limba română atent cât de cât la exprimarea sa. Cum e posibil ca pe un site dedicat alegerilor să apară chiar în titlu?
Pentru conformitate, aceasta e adresa de unde ,,am recoltat" titlul:


http://www.alegeri-romania.ro/pagina/30/legea-alegerilor-electorale-locale-2012.html


Pentru cei care l-au comis, iată sursele (!):



ELECTORÁL, -Ă, electorali, -e, adj. Privitor la alegeri, în vederea alegerilor. – Din fr. électoral.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

ELECTORÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de alegeri; propriu alegerilor. / Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELECTORÁL, -Ă adj. Privitor la alegeri. [< fr. électoral].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELECTORÁL, -Ă adj. referitor la alegeri. (< fr. électoral)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

electorál adj. m., pl. electoráli; f. sg. electorálă, pl. electorále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*electorál, -ă adj. (d. elector; fr. électoral). Relativ la electorĭ, la alegătorĭ: colegiŭ electoral.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Conţine sau nu diftong cuvântul ,,caraghios"?

Rezolvând subiectele date ieri, 23 iulie 2012, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, constat că la întrebarea 42 din Grila I răspunsul corect prezentat în barem ar duce la ideea că în cuvântul ,,caraghios" ar exista diftong. Cerinţa e formulată astfel:
,,42. Se dau următoarele cuvinte: neapărat, eşichier, capricios, caraghios . Conţin diftongi: a. toate; b. niciunul; c. numai primul, al doilea şi al patrulea; d. numai al patrulea."
Formularea nu ridică probleme şi nici rezolvarea. Aleg fără ezitare răspunsul b, având în vedere că:
a. ne-a-pă-rat ( cuvântul conţine hiat);
b. e-şi-chi-er ( cuvântul conţine hiat);
c. ca-pri-ci-os (cuvântul conţine hiat);
d. ca-ra-ghios (ultima silabă conţine consoana ,,g`",vocala ,,o" şi consoana ,,s", deci nu conţine hiat).
Verific răspunsul dat în barem şi constat că e selectat răspunsul ,,d. numai al patrulea" ( reiese că în cuvântul ,,caraghios", litera ,,i" ar reda semivocala ,,i").
Deschid DOOM-ul la pagina XXIX- XXXVI, ,,Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere" şi revăd explicaţiile referitoare la valorile fonetice ale literei ,,i" în structura grupurilor,,ci, gi, chi, ghi" urmate de vocală în aceeaşi silabă, anume de una dintre vocalele ,,a, o, u" ( exemplu: ,,ghiaur, ghiol, unghiul"), situaţie în care litera ,,i" are valoare fonetică zero, deci nu formează diftong. De precizat că în acelaşi DOOM, la pagina 119, unde e redată despărţirea corectă în silabe, litera ,,o" e subliniată, aceasta însemnând că are valoare de vocală. Prin urmare, grupul de litere ,,ghi" urmat de vocală în aceeaşi silabă redă doar consoana ,,g`". Iată şi pagina din DOOM2 de unde reiese acest lucru:

Poate greşesc eu? Care ar fi explicaţia existenţei unui diftong în silaba ,,ghios"?
(Diftongul e grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală rostite în aceeaşi silabă.)

Sau poate n-am citit bine baremul?

Sine ira et studio

Expresia ,,Sine ira et studio" provine din latină şi înseamnă, în traducere literală ,,Fără ură şi părtinire". Apare în introducerea la ,,Analele" lui Tacit care afirmă că s-a hotărât să scrie istoria unor evenimente foarte îndepărtate şi că o va face ,,sine ira et studio", cuvinte prin care exprimă intenţia sa de a prezenta obiectiv faptele.



Bibliografie: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Saeculum I.O., Editura Vestala, Bucureşti, 1995

Stela Covaci, ,,Nicolae Labiş- evocare"

NICOLAE LABIS - EVOCARE,
Stela COVACI


Preluare de pe site-ul:

http://convorbiri-literare.dntis.ro/COVACInov5.htm

Amintirea poetului Nicolae Labis, cel nascut într-o iarna îndepartata, acum saptezeci de ani, la doua zile dupa Sfîntul Andrei – protectorul, ma copleseste.

L-am cunoscut în toamna anului 1955, cînd am devenit colegi la Sectia de literatura si critica literara a Facultatii de Filologie din Bucuresti.

