Stilul
Charles Bally: ,,Stilul este un fenomen al limbii naţionale.”
Buffon: ,,Stilul este omul însuşi.”
Seneca: ,,Stilul este chipul sufletului.”
Martin Heidegger: ,,Limbajul este casa fiinţei noastre.”
STILURI FUNCŢIONALE
I.STILUL
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, stilul se defineşte drept ,,mod de exprimare specific într-un anumit domeniu al activităţii omeneşti, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le foloseşte un scriitor pentru a obţine anumite efecte de ordin artistic; limbaj etc.”
Conceptul are mai multe semnificaţii, dintre care în zona comunicării interesează următoarele două:
-stilul ca mod de exprimare ( stilul vorbirii);
-stilul ca limbaj ( stilul funcţional).
A.Stilul vorbirii reprezintă felul particular de exprimare pentru care optează un vorbitoreste determinat de factori individuali şi extraindividuali cum ar fi: personalitatea, temperamentul, nivelul cultural, mediul social.
,,Din perspectiva participării afective la actul comunixării, se disting trei ipostaze ale stilului vorbirii: stiulul neutru, stilul familiar şi stilul solemn.
Stilul neutruse caracterizează prin absenţa oricăror mărci personale, a oricăror forme de comunicare a afectivităţii, printr-o manieră impersonală de exprimare reflectată şi în plan sintactic ( topică standard, sintaxă canonică), în plan lexical ( termeni uzuali, nepretenţioşi) şi semantic ( sensuri denotative, absenţa figurilor de stil). Stilul neutru este preferat în situaţiile de comunicare în care relaţiile dintre vorbitori sunt oficiale, distante.
Stilul familiar se opune stilului neutru atât în ceea ce priveşte relaţiile dintreparticipanţii la actul comunicării, cât şi sub aspectul mărcilor lingvistice.Stilul familiar oferă o mare libertate în alegerea mijloacelor de expresie, comunicarea are un caracter nepretenţios, colocvial şi cunoaşte diferite grade de familiaritate.
Stilul solemn ( protocolar) conferă enunţului o notă de ceremonie, de preţiozitate. Se foloseşte în împrejurări solemne sau în situaţii în care se exprimă sentimente grave, înalte, în discursuri oficiale. Stilul solemn apelează la formule căutate, pline de rafinament, la tipare retorice, la un limbaj metaforic.”
( Gheorghe Crăciun (coordonator), Istoria didactică a literaturii române, Editura Magister/ Aula, 1997, Colecţia ,,Cheia succesului”, pag.23)
B.Stilul funcţional este o variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de comunicare într-un domeniu de activitate determinat. În orice limbă, există câteva stiluri funcţionale; modelul fiecăruia s-a constituit într-o anumită perioadă istorică şi evoluează continuu.
În limba română contemporană, stilurile funcţionale sunt:
-stilul ştiinţific;
-stilul oficial ( administrativ);
-stilul publicistic ( jurnalistic);
-stilul colocvial ( familiar);
-stilul beletristic ( artistic).
( Carmen Ligia Rădulescu, Elisabeta Roşca, Rodica Zane, Manual de Limba şi literatura română pentru clasa a IX-a, Editura Univers, Bucureşti, 2000)
Nivelurile limbii
Orice limbă se manifestă ca un sistem de semne prin care oamenii comunică între ei. În analiza stilistică a unui text, trebuie urmărite faptele de limbă relevante la fiecare nivel de constituire a mesajului.
I.Nivelul fonetic: pronunţii regionale, populare sau arhaice; aliteraţii şi asonanţe, armonii imitative, interjecţii ( onomatopee) etc.
