Vasile Voiculescu, ,,Poezii alese”, Editura Vremea, București, 1996
Vasile Voiculescu - În Grădina Ghetsemani
Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
O mână nendurată, ținând grozava cupă,
Se coboara-mbiindu-l si i-o ducea la gură...
Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă...
Dar nu voia s-atingă infama băutură.
În apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață...
Dar fălcile-ncleștându-și, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!
Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,
Păreau ca vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă...
Treceau bătăi de aripi prin vraiștea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.
Grădina Ghetsimani (din ebr. gat-smanim = presă de stors ulei; sin. Gethsemane, Getsimani, Ghetsemani) este o mică grădină din Ierusalim
Călătorie spre locul inimii
…Locul inimii noastre? Cine-l știe? Câți îl cer?
Vârtejul cugetelor noastre sălășluiește-n Cer
Și-n el lumina lină a Celui făr` de moarte.
Aspre prăpăstii se sparg în orice ins,
Pe munții sufletului ninși de blesteme
Arde floarea minunilor- Rugul Aprins
Ce-n scrum preface spațiu și vreme.
Doamne, spre locul: inimii noastre? Inimii tale `ndreptează
Pașii rugăciunii obosite de cale,
Acolo unde deodată mintea se deșteaptă trează,
În amiaza Eternității Tale.
( 1955, decembrie 24, noaptea, București)
Alfa- omega
Nimic nu mă-nspăimântă, că mor sau că viez...
Ești început a toate și tuturor sfârșitul:
De când m-am rupt de Tine și nu mai încetez
Cumplita mea cădere ce umple infinitul,
M-apropii tot de Tine pe cât mă depărtez.
(1947, București)