Cînd m-am transferat în grupa „nebunilor” (asa erau remarcati acei studenti boemi, cu un aer misterios, veniti de la Scoala de literatura „Mihai Eminescu”), eu nu eram decît o prea plapînda si visatoare de 20 de ani, pe care Aurel Covaci, cel dintîi ce mi-a dat atentie, a prezentat-o colegului de camera, poetului Nicolae Labis.

Prima impresie a fost însotita de deruta; nu asa mi-l imaginam. Aveam în fata un adolescent înfrigurat, cînd copilaros, cînd drastic. O graba evidenta de a cuprinde cît mai mult si mai substantial existenta îl însotea tot timpul. Pe chipul rotund cu ochi patrunzatori sclipind de inteligenta, mustata „pe oala” o imita parca pe cea albita a marelui poet Ion Barbu, pe care îl cunoscuse, prezentat de îndrumatorul si prietenul sau permanent, tragicul poet si om de mare cultura Gheorghe Margarit. Apoi, Labis l-a cunoscut personal pe Ion Barbu. În poeziile anului 1956, influenta poetului Ion Barbu era evidenta.

În toamna anului 1955, cenaclul Facultatii de Filologie l-a prezentat în doua rînduri pe poetul Nicolae Labis. Dintre poeziile recitate de el, Moartea caprioarei a avut un ecou atît de puternic în unii dintre noi, încît, se stie, pe Nichita Stanescu, pe atunci student în anul IV, l-a coplesit. Avea o carisma stranie acest tînar moldovean: a recitat degajat, cu dulceata în grai, dar te atingea dogoarea unui „spirit încins”, cu greu de stapînit, ce prinsese puteri tainice, aruncîndu-se în învalmasita capitala. Nu mai purta suman sau cojocel; umbla îmbracat decent, curat; de altfel, cum toti eram cam la fel de saraci, nu ne sfida nimeni. Îmbracamintea nu conta, eram preocupati de jaful care se produce zi de zi asupra spiritului nostru.

Labis, în anul II, venea rareori la cursuri sau seminarii. Se aseza lînga mine în banca la semnariile de „creatie poetica”, în care profesorul Bratucu ne învata cum sa scriem poezii cît mai atasate ideilor partinice si Uniunii Sovietice. Îi punea pe unii sa citeasca din acest gen de creatii, îi critica pe cei ce se eschivau. Labis n-a citit niciodata. Se plictisea si ma provoca sa ne jucam „de-a scoala”, scriind fiecare propozitii simple, la nivel scolaresc, subliniind cu sîrguinta subiectul si predicatul. În timp ce Bratucu ne dadea, pe data viitoare, sarcina de a aduce planul personal de creatie pe primul trimestru, Labis îmi sugera doua epopei si cîteva poeme homerice socialiste… Dupa moartea poetului, într-o noapte de 21 decembrie, îndureratul prieten Aurel Covaci a scris, evocînd acele momente:



„Era un an – cu pîlpîiri temute

izbind a cugetarii cuirasa…

Ideile unor nadejdi hirsute

Cereau din teaca gîndului sa iasa.



Întrezaream fisuri, cercînd sa rupa

Superbul certitudinii metal

Si ochiul nostru diseca la lupta

Al erei puls maret si epocal!”



si mai departe adresîndu-mi-se:



„Sub fulgii moi, prietenul meu doarme,

Cu vinul tau pe-adolescente buze…

E plin de caprioare si de cerbi,

De libelule, maci si buburuze.



Cîndva te-ai fost jucat cu el de-a scoala…

El se juca cu patimi si idei,

Dar îndragea nespus petala

Crescuta – straniu – pe picior de stei!



Taia în jocul vostru tata lemne,

Candida si frumoasa era mama.

Dar spada cugetarii lui solemne

Îsi ascutea si-n aste clipe lama.



În mîini, tu-i pîlpîiai ca o petala,

În timp ce fulgere-i jucau pe frunte.

De-a scoala va jucati… Dar marea-i scoala

Pornea prin lume secolii sa-nfrunte…”



M-am apropiat de acesti doi colegi geniali pe tot parcursul anului 1956. Ma-nconjurau amîndoi cu o prietenie tandra si protectoare. Mimau rivalitatea, se hîrjoneau cu copiii de pe strada Miletin. Facusera cu ei chiar o grupa de teatru, învatîndu-i mici scenete pe versuri sprintare scrise spontan de amîndoi. Se auzeau mereu cîntece prin geamul camerei de la numarul 14. Labis, cu tigara în gura, intona cu mare haz din Coana Chirita :



„Toata lumea azi fumeaza,

Scoate fum pe nari, pe gît.