II.Nivelul ortografic şi de punctuaţie: respectarea sau încălcarea normelor ortografice şi de punctuaţie ( scrierea cu majusculă, despărţirea cuvintelor în silabe, rolul semnelor de ortografie şi de punctuaţie în înţelegerea mesajului);
III.Nivelul lexico-semantic:
-variante lexicale; câmpuri semantice;
-erori semantice: pleonasmul, tautologia, confuzia paronimică;
-derivate şi compuse ( prefixe, sufixe, prefixoide, sufixoide), schimbarea categoriei gramaticale;
-relaţii semantice ( sinonimie, polisemie, antonimie, omonimie );
-sensul corect al cuvintelor ( în special al neologismelor);
-unităţi frazelogice;
-etimologia populară,hipercorectitudinea;
-sensul cuvintelor în context; sens denotativ, sens conotativ;
-arhaisme lexicale, regionalisme lexicale, termeni populari, neologisme etc. ( registre stilistice).
IV.Nivelul morfosintactic:
-forme flexionare ale cuvintelor ( pluralul substantivelor, articularea substantivelor, forme cazuale,; forme flexionare ale verbului, adjective fără grade de comparaţie, numerale etc.); valori expresive ale părţilor de vorbire, mijloace lingvistice de realizare a subiectivităţii vorbitorului ( persoana pronumelor şi a verbelor etc.);
-arhaisme şi regionalisme morfologice şi sintactice;
-elemente de acord gramatical între predicat şi subiect, între adjectiv ţi substantiv etc.;
-elemente de relaţie: prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale, conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale, pronume şi adjective pronominale relative, adverbe relative, locuţiuni adverbiale etc.
-anacolutul etc
-relaţii de coordonare şi de subordonare; topica standard, abateri etc.
V. Nivelul stilistico-textual:
-registre stilistice ( standard, colocvial, de specialitate, neologic, regional, arhaic, argotic, jargonul ) adapătate situaţiei de comunicare;
-stiluri funcţionale adaptate situaţiei de comunicare;
-stil direct, indirect, indirect liber;
-rolul figurilor de stil şi al procedeelor artistice în construirea sensului.
( Monica Halaszi (coordonator), Literatura română. Ghid de pregătire intensivă pentru bacalaureat. Proba orală, Editura Nomina, 2008)
STILUL ŞTIINŢIFIC
1.Stilul ştiinţific realizează comunicarea în domeniile ştiinţei şi tehnicii.Se utilizează în lucrări care au drept scop să transmită informaţii, să formuleze teorii, concepte, idei, să relateze rezultatele obţinute prin investigarea diferitelor domenii ale realităţii.
Scopul comunicării fiind transmiterea de informaţii, termenii trebuie să fie precişi, raţionamentele riguroase, structura frazei să respecte normele, astfel încât să pună în lumină cu claritate ideile.
2. Caracteristici:
a)corectitudinea;
b)obiectivitatea;
c)accesibilitatea;
d)proprietatea termenilor.
3.Particularităţi lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al ştiinţei şi tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebraţ, contraofensivă, cvasicomplet, extrafin, izotermic) şi elemente de compunere savante ( biologie, geografie, cardiologie, cronologie, futurologie, pediatrie);
-termenii lexicali se folosesc în forme apropiate pe plan internaţional (computer, microbiolgie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de infinitiv în observaţii şi note;
-utilizarea persoanei I în comunicările ştiinţifice; înlocuirea persoanei I singular cu persoana I plural (pluralul autorului sau pluralul academic);
c)la nivel sintactic:
-în general se respectă topica normală a cuvintelor în enunţ;
-frazele sunt enumerative, structurile eliptice şi construcţiile gerunziale contrag propoziţiile subordonate;
d)la nivel stilistic:
-coordonarea sub diferite forme: enumeraţie şi repetiţie, paralelism şi antiteză;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil şi construcţii retorice ( în cazul unei atitudini polemice);
-digresiunile incluse în textul comunicării sau prezente ca note, observaţii, adnotări în subsolul paginii;
-succesiunea întrebare- răspuns ca modalitate de construcţie a discursului ştiinţific.
vineri, 28 octombrie 2011
marți, 25 octombrie 2011
Lucian Blaga, ,,Revolta fondului nostru nelatin"
,, Acest orgoliu al latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor, cari cu orice preţ ne voiau subjugaţi. Azi e lipsit de bun-simţ. Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem să fim numai atât: latini – limpezi, raţionali, cumpătaţi, iubitori de formă, clasici – dar vrând-nevrând suntem mai mult. Însemnatul proces de sânge slav şi trac, ce clocoteşte în fiinţa noastră, constituie pretextul unei probleme, care ar
trebui pusă cu mai multă îndrăzneală.