Unii moda repeteaza,

Alti fumeaza de urît…”



Îi placeau cîntecele vechi, cu încarcatura de emotie a unor vremi ce pareau întotdeauna ca au fost mai pline, mai frumoase. Îndragea vîntul, acel cîntec plin de jale, „Foaie verde iasomie”, doina cutremuratoare cu fior prevestitor de moarte…

Cînd, în mod evident, în anul revolutionar 1956, acel idealism rîvnind la o lume mai buna se prabusea sub teroarea dictaturii comuniste, Labis a devenit din ce în ce mai grav, mai furios pe el însusi. Tradat de propaganda minciunii, era devastat de contradictii, încerca o explicatie si o cale a iesirii din infern prin „lupta cu inertia”. Poetul recunoaste înselaciunea, îsi bate joc de naivitatile trecutului. În timpul evenimentelor din Ungaria, cînd sovieticii apelau la ajutoare fratesti, cînta schimonosindu-se:



„Vai, vai ce durere

Sa vezi vaporiu cum piere

Si marinarii cum moare

Si mai cere si ajutoare…”



Dar nu era de gluma. Stia de crimele de la Budapesta, de arestarile din tara. Ne plimbam prin Piata Palatului Regal, pe trotuarul din fata Ministerului de Interne si îmi soptea: sub picioarele noastre, în celule întunecoase, zac oameni în lanturi…

În neuitata „noapte de cosmar” de dinaintea crimei, îi dicta lui Aurel Covaci:



„Ma doare totul: visul, cuvîntul

somnul, viata si vîntul,

Ma doare cel pe care-l îmbrac,

Bogat si Sarac,

Ma doare haina, ma doare camasa,

Ma doare scutecul, ma doare fasa…”



Lantul se strînge. Sufocat de teroarea regimului opresiv care-l ameninta direct, hotaraste încrîncenat si definitiv sa porneasca lupta împotriva-le.

Cu „suflet prea grav si rasunet prea slab”, cum scrie el premonitoriu în poezia Biografie , sfideaza, dar e înspaimîntat. Nu admite ca va fi înfrînt, desi este avertizat, nu se retrage din cercurile prietenilor de tot felul, desi îsi propune sa se retraga o vreme la Malini, nu mai apuca. Un text inedit, descoperit în arhiva poeziilor cenzurate ale poetului, ne dezveleste realitatea:



„Apara-ma, Doamne, de prieteni,

Ca de dusmani singur apara-ma-voi.

Prea multi prieteni, mult prea multi, un stol.

Ciopliti rigid din lemn, sunînd a gol!

Pruncul de mult prea multe moase moare.

Ai RAPP-ului reîncarnati strigoi

Umbra si azi printre noi,

Fara stravechile mantale de piele,

Dintre poeme scrise pe obiele”.



Multe mi le-a marturisit si mie atunci, în acea ultima toamna. Documentelor incriminatorii le va veni rîndul. Dupa tragediile ce au urmat cu el, cu mine, cu alti tineri de generatie, se va constata ca istoria are rabdare; cu întîrzieri mari, se cladeste adevarul. Pot afirma, cu toata seriozitatea încheierii unui destin personal, în consecinta, ca poetul cel de pe aceleasi meleaguri de nord ca si mine, a fost primul cu adevarat disident dintre cei sacrificati de catre executanti cruzi în numele unei orînduiri neghioabe si necrutatoare.

Poetul Nicolae Labis, cel ce s-a trezit din eroare, nu imaginea lui livrata politicului dupa bunul plac al intereselor primitive, ci acea fiinta înzestrata cu fiorul divin al contemplarii creatoare, cel nascut cu 70 de ani în urma pe acel „picior de plai” din Poiana Marului, vine recîstigînd în istoria acestui neam locul sau de onoare.

Sfaturi practice de învăţare

Preluare dupa Pavel Muresan, Invatarea eficienta si rapida, 1990, Editura Ceres, Bucuresti

"Şcoala cea mai buna e aceea in care inveti, inainte de toate, a invata".
NICOLAE IORGA


&1. Atingerea scopului pe care il aveti in viata este conditionat de studiul individual.
&2. Feriti-va sa va faceti munca neinteresanta.
&3. Planificati-va pentru studiul individual un timp minim pe care ulterior sa-l mariti progresiv.
&4. Intre orele 8-13 si 16.30-21.30 sunt perioadele optime de invatare dintr-o zi.
&5. Dupa fiecare 40-50 minute de concentrare si invatare faceti câte o pauza de 10-15 minute, in care sa va relaxati (intins cu ochii inchisi pe un pat sau fotoliu, va plimbati, ascultati muzica, va jucati, faceti gimnastica sau conversatii, care sa solicite si alti centri nervosi).
&6. Daca simtiti ca nu va puteti concentra asupra unui subiect sau teme anumite, invatati-le pe parti mici.
&7. Faceti insemnari, extrageti ideile esentiale din text si intocmiti un rezumat (insemnarile sunt folositoare la recapitulare si mentin atentia).
&8. Disciplinele sau temele asemanatoare sa fie incadrate in program succesiv (ex. matematica, fizica, chimie). Mariti pauzele daca orarul nu va permite acest lucru.
&9. Nu treceti de la o tema la alta fara ca intâi sa nu fie bine insusita.
&10. Nu va aglomerati creierul cu informatii curente, redundante, factuale sau putin semnificative (date, cifre, termeni, ani, adrese etc.) si care pot fi pastrate in agende, carnetele s.a. Fiti cât mai selectiv in retinerea informatiilor, iar când sunteti obligat sa memorati ceva fara relatii logice intre ele, apelati la sisteme mnemotehnice.
&11. Repetati a treia zi ceea ce ati invatat in prima.
&12. Nu invatati intensiv (cu 3 zile inainte de examen), ci extensiv (zilnic, permanent).
&13. Invatarea intensiva este eficienta daca ciclurile de invatare sunt secondate de stagii aplicative, care sa solicite intens cunostintele si deprinderile achizitionate intensiv.
&14. Faceti planul textului când invatati, daca nu va trebui oricum sa-l construiti improvizat, ad-hoc, putin eficient, când veti fi examinat.
&15. Când nu intelegeti bine si in profunzime materialul de invatat, confruntati-va cu cât mai multe surse (manuale, dictionare, enciclopedii etc.).
&16. In preajma examenelor, dupa invatare, supuneti-va autoexaminarii, simulati situatia de examen, puneti pe cineva sa va asculte si sa va dea note, faceti bilete de examinare, amestecati-le trageti 2-3 si raspundeti.
&17. Feriti-va de prejudecata profesorilor in legatura cu capacitatea dumneavoastra intelectuala.
&18. Feriti-va de esecul ca "reactie in lant" in invatare si la examen.
&19. La examene, prima jumatate a grupei de examinati este favorizata in raport cu a doua.
&20. Invatarea pentru o anumita data conditioneaza uitarea dupa data respectiva.
&21. Invatarea in conditii usoare de stress si anexietate (precipitare, mobilizare) este superioara invatarii in conditii de relaxare totala.
&22. Recompensele trebuie acordate la intervale neregulate de timp.
&23. Cunoasterea rezultatelor si a erorilor in invatare, mobilizeaza si orienteaza pe cel ce invata in asimilarea cunostintelor.
&24. Construiti-va tabele de specificatie (liste cu cele mai importante notiuni, teze, principii, ipoteze, formule, scheme etc.).
&25. Invatati activ-participativ (a), anticipativ si creativ (b si c)
a) scoateti ideile principale, rezumati, conspectati, faceti schite, proiecte etc. (aplicati cunostintele in practica);
b) invatati pentru viata, pentru a face fata situatiilor imprevizibile care se cer intuite;
c) investigati, explorati, identificati noi alternative, generarea de noi sensuri si concluzii.
&26. Repetati imediat dupa invatare, seara, nu dimineata si in preajma examenelor.
&27. Repetarea nu trebuie sa reia in intregime continutul precedentei repetari.
&28. Program de studiu individual pentru asimilarea temeinica a oricarui material in 10 zile:
Ziua I II III IV V VI VII VIII IX X
repetari invatare
initiala . 3-5 . . 1-2 . . . 1-2
pauza . p . p p . p p p .
&29. Memorati foarte usor si repede informatiile:
- simple, clare si concise;
- sistematizate si organizate intr-un sistem;
- legate de emotii, sentimente, pasiuni, scopuri, idealuri, interese.
&30. Folositi cât mai multe si variate canale de receptionare a informatiilor (vaz, auz, scris) si surse de informare (manuale, fisiere, conspecte, notite, bibliografii, dictionare, enciclopedii etc.).
&31. In general, in urma unei activitati de invatare retinem:
- 10% din ceea ce citim;
- 20% din ceea ce auzim;
- 30% din ceea ce vedem;
- 50% din ceea ce vedem si auzim in acelasi timp;
- 80% din ceea ce spunem;
- 90% din ceea ce spunem si facem in acelasi timp.
&32. Invatati atent partile de mijloc ale unui curs.
&33. Alternati invatatura cu somnul (invatarea fara somn favorizeaza uitarea; in somn creierul selecteaza, prelucreaza, sistematizeaza si ordoneaza cantitati mari de informatie la nivel subconstient.
&34. Folositi culorile, subliniati sau incasetati ideile principale, definitiile, tezele etc.
&35. Daca aveti de memorat niste proverbe comparati-le si grupati-le dupa sensul lor; o demonstratie matematica = reconstituiti-o fara sursa; denumirile geografice = cautati-le si identificati-le pe harta; gramatica (structuri) = construiti-le singuri; frazele si expresiile dintr-o limba straina = prin practica retroversiunilor; cuvinte straine = in context; text literar sau stiintific = prin rezumare si conspectare.
&36. Concentrati-va asupra textului de citit pentru a intelege corect ideile autorului.
&37. Când luati notite, mai intâi, ascultati câteva min. (3-5'), sintetizati si retineti esentialul, reformulati esentialul, reformulati cele retinute si notati-le in forma proprie de conceptie si exprimare.
&38. Notitele se citesc si se corecteaza cât mai repede dupa luarea lor, la câteva ore, in aceeasi zi (la corectare folositi culorile rosu, verde, negru etc).
&39. Denumirile, formulele, date, definitiile trebuie invatate corect de la inceput.
&40. Pentru a lua notite:
- nu transcrieti cuvânt cu cuvânt ceea ce se spune;
- notati esentialul, principalul, generalul;
- folositi un mod propriu de exprimare dar notati corect expresiile;
- folositi titluri, subtituluri, spatii libere pentru completari etc.;
- folositi prescurtarile;
- nu inghesuiti pagina cu cuvinte (lasati destul spatiu alb in jurul notitelor);
- lasati o margine larga pentru comentarii si observatii;
- folositi scheme, grafice, tabele in loc de cuvinte..
Material preluat de pe scribd.