Cunoaştem experimentul încrucişării unei flori albe cu floarea roşie a aceleiaşi varietăţi. Biologii vorbesc despre aşa numitele dominante. Ce înseamnă cuvântul acesta? Că în generaţiile nouă ce se nasc din împreunarea celor două flori – însuşirile uneia dintre ele sunt stăpânitoare; bunăoară cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit însă că din când în când cu oareşicare ciudată regularitate reapar şi însuşirile curate ale celeilalte flori. E o izbucnire din Mister, când nici nu te aştepţi. Vechile însuşiri le-ai crezut pierdute pentru totdeauna, ele se afirmă totuşi din timp în timp în toată splendoarea trecută. Într-o îndepărtată analogie cu experimentul acesta biologic- atât de convingător în simplitatea sa – se poate spune că în spiritul românesc e dominantă latinitatea, liniştită şi prin excelenţă culturală. Avem însă un bogat fond latent slavo-trac, exuberant şi vital, care, oricât ne-am împotrivi, se desprinde uneori din corola necunoscutului,
răsărind puternic în conştiinţe. Simetria şi armonia latină ne e adeseori sfârtecată de furtuna care fulgeră molcom în adâncimile oarecum metafizice ale sufletului românesc.
E revolta fondului nostru nelatin.
Nu e lucru nou: suntem morminte vii ale strămoşilor. Între ei sunt de aceia pe care îiocrotim şi-i îmbrăţişăm cu toată căldura, din motive istorice şi politice; dar avem şi strămoşi pe care îi tratăm ca pe nişte copii vitregi ai noştri. Atitudine lipsită de înţelepciune, deoarece cu cât îi ţinem mai mult în frâul întunericului, cu atât va fi mai aspră, mai tumultuoasă – putând să
devină fatală “privilegiaţilor” de azi. Istoria noastră se proiectează mai mult în viitor decât în trecut.”
(Lucian Blaga, ,,Revolta fondului nostru nelatin”, în revista ,,Gândirea”)
Geo Dumitrescu, Inscripţie pe piatra de hotar, în recitarea lui Florian Pitiş
Citind discursul Regelui Mihai I, nu pot să nu mă întreb... cum ar fi fost azi România, dacă în 1990 am fi ales o altă cale
Să fii contemporan cu Istoria şi să nu uiţi asta! Să fii contemporan cu Istoria şi să-ţi construieşti viitorul bazându-te pe ce au construit cei dinaintea ta! Să iubeşti şi să respecţi tot ceea ce e Vertical prin vremurile tulburi pe care le traversezi! Să fii recunoscător adevăraţilor şi marilor Semeni că le eşti contemporan!
Transcriptul discursului Regelui Mihai:
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visurile și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.
Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sursa:
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/web-politic-discursul-regelui-complet-mihai-parlament_0_578942206.html
Transcriptul discursului Regelui Mihai:
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Sunt mai bine de șaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară națiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toți cei care au murit pentru independența și libertățile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem și în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democrație, libertăți și un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, își împlinesc visurile și încearcă să-și consolideze familia și viața, spre binele generațiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existența Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană și NATO nu ar fi fost posibil fără acțiunea, întru libertate și democrație, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului.
Multe domenii din viața românească, gospodărite competent și liber, au reușit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători și companiile mijlocii, tinerii și profesorii din universități, licee și școli, cei din agricultură.
Încearcă să-și facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomații și funcționarii publici, deși sunt puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional. Își fac datoria față de țară instituții precum Academia Română și Banca Națională, deși vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit față de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Școala este și va fi o piatră de temelie a societății.
Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.
Nu m-aș putea adresa națiunii fără a vorbi despre Familia Regală și despre importanța ei în viața țării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței, suveranității și unității noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, și a Națiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie.
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra ființei națiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii și frații noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni și respectați.
Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române:
Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.
Nu trebuie niciodată uitați românii și pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărțirilor Europei în sfere de influență. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în țara noastră sau dacă vor să rămână separați.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele și pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut și continuă să fie valabil pentru toți românii. Ei sunt toți parte a națiunii noastre și așa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Sursa:
http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/web-politic-discursul-regelui-complet-mihai-parlament_0_578942206.html
duminică, 23 octombrie 2011
Întâlnire memorabilă cu scriitorul Dumitru Radu Popescu la Colegiul Naţional ,,Alexandru Lahovari"
Vineri,21 octombrie 2011, începând cu ora 17, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Alexandru Lahovari" a avut loc întâlnirea elevilor colegiului cu scriitorul Dumitru Radu Popescu şi cu directorul Editurii ,,Scrisul românesc", criticul literar Florea Firan. Au participat şi scriitorul vâlcean, domnul Traian Dobrinescu, omul de cultură Costea Marinoiu, fost director al Centrului Judeţean al Librăriilor, jurnalistul şi scriitorul Ioan Barbu, profesori din C. N. ,,Alexandru Lahovari" şi din alte şcoli din oraş şi din Horezu. Iniţiatorul acestei seri de taină este domnul profesor doctor Ion Predescu.
Iată câteva imagini din timpul dialogului dintre invitaţi şi organizatori:
D.R. Popescu, rememorând acei cai celebri ce l-au inspirat:
Participanţii sunt fascinaţi de discursul firesc, autentic şi profund al Autorului:
La final, domnul D.R. Popescu semnează în cartea de onoare a Colegiului Naţional ,,Alexandru Lahovari":
Dumitru Radu Popescu (n. 19 august, 1935, satul Păușa, județul Bihor) este un scriitor, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.[1][2]
Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.
Pentru mai multe informaţii:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
Iată câteva imagini din timpul dialogului dintre invitaţi şi organizatori:
D.R. Popescu, rememorând acei cai celebri ce l-au inspirat:
Participanţii sunt fascinaţi de discursul firesc, autentic şi profund al Autorului:
La final, domnul D.R. Popescu semnează în cartea de onoare a Colegiului Naţional ,,Alexandru Lahovari":
Dumitru Radu Popescu (n. 19 august, 1935, satul Păușa, județul Bihor) este un scriitor, prozator, dramaturg și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.[1][2]
Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt Pasărea Shakespeare, Acești îngeri triști și Piticul din grădina de vară.
Pentru mai multe informaţii:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dumitru_Radu_Popescu
Spectacol de teatru: De la Alecsandri la ,,Grotesque" cu trupa Teatrului de Joacă din Piatra- Neamţ
Echipa Teatrului de Joacă din cadrul Bibliotecii „G.T. Kirileanu” a prezentat joi, 20 octombrie 2011, la Sala Sindicatelor din Râmnicu- Vâlcea, spectacolul „Grotesque”. Pornind de la celebrele „Cânticele comice” ale lui Vasile Alecsandri, omul de teatru Gheorghe Hibovski a elaborat un scenariu care, periat de arhaismele, regionalismele şi franţuzismele epocii şi condimentat cu trimiteri la realităţile contemporane, încearcă să ilustreze şi să satirizeze vremurile în care trăim. Prin „Grotesque” se urmăreşte nu doar înlesnirea accesului la clasicii dramaturgiei române, mai ales pentru generaţia tânără, ci şi, după vârstă sau caz, descoperirea ori redescoperirea farmecului dramaturgiei lui Alecsandri.
Am descoperit o actriţă mare, Maria Hibovski, într-un spectacol antrenant, interactiv, cu multe momente de mare sensibilitate, a căror semnificaţie, din păcate, nu cred că a fost receptată de publicul numeros şi, mai ales, gălăgios, ca să nu spun mai mult, format din elevi de gimnaziu şi de liceu de la mai multe şcoli din oraş. Ce veţi fi învăţat voi, elevii mei, din această experienţă nu ştiu, poate voi afla în zilele următoare. Un lucru e cert: mulţi dintre semenii noştri, fie ei copii, adolescenţi şi chiar maturi sunt aşa cum i-aţi văzut şi auzit pe aceia care au confundat sala de teatru cu un stadion!!!!!!!