Cum se spune corect: "a dealoca" sau "a dezaloca"? (În contextul întâlnit de mine, este vorba despre dealocarea memoriei pe un calculator-nu ştiu dacă e relevant).

Termenul nu e în DOOM în nicio formă, dovadă că nu a pătruns în limbajul curent. Nu e nici în dicţionarul de peste o sută de mii de cuvinte pe care îl am ( cel mai recent- DEXI), aşa că am făcut o ,,scotocire" pe net.
Am găsit expresia englezească ,,deallocate cursor" a cărei traducere e ,, dealocarea cursorului", aşa că probabil aceasta e forma corectă. Nefiind cuprins termenul în DOOM, n-am o certitudine, dar ,,simţul meu lingvistic" îmi spune că aşa ar trebui tradus. Cum nu mă pot baza numai pe intuiţie, continui căutarea pe baza DEXI-ului. Analizând cuvintele derivate cu prefix de la un radical ce începe cu ,,a", am găsit câteva exemple pe care le pot sintetiza astfel:
1. Derivatele ,,neologice" cu prefixul negativ ,,de-/ dez-" se comportă în limba română diferit în funcţie de originea lor.
2. Astfel, cele care în limba de origine au ,,des-" în română conţin prefixul ,,dez-", de exemplu : ,,dezagrement", care provine din franţuzescul ,,desagrement" ( cu accent ascuţit pe primii doi ,,e" - din păcate, nu ştiu cum să adaug accentul...).
3.Dacă în limba de orgine e ,,de-" , atunci şi în română e tot ,,de-" (exemplu: ,,deaccentuare", dupa germanul ,,Deakzentuierung").
Prin similitudine, pot concluziona că termenul ,,deallocate" din engleză ar putea fi tradus în română prin ,,dealoca".
Totul însă sub rezerva ca nu l-am găsit în DOOM!


Bibliografie:
DEXI, DICŢIONAR explicativ ilustrat al limbii române,Ed. ARC& GUNIVAS, 2007