Dar... să lăsăm asta. Sunt convinsă că au fost multe secvenţe din spectacol care v-au plăcut, cum ar fi recitarea baladei populare ,,Mioriţa" în germană, engleză, maghiară, rusă, franceză, în paralel cu şoptirea versurilor în limba română. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea traduce ,,Mioriţa"! Da, dar nu mai e aceeaşi baladă, nu mai are nimic din farmecul ei originar. Concluzia vine de la sine: ca şi cuvântul ,,dor", ,,Mioriţa" e intraductibilă. Iar interpretarea finalului baladei de către Maria Hibovski a fost magistrală!
Imagini din spectacol
Am descoperit o actriţă mare, Maria Hibovski, într-un spectacol antrenant, interactiv, cu multe momente de mare sensibilitate, a căror semnificaţie, din păcate, nu cred că a fost receptată de publicul numeros şi, mai ales, gălăgios, ca să nu spun mai mult, format din elevi de gimnaziu şi de liceu de la mai multe şcoli din oraş. Ce veţi fi învăţat voi, elevii mei, din această experienţă nu ştiu, poate voi afla în zilele următoare. Un lucru e cert: mulţi dintre semenii noştri, fie ei copii, adolescenţi şi chiar maturi sunt aşa cum i-aţi văzut şi auzit pe aceia care au confundat sala de teatru cu un stadion!!!!!!!
Dar... să lăsăm asta. Sunt convinsă că au fost multe secvenţe din spectacol care v-au plăcut, cum ar fi recitarea baladei populare ,,Mioriţa" în germană, engleză, maghiară, rusă, franceză, în paralel cu şoptirea versurilor în limba română. Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea traduce ,,Mioriţa"! Da, dar nu mai e aceeaşi baladă, nu mai are nimic din farmecul ei originar. Concluzia vine de la sine: ca şi cuvântul ,,dor", ,,Mioriţa" e intraductibilă. Iar interpretarea finalului baladei de către Maria Hibovski a fost magistrală!
Imagini din spectacol
luni, 10 octombrie 2011
Steve Jobs - legenda personală: discursul ţinut în faţa unei promoţii de absolvenţi de la Stanford
Steve Jobs:
"Timpul tău este limitat, aşa că nu-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu fi blocat de dogmă - adică să trăieşti cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îţi înăbuşe vocea interioară".
Discursul de la Stanford 2005
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi, pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Rămâneţi Flămânzi! Rămâneţi Nebuni!
Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
Steve Jobs este unul dintre eroii secolului al XX-lea, pentru că a inventat primele calculatoare personale, mac-ul, i-pod-ul şi tableta. Recent a demisionat din conducerea Apple pe motive de sănătate.
A demisionat din... ,,lume", joi, 06 octombrie 2011.
Prin amabilitatea colegei mele, Amalia Istrate
"Timpul tău este limitat, aşa că nu-l pierde trăind viaţa altcuiva. Nu fi blocat de dogmă - adică să trăieşti cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îţi înăbuşe vocea interioară".
Discursul de la Stanford 2005
Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.
PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.
17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.
Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.
La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.
Şi, pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.
Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.
A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.
Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.
Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.
Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.
În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.
Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!
A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.
Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.
Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.
Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.
Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.
A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.
Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.
Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.
Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.
Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.
Rămâneţi Flămânzi! Rămâneţi Nebuni!
Vă mulţumesc foarte mult tuturor.
Steve Jobs este unul dintre eroii secolului al XX-lea, pentru că a inventat primele calculatoare personale, mac-ul, i-pod-ul şi tableta. Recent a demisionat din conducerea Apple pe motive de sănătate.
A demisionat din... ,,lume", joi, 06 octombrie 2011.
Prin amabilitatea colegei mele, Amalia Istrate
Abonați-vă la:
Postări (Atom